ISTORICUL PAROHIEI SI AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
CERTEZE
cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril
Protopopiatul Oas, Judetul Satu Mare

Comuna Certeze este situata în partea de Nord- Nord-Vest a tarii, între 47°-48°latitudine, si 23°-24° longitudine, ca de altfel întreg tinutul numit din trecut si pâna azi „Tara Oasului”.
Comuna este asezata pe ambele parti ale soselei nationale Satu Mare –Sighetul Marmatiei. Soseaua trece prin mijlocul comunei si este asfaltata din anul 1966. Comuna este strabatuta de o apa curgatoare de munte, numita „Valea Alba”.
Comuna se margineste spre Est cu muntii Oasului –Gutinului, adica culmile muntilor si dealurilor de la Dealul Ses pâna la Gutin, care o despart de Maramures. Muntii si dealurile sunt acoperite cu paduri de fag si plantatii de brad. Spre Est, în imediata apropiere a comunei sunt dealurile Vraticel, parte împadurit, parte pasune cu teren stâncos, muntele Morasel, cu o frumoasa padure de fag si plantatie de brad, cu terenul stâncos Plociul si câmpul Breb, câmp la munte pentru fâneata, si apoi Fundul Brebilor, Roasa si Rotunda, cu paduri de brad. Tot în imediata apropiere a comunei sunt Fetele –Vezeul si Turbatul –acoperiti cu paduri de fag, cu mici poiene de fâneata, în unele locuri fiind numai stânci masive. Spre Vest comuna se margineste cu hotarul comunei Bixad, în câmp, loc numit Dumbrava. Spre Nord se margineste cu satele Moiseni si Huta-Certeze, amândoua apartinatoare comunei Certeze. Spre Sud, se margineste cu orasul Negresti-Oas. Distanta între comuna Certeze si orasul Negresti-Oas fiind de aproximativ 5 km.
Solul este slab. Dealurile si muntii sunt de origine vulcanica. Datorita acestor împrejurari naturale, atât în comuna, cât si pe cursul Vaii Albe sunt numeroase izvoare cu apa minerala, denumite de localnici „borcuturi”. Asa este:
• Borcutul Negrestilor, situat între Certeze si Negresti-Oas, aproape de soseaua principala
• Borcutul Morii, situat în comuna
• Borcutul Puntilor
• Borcutul tâlharilor, situat în loc pitoresc, pe marginea Vaii Albe, la poalele muntelui Moroasele.
Flora este cea caracteristica întregului tinut al Tarii Oasului. Paduri de stejar, fag si bradet în munti, fâneata si pasune în comuna, si, în imediata apropiere a comunei se cultiva cereale (porumb, grâu, trifoi etc.). Pomicultura este o ramura principala. Sunt pomi fructiferi: pruni, peri, ciresi, meri, nuci
Fauna: în muntii apropiati traiesc ursi, lupi, veverite, iepuri, dar si diferite specii de pasari salbatice.
Clima este temperata, cu cele patru anotimpuri: primavara, vara, toamna si iarna.

Comuna are urmatoarele strazi (uliti):
1. Strada Principala, adica soseaua nationala, care împarte comuna în doua, pe o distanta de cca. 7km
2. Ulita Sucator
3. Ulita Hâroasa
4. Strada Bisericii
5. Strada Mare
6. Strada Draguiasa
7. Strada Mocirii
8. Strada Scolii
9. Ulita Scânteia
10. Strada Ciocanesti
11. Ulita Copacei
12. Ulita lui Sicu (strada în formare).
Mai exista câteva case razlete sub padure la deal în Gârceasca.
Comuna bisericeasca are cca. 650 numere de casa. Casele sunt, in marea lor majoritate noi, moderne, construite dupa influentele occidentale, dând un aspect orasenesc comunei.
Cladirile principale sunt:
1. Biserica Ortodoxa Româna din anul 1817, cladire solida, peretii sunt din piatra naturala, acoperisul di tabla de aluminiu, pastrând linia estetica deosebita a satului.
2. Primaria si Consiliul local al comunei Certeze este o alta cladire principala a comunei, situata în centru, renovata, frumoasa si bine întretinuta, deservind comuna administrativa compusa din satele Certeze, Moiseni si Huta-Certeze, toate la un loc, purtând numele de Comuna Certeze.
3. Scoala, o alta cladire de importanta foarte mare pentru comuna, care adaposteste în ea scoala generala cu clasele I-VIII
4. Politia, având cladirea situata în imediata apropiere a bisericii.
Locuitorii comunei bisericesti sunt români, în numar de 2.867 de suflete. Ocupatia principala a cetatenilor a fost agricultura. Oieritul este în floare pentru carnea, lâna si laptele ce le produc oile. Barbatii sunt, în marea lor majoritate plecati la munca în strainatate, pentru a asigura un trai decent familiei. Cei ramasi în sat au afaceri prospere, în sat existând, spre exemplu, 3 ateliere de prelucrarea metalului, în special inox; 4 ateliere de prelucrare a ferestrelor din aluminiu si p.v.c. (termopan); mai multi având afaceri în domeniul industriei si a comertului. Femeile sunt, unele, plecate si ele la munca în afara granitelor tarii. Cele ramase acasa îsi sprijina sotii în demersurile facute.
Având un port deosebit de alte regiuni, femeile, cele mai în vârsta în special, exceleaza în cusaturi pe pânza în diferite culori, dar si cusaturi cu margele pentru înfrumusetarea permanenta a portului. Lânga Consiliul Local „ciuperca” de dans asteapta neclintita zilele de sarbatoare în care lumea se întoarce acasa, iar feciorii si fetele vin aici sa petreaca o zi de relaxare, joc si voie buna.

Asezarea comunei vechi si biserica
Asezarea omeneasca pe aceste meleaguri, care azi formeaza comuna Certeze din judetul Satu Mare, are origine foarte veche, înaintea erei noastre, de pe vremea strabunilor nostri Daci. Trecutul istoric al locuitorilor români este una si aceeasi cu trecutul istoric al poporului român. Trecutul istoric al bisericii ortodoxe române nu poate fi despartit de trecutul istoric al poporului român, pe care l-a slujit, îl slujeste si îl va sluji mereu. Asezarea veche a comunei, înainte de anii 1700-1750 a fost pe dealurile dinspre est ale comunei actuale, si anume Pasca, Ciorbeasca si Belteni, numarând circa 25-30 de familii. Aceste familii putine la numar purtau numele de Ciorba, Sasu, Balta, Buzdugan, Mihoc, Ciocan, Mihaescu. Stramosii, cum era si firesc, au construit o biserica de lemn, de stejar, în mijlocul cimitirului actual. Data construirii acestei biserici nu se cunoaste, fapt este ca primele însemnari din anul 1791 amintesc de acest lacas sfânt. Aceasta biserica crestin ortodoxa româna a slujit drept lacas de închinare lui Dumnezeu credinciosilor români ortodocsi pâna în anul 1836.
Comuna Certeze, cu satele Moiseni si Huta-Certeze, din punct de vedere bisericesc, au format pâna în anul 1900 o singura unitate parohiala sub denumirea de Parohia Certeze, pâna când satul Moiseni –filia parohiei Certeze –a fost declarata parohie de sine statatoare.
Biserica veche de lemn a fost înzestrata cu cele necesare cultului divin, pacat ca nu ne-au ramas nici biserica nici numele primilor preoti, slujitori ai bisericii ortodoxe române, certitudinea este însa ca aceasta biserica de lemn a fost construita cu mult înainte de anul 1700.
Asezarea veche a comunei a sustinut sfânta biserica prin contributii benevole. Dupa cum spun batrânii din comuna, credinciosii de pe vremuri aveau obiceiul sa petreaca Sfintele Pasti pe platoul dealului Pasca, unde se adunau cu totii dupa slujba de Înviere si sfintirea pastilor, preot si credinciosi. Aceasta datina frumoasa s-a pastrat pâna la anul 1836, adica atâta vreme cât s-a slujit în biserica veche de lemn.
Biserica veche de lemn a fost vânduta (nu se stie cui sau carei parohii) cu aprobarea Episcopiei Rutene de Muncaci –Ungvar –la anul 1837 sau 1838.

Asezarea actualei comune si a bisericii noi de piatra
In urma unui plan de sistematizare a comunei, probabil între anii 1700-1750, casele razlete de pe dealuri au fost darâmate (unii batrâni spun ca cu forta), iar locuitorii au fost siliti sa-si primeasca parcele de pamânt dupa planul stabilit spre a-si construi case noi. 38 de familii formau pe atunci (1836) satul Certeze, toti români si toti credinciosi ai bisericii noaste.
Satul Moiseni avea, în 1836 23 de familii de români.
Satul Huta-Certeze avea 17 familii de români, în acelasi an, 1836.
Biserica actuala este o cladire solida, materialul din care este cladita –peretii –este piatra naturala, fundatia are cca. 2m adâncime, cu pereti grosi. Dupa planul de mutare si sitematizare a comunei noi, locuitorii au primit terenuri virane câte 1-2 ha., si tot dupa acest plan, a primit si biserica un lot de 1ha. În centrul comunei, loc pentru biserica si casa parohiala.
Fundatia bisericii noi s-a facut în 1817, când s-a început si lucrarea, abandonându-se vechiul loc pe care fusese ridicata batrâna biserica din lemn, locul, cum am amintit mai sus, ramânând ca cimitir. Materialul pentru noua biserica l-au strâns credinciosii de pe loturile lor si de pe cursul Vaii Albe. Au contribuit cu munca voluntara si cu bani putinii credinciosi din vremea aceea pentru ca sa lase urmasilor o biserica mare si frumoasa. Varul a fost adus din partile Chioarului –Somcuta –iar nisipul trebuincios l-au adus cu carutele de la Somes, Seini, respectiv Tisa, Ticeu. Cladirea s-a ridicat între anii 1817-1824. grinzile pentru acoperis si coarnele sunt din lemn de frasin, groase, iar legaturile tavanului bisericii si a boltii este de fier. Grinzile si partea lemnoasa au dat-o credinciosii de pe loturile lor si de pe lânga vale. Biserica fara turn a fost acoperita initial cu sindrila. În curtea bisericii s-a construit o clopotnita din lemn de stejar, pentru asezarea clopotelor. În interior, biserica a fost varuita simplu cu var, fara ornamente. Începând cu anul 1824 s-a slujit si la biserica noua. Odajdiile si cartile rituale vechi nu s-au putut pastra, vremea distrugându-le. A ramas de la biserica veche o Evanghelie cu litere chirilice, dar lipsesc primele si ultimele pagini, care ar fi putut demonstra provenienta si vechimea. Ulterior aceasta Evanghelie a fost predata la Muzeul bisericesc din Satu Mare.
Totusi, credinciosii din vremea aceea, ca si cei de azi, s-au îngrijit pentru cele trebuincioase cultului divin. Au procurat carti bisericesti de la Blaj, Sibiu si Bucuresti. Aceste parohii din Tara Oasului au fost supuse jurisdictiei Episcopiei Rutene de Ungvar Muncaci pâna în anul 1853 când s-a înfiintat fosta Episcopie Româna Unita de Gherla. Un oarecare preot cu numele Törökfalvi Ianos în anul 1848 luna octombrie, ziua 18 a scris urmatoarele, în limba maghiara: „Cladirea bisericii din Certeze, dupa registrele conduse si controlate a costat 1871 florini si 34 critari”. Biserica în interior a fost neterminata. În anul 1856 s-a pictat biserica, numai patru tablouri pe boltile bisericii, adica un tablou în altar, 2 în naos si unul în tinda femeilor. Tabloul din altar reprezenta Buna Vestire, din naos Nasterea Domnului si Iisus în templu la 12 ani, iar cel din tinda femeilor, Botezul Domnului. Pictura a fost executata de Dünler Imre, artist, în anul 1857. Pictorul Oberbauer Iosif si Novatset Laurentiu au pictat pe pânza icoana Sfintei Treimi, a lui Iisus si Iisus rugându-se pentru altar, aceste trei tablouri costând 1375 de florini. Biserica a fost binecuvântata în mod solemn de un sobor de preoti în anul 1857, luna noiembrie, administrator protopopesc fiind preotul Alexandru Ërdos, care a revizuit veniturile si cheltuielile bisericii pe anul 1857. cu vremea, credinciosii si-au dat toata silinta pentru terminarea bisericii. Turnul bisericii l-au zidit în anul 1888 si au cumparat doua clopote mari din Sopron. Clopotele au fost ridicate de autoritatile de stat austro-ungare în timpul primului razboi mondial 1914-1919.
Iconostasul a fost pus în biserica în anul 1893, luna septembrie. S-a aflat, cu ocazia unor reparatii la iconostas, în 1967, o scrisoare cu urmatorul continut: „Iubite cetitor, Iconostasul s-au gatit si s-au pusu la locu în anul 1893 în septembrie, când era domnitorulu Ungariei I. Franciaku Iosifu, Episcopulu Diecezia Gherlene Ionu Szabo, Protopopulu Tiarei Oasului, Ioanu Romanu parohulu în Vama, preotulu localu era Simeonu Erdos.”
În anul 1917, în Paresimii, din neglijenta s-a aprins altarul, dar incendiul a fost observat si stins repede. Totusi, în urma incendiului, iconostasul s-a murdarit, iar peretii bisericii s-au afumat.
Credinciosii, din contributia benevola, au cumparat doua clopote, unul de la Cugir, în anul 1925, iar unul mai mic de la Bucuresti, în anul 1951.
Stapânirea straina a cautat dezbinarea românilor ardeleni, prin maghiarizarea si dezbinarea religioasa. Actul de unire de la 1700 cu biserica greco-catolica a fost impus cu forta. Românii din Ardeal însa au ramas si pe mai departe în dreapta credinta stramoseasca ortodoxa a neamului românesc si asteptau cu dor reîntoarcerea acasa în sânul Bisericii Ortodoxe Române, de unde au fost rupti si tinuti cu sila la distanta timp de doua secole si jumatate. Împlinirea acestui ideal al unirii bisericesti se astepta la sfârsitul primului razboi mondial, în 1920, când s-a facut unirea administrativa a Ardealului cu patria mama. A sosit vremea reîntoarcerii acasa, numai în anul 1948, în luna octombrie. Atunci s-au întors clerul bisericii si credinciosii sa fim iar frati împreuna de credinta cum a fost si în trecut.
Linistea vietii religioase din Certeze este tulburata de sectarii „Martorii lui Iehova”. Sunt câteva familii ratacite înca din anul 1922, când s-a întors din Statele Unite ale Americii un fost emigrant. Sunt elemente distructive atât pentru biserica cât si pentru viata sociala. Dupa revolutia din 1989 îsi construiesc si o casa de rugaciune, numita „Casa Regatului”.
Evreii.
Cum este cunoscut, în Tara Oasului ca si în întreg Maramuresul în general au fost foarte multi evrei. În comuna noastra, pâna în anul 1940, septembrie, au fost cca. 60 familii de evrei. Evreii au avut casele si gradinile lor proprii asezate pe ambele parti ale soselei. Comunitatea evreiasca a avut o casa de rugaciune în mijlocul comunei, lânga sosea, nu departe de Biserica Ortodoxa Româna, si un cimitir confesional la marginea comunei, tot lânga sosea, pe drumul înspre Huta-Certeze. Ocupatia lor era comertul, cazane de fiert tuica, uscatorii de fructe. Cumparau fructe de la locuitorii din comuna si din comunele vecine.
Pentru serviciile religioase aveau un „haham” denumit si „sacter”.
Doar doi dintre evrei erau agricultori. Ei vorbeau, pe lânga jargonul national, si limba româna, iar unii chiar si limba maghiara. Duceau o viata linistita si erau în bune relatii cu locuitorii români, unii dintre evrei contribuind chiar cu bani când s-au cumparat clopotele. Sfârsitul tragic al locuitorilor evrei este cunoscut de întreaga lume.
Regimul fascist al Ungariei, Horty Miklos, între anii 1940 septembrie- 1944 august, cât au fost stapâni vremelnici fascistii ungari, în anul 1942 i-au arestat pe toti evreii din comuna Certeze, batrâni, tineri, copii si bolnavi, femei si barbati, si i-au închis în casa lor de rugaciune, unde i-au tinut înghesuiti, flamânzi si însetati timp de trei zile, apoi i-au transportat cu trenul la Satu Mare, iar de aici în lagarele mortii, în lagarele de gazare ale lui Hitler. Nu s-au reîntors decât 2 tineri, un fecior si o fata. Doar cei doi locuitori au mai scapat cu viata de groaznicele torturi de la Auschwitz, fiind la o unitate de munca silnica ungureasca. Azi în comuna Certeze nu mai exista nici un evreu.
Scoala.
Biserica s-a îngrijit în mod special si de educarea copiilor, nu numai din punct de vedere religios, dar si din punct de vedere al luminarii mintii lor cu cele ale stiintei de carte. Biserica Ortodoxa Româna din Certeze a înfiintat prima scoala elementara confesionala sub conducerea bisericii. Anul înfiintarii, si al primului an scolar nu se stiu cu exactitate, dar este cert ca strana bisericii a fost prima scoala pentru aceia care doreau sa învete carte. În agendele vechi ale bisericii aflam urme sigure de existenta a scolii în anul 1855 unde, aflam la data de 15 aprilie, la cheltuieli, un avans de 38 florini pentru repararea cladirii scolii, si în continuare alte cheltuieli pentru terminarea lucrarilor de întretinere a cladirilor scolii confesionale.
Învatatorul s-a numit cantor-docente, având sa îndeplineasca, pe lânga slujba de învatator si slujba de cântaret în biserica. Învatatorul avea locuinta în corpul cladirii scolii, folosea gradina si primea plata de învatator, lunar, stabilit prin hotarârea corporatiilor parohiale, Consiliul si Adunarea Parohiala, plata în natura si în bani. Pentru slujba de cântaret bisericesc avea salariul 1/3 ca venit profesional, si cununii, înmormântari, si alte slujbe. Scoala confesionala era cu limba de predare materna (limba româna) si avea patru clase. Limba maghiara s-a introdus în mod obligatoriu prin anii 1896 cu 2 ore pe saptamâna. Scoala confesionala a bisericii a functionat pâna în anul 1920 când a trecut sub controlul statului, registrele si arhiva scolii fiind predate scolii de stat. Datorita împrejurarii ca biserica a sustinut scoala în trecut pentru luminarea poporului, în Parohia Certeze au fost multi credinciosi, mai cu seama barbati, stiutori de carte.
Azi, si tinerii s-au aliniat cerintelor societatii, si aproape fiecare tânar care îsi continua studiile liceale, nu se opreste la acest nivel, mergând mai departe cu cele universitare.
Casa parohiala, veche, a fost în cimitirul actual, alaturi de biserica veche de lemn. Era o casa facuta în stil popular si deservea ca locuinta numai preotului. Aceasta casa a îmbatrânit si a disparut, azi cunoscându-se abia putin locul unde oarecând a fost casa parohiala.
Cu asezarea bisericii noi de piatra între anii 1817-1830 s-a cladit si o alta casa parohiala, din piatra ce a ramas de la edificarea bisericii. Aceasta casa a fost modernizata si ea la rândul ei, în anul 1975, în timpul preotului Tataran Petru, pe locul celei vechi, fiind construita una noua si mult mai frumoasa. Casa a fost bine întretinuta, însa nevoile au crescut, iar în anul 2007, în timpul preotului Bolos Viorel, din contributia benevola a credinciosilor, se aduc noi ajustari casei, aceasta fiind dotata cu acoperis nou, o sala mare de conferinte si multe alte lucruri trebuincioase zilelor noastre.
Arhiva parohiei a fost asezata pe ani, de la cele mai vechi acte si agende, pâna în anul 2000. Dulapul în care se afla arhiva devenind neîncapator, se asteapta terminarea noii cladiri apartinatoare casei parohiale unde va fi asezat si restul arhivei.
Arhiva dintre anii 1940-1952, când a fost preot Ilies Victor a fost total distrusa, probabil chiar de preotul paroh din acea vreme, nu se stie cu ce intentii, ramânând numai doua registre vechi si câteva dosare razlete.
Registrele matricole ale botezatilor, cununatilor si mortilor au fost predate Primariei comunei Certeze începând cu anul 1813 pâna în anul 1950. din anul 1950 se gasesc din nou registre matricole ale botezatilor, cununatilor si mortilor, registre care sunt folosite în exclusivitate numai din punct de vedere religios.
Biserica si personalul deservent se sustin azi prin contributia benevola a credinciosilor, care raspund întotdeauna cu dragoste la chemarea ce li se face pentru a contribui pentru biserica, dar si din contributia Statului Român.
Deserventii cultului nostru –preotii –se cunosc numai din anul 1809. numele preotilor care au slujit biserica mai înainte de data aceasta nu ne sunt cunoscute si datorita faptului ca agendele parohiale în trecutul îndepartat au fost conduse defectuos.
Ordinea cronologica, dupa registrele matricole se prezinta astfel:
• Preotul Batin Ioan a functionat ca titular al parohiei din anul 1809 pâna în anul 1841. Poate si mai înainte de aceasta data a fost tot el preot, însa nu se cunoaste acest lucru. Preotul Batin Ioan a fost de origine din Parohia Certeze. Azi în parohie sunt urmasii familiei acestui preot purtând tot numele de Batin, crestini ai bisericii noastre foarte buni, gospodari de frunte si oameni cinstiti;
• Preotul Lengyel Ioan a pastorit aceasta parohie între 1841-1850;
• Preotul Mirisan Petru a condus parohia între anii 1850-1884;
• Preotul Iuliu Berinde a pastorit parohia între anii 1884-1889;
• Preotul Simion Erdos a pastorit parohia între anii 1889-1913. În timpul acestui preot a fost facut iconostasul si poate si unele lucrari de reparatie la biserica;
• Preotul Iuliu Daraban a administrat parohia între anii 1913-1923;
• Preotul Alexandru Erdös a pastorit parohia Certeze între anii 1923-1936;
• Preotul Augustin V. Soran a pastorit parohia între anii 1936-1940. În anul 1940 a fost nevoit sa paraseasca parohia, dar nu numai parohia, ci si sa treaca dincolo, în Banat, datorita ocupatiei vremelnice maghiare care în urma Dictatului de la Viena a ocupat Ardealul de Nord si pe multi ardeleni i-a expulzat, sau pe altii i-a supus diferitelor chinuri;
• Preotul Ilies Victor pastoreste parohia între anii 1940-1952, când paraseste parohia retragându-se din cler, unde va reveni mai târziu.
• Preotul Augustin V. Soran revine în anul 1952 din Banat în parohia Certeze, dupa ce a fost parasita de antecesor, si a stat câteva luni vacanta si a fost administrata de preotii vecini, revine în aceasta parohie pe care o parasise în 1940 fortat de autoritatile maghiare;
• În 1972 locul îi va fi luat de preotul Tataran Petru care va pastori parohia pâna în 1987;
• În anul 1987 vine spre pastorirea acestei parohii preotul Viorel Bolos care înca pâna la aceasta data (2007) se afla în acelasi loc binecuvântat de Dumnezeu.

Pe plan gospodaresc, în aceasta ultima perioada încep lucrari majore de restaurare, reabilitare si modernizare continua a bisericii.
Astfel, din biserica pe care am gasit-o în 1987, când am venit în aceasta parohie, au ramas doar peretii din piatra de vale. Toate lucrarile au fost facute cu contributia exclusiva, benevola a credinciosilor.
Prima lucrare majora care s-a facut a fost refacerea cafasului, care a fost din lemn si care, datorita aglomerarii rurale a devenit neîncapator, dar si nesigur. S-a facut altul mai mare si mult mai solid. Apoi, în interior, au urmat pe rând refacerea picturii în fresca, de catre pictorul Dorin Plesa-Popescu, lucrare realizata cu binecuvântarea P.S. Iustinian, Episcop al Maramuresului si Satmarului, terminata si sfintita la 21 august 1997. A urmat schimbarea picturilor vechi de pe iconostas, însa cu pastrarea lemnului care este într-o stare exceptionala, confectionarea de nou mobilier, îmbogatirea bisericii cu vestminte, dar si cu carti bisericesti, icoane aduse, multe dintre ele, de la locurile sfinte sau chiar cu un chivot suflat în aur, facut la comanda, în Grecia.

Pentru confortul credinciosilor, biserica a fost dotata cu încalzire centrala.

Au urmat apoi usile, care au fost schimbate cu unele noi, din lemn, sculptate. Exteriorul a fost acoperit în „terasit”, au fost construite pridvoare la cele doua usi ale bisericii, a fost pavata curtea, au fost puse în curte doua reflectoare de mari dimensiuni totul pentru înfrumusetarea acestui lacas de cult.

Apoi, biserica a fost dotata cu un sistem electric de activare a clopotelor, dar si cu un ceas electric montat în turnul bisericii, si care poate fi vazut din aproape orice zona a satului Certeze. Acoperisul a fost si el refacut, acum biserica fiind acoperita cu
tabla de aluminiu în „solzi de peste”.
Biserica a fost vizitata în mai multe rânduri de înaltele fete bisericesti. Putem aminti Liturghia Arhiereasca din 5 februarie 2006, cu participarea P.S. Iustin Sigheteanul, Episcop vichar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, dar si vizita din 14 ianuarie 2007 a P.S. Iustinian, Episcop al aceleeasi Episcopii.

În viata ortodoxiei din Tara Oasului trebuie mentionata si luna iulie 2003 când, la Negresti-Oas se înfiinteaza Protopopiatul de Oas, avându-l în frunte pe Prot. Feher Mihai.
.
În toata activitatea mea pe care am desfasurat-o în aceasta parohie am fost ajutat de tovarasa mea de viata, de preoteasa Viorica Bolos, care m-a înteles, m-a sprijinit si mi-a fost de un real folos în pastoratie. Las pe urmasii mei ca sa se convinga de toata activitatea depusa de smerenia mea si, judecându-ma, sa-mi caracterizeze activitatea la valoare reala.
Si ceilalti urmasi au depus munca de înfrumusetare a bisericii, au înzestrat-o cu cele necesare cultului divin si au muncit pentru pastrarea credintei acestui popor care a fost atât de asuprit în trecut. Nu mira faptul ca în trecut legea Oasului nu putea fi alta decât împotrivirea. Statul imperial austro-ungar si apoi cel burghezo-mosieresc român nu facusera nimic pentru luminarea si prosperitatea acestei insulite daco-române. Oamenii tin la obiceiurile si portul lor, si sunt renumiti pentru conservatorismul lor ca nici acum n-au adoptat nici jocuri, nici cântece de la altii.
Viata osanului se schimba pe zi ce trece, devenind din ce în ce mai frumoasa, nivelul cultural si de trai ridicându-se la o treapta de nerecunoscut. Omul pare ca s-a întors dintr-o pribegie si vrea sa-si traiasca istoria simpla, dar purificata de salbaticie, pe aceste meleaguri întinerite, pe care le-a mostenit din mosi-stramosi, si pe care niciodata nu le va parasi.
Închei acest istoric întocmit pe baza putinelor documente ce am putut gasi la parohie, si putinele informatii ce le-am putut lua de la unii credinciosi mai batrâni, din parohie, lasând ca urmasii mei sa ma completeze.
Spre aducere aminte urmasilor, am scris aceste rânduri, eu smeritul si cel mai mic între frati,

Preot Viorel Bolos
Iconom –stavrofor
Paroh al parohiei Ortodoxe Române Certeze
Protopopiatul Oas
Judetul Satu Mare
_______________________________________________________________________________