• Data nasterii 16.09.1979 Rangul licentiat - debutant
• Aresa si telefon Parohia Ortodoxa Romana Madaras 0740.24.21.16
• Hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil"
• Data construirii 1832
• Materialele din care este construita -din caramida si ciment
  
  ____________________________________________________________________
  Credinciosi –nr.suflete: 947

Istoricul
Bisericii Ortodoxe Române Madaras

     Printre asezarile vechi din partile Satmarului este si aceasta comuna numita Madaras, situata la 12 km sud de municipiul Satu Mare. Atestarea documentara a satului Madaras se face prin scrieri vechi de peste 700 de ani. În secolul al XIII-lea pe teritoriul actualului sat se afla un mare domeniu cu paduri întinse, propice adapostirii soimilor. De aceea cei care s-au asezat în aceasta regiune au purtat numele de ,,Soimeni”, numire care sta la baza actualei denumiri a localitatii (etimologic madaras, cuvânt de origine maghiara, se traduce prin pasare). La început întreaga populatie era româneasca.
     Primul document istoric care vorbeste despre Madaras dateaza din anul 1929, unde se vorbeste despre principele Ardealului, Stefan cel Tânar, care stapânea tinutul Satmarului, la care era anexat si Madarasul. Cronica din vremea regelui ungar Béla al IV-lea (1235-1270) vorbeste si despre localnicii din Soimeni (adica din Madaras) si Dorolt. Abia dupa 200 de ani, localitatea îsi primeste numele actual de Madaras. Asa a fost botezata asezarea în limba maghiara pentru ca locuitorii ,,soimeni” se îndeletniceau si cu vânatoarea soimilor prezenti în numar mare în padurile Madarasului.
     Prin anul 1430 oamenii voievodului Drag Alexandru de la Beltiug au intrat de mai multe ori pe pamânturile Satmarului si le-au anexat lor. Au furat si un ,,soim” anume crescut pentru curtea regala, motiv pentru care, dupa cum spune istoria, ,,soimenii”/,,madarasenii” au ripostat împotriva acestora. În urma acestui incident se delimiteaza hotarul dintre voievodatul lui Drag si domeniul Satmarului, iar în actul de hotarâre se noteaza: ,,Drumul dela Terebesti la Ardud, santul Homorodului si fântâna de lânga drum si stejarii cei mari, acel drum care trece pe lânga comuna valaha Madaras, sa fie hotar între Satu Mare si domeniul Beltiugului”.
     Anul 1600, anului marii uniri sub Mihai Viteazul, aduce mari sperante pentru românii din aceste tinuturi. Marele domnitor a venit pâna în cetatea Satmarului stabilindu-si tabara la Moftin. Dar anul 1601, prin evnimentele de la Câmpia Turzii – moartea lui Mihai, aduce mult rau pentru români.      Evenimentele care au urmat au fost dintre cele mai grele.
În perioada anilor 1683-1694, istoria marcheaza evenimente importante. În anul 1683 - asediul Vienei - turcii trec si prin Madaras pe care-l jefuiesc fara de mila, razbunându-se pentru faptele lui Mare Gheorghe. Un Proces Verbal dresat în anul 1673 noteaza ca nimeni n-a fost pradat dar a fost obligata întreaga comuna sa dea 175 floreni pentru sultan; Ibrahim Ispaia din Oradea, care ordona acestea, cere înca 80 pentru el, iar în termen de 10 zile înca 35, amenintând ca în cazul neplatii la termenul fixat, populatia va fi deportata. Din Madaras se iau 17 boi cu acest prilej. Anul 1700 marcheaza un eveniment foarte trist pentru românii si Biserica lor stramoseasca din Transilvania si, implicit, din Madaras. Este anul în care se începe o puternica actiune de atragere a românilor la catolicism prin fagaduinta unor privilegii si drepturi pentru români. Astfel ca arhiepiscopul de Esztergom, cardinalul Colonici, adreseaza un manifest catre români prin care arata ca numai preotii care se vor unii cu catolicii vor capata privilegiile si drepturile pe care le aveau clerul catolic. Daca nu vor accepta unirea se va pastra în continuare configuratia etnica si religioasa promovata de împaratul habsburgic (Leopold I a recunoscut în Transilvania drepturi pentru cele 3 natiuni – sasi, secui si maghiari – si pentru cele 4 religii – catolica, luterana, calvina si unitariana –. Românii si propria lor religie era scoasa ,,în afara legii”, fiind doar ,,tolerati” în propria lor tara si obligati sa munceasca pe pamânturile grofilor, fara sa aiba dreptul la educatie, proprietate, la ocuparea unor functii în administratie etc).
     Zile si mai grele încep sub conducerea contelui Alexandru Károly care primeste Satmarul, la care este anexat si Madarasul, de la Rákoczi Francisc II, care-i numeste pe români: ,,genus miserium hominum”. Românii sunt obligati (sub amenintarea armatei conduse de generalul Bukow, trimis de împarateasa Maria Tereza sa distruga cu tunul din temelii toate bisericile românilor care nu vor fi de acord cu unirea) sa primeasca religia catolica.
     Începând cu anul 1749, sunt adusi aici colonisti de nationalitate ,,svabi”. În 1751-1754 vin alte familii de colonisti svabi. Dar rezistenta românilor împotriva actiunii svabilor este evidentiata prin faptul ca în anul 1767 nici un svab nu mai ramâne la Madaras. Din acest an se pastreaza si un document despre darile pe care le plateau românii:
- 304 floreni anual, dare generala.
- 50 floreni anual pentru cheltuieli publice.
- 125 floreni anual impozit mobiliar.
- 143 floreni anual impozit de sesiune.
- 206 floreni anual alte diferite cheltuieli.
     Prin anii 1780 se intensifica din nou colonizarea svabilor prin aceste regiuni. Românii aveau în acest an un numar de 116 case, iar svabii colonizati 63 de familii. Între anii 1804-1810 mai vin înca 38 de familii si astfel pamântul se împarte în mod egal între români si svabi. Dupa statistica din anul 1825 populatia Madarasului era urmatoarea:
- 1130 români
- 225 svabi
- 8 unguri
     Se face o noua aliniere – sistematizare a satului.Vatra veche a satului de pe valea Homorodului, se muta împreuna cu Biserica, la centru satului lânga Valea Sarata si se zideste Biserica în 1832.
     Dupa datele Episcopiei de Oradea,între anii 1934 –1937 erau în Madaras 1684 de români si svabi,din care învatau în scoala: 395 români, 54 svabi, 2 maghiari. Scoala româna de stat avea 5 învatatori, scoala confesionala cu limba de predare germana 1 învatator. În anul 1937 s-a construit Caminul Cultural în centrul satului.
     Între 1937-1938 se construieste drumul din sat pe o lungime de 4 km, care era foarte slab, numai din pamânt, prin cilindrarea lui cu piatra fiind accesibil masinilor.
     Din nou urmeaza ani de rastriste. Dictatul de la Viena,din anul 1940 august 30, prin semnarea ,,albitrajului” germano-italian, smulge României partea de nord a Ardealului, cu o populatie de 2667000 locuitori, dintre care majoritatea români, un teritoriu cu o suprafata de 43492 km, parte care se preda Ungariei hortyste.Din nou se impune limba maghiara si în satele locuite numai de români. Multi români sunt fortati sa treaca de la religia greco-catolica si ortodoxa la cea romano catolica si la reformati, altfel nu erau admisi în servicii si nici cei care nu cunosteau limba maghiara. Toti copiii care se nasc în perioada dintre 1940-1944 sunt înregistrati la starea civila atât cu numele cât si cu prenumele traduse în limba maghiara pentru a arata, prin aceasta, în mod fals ,,majoritatea” maghiarilor în nordul Ardealului. Unii au protestat, dar zadarnic, au fost batuti, închisi, trimisi pe front.
     Primele date scrise despre Madaras ca parohie,le avem din anul 1780. Mentiunea este facuta de preotul Darabant, care introduce MATRICOLELE în Parohie, scrise cu litere chirilice, pe care le si semneaza. O alta nota din anul 1787 aminteste despre un clopot donat de catre familia Banc. Dar, Parohia Madaras este cu mult mai veche. Pe vaile Homorodului unde este asezat satul cu multa vreme înainte, au mai existat doua biserici de lemn, despre care vorbesc oamenii. Daca o biserica de lemn a avut o durata de cel putin 100 de ani, atunci nu gresim daca afirmam ca la sfârsitul secolului al XVI-lea, Parohia Madaras era bine organizata. Urme de asezari se mai gasesc si acum pe vatra veche si se precizeaza chiar si locurile unde au fost bisericile, deoarece acolo au fost si cimitirile. Cu trecerea la unire în anul 1700, Parohia a apartinut de Episcopia Muncaciului, pâna la înfiintarea Episcopiei greco-catolice de la Gherla la jumatatea secolului al XIX-lea,când o parte din parohiile apartinatoare de Muncaci trec la Gherla iar Madarasul si alte Parohii trec la Episcopia de Oradea, sub Episcopul Samuil Vulcan.
     La începutul secolului al XIX lea, Parohia avea 1130 de suflete, deci biserica de lemn ere neîncapatoare, iar credinciosii se pregatesc pentru construirea unui nou lacas de cult care sa raspunda nevoilor acestora.
     Pr. Stefan Sabo 1816-1832 este acela care prin cuvânt si exemplu personal reuseste sa aprinda dragostea pentru un nou lacas de cult în inimile tuturor. Astfel ca reuseste cu credinciosii sai sa ridice actualul lacas de cult, de toata frumusetea în acea vreme, cum nu mai era pe atunci în jur. Documentele vechi fac referire ca desi credinciosii faceau doua zile de claca pe saptamâna la boier, ei au facut înca o zi si pentru Biserica, ramânându-le doar trei pentru ei.
     Lacasul s-a sfintit la 8 septembrie 1832 primind hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Biserica este din caramida cu fundatie de piatra si este asezata în mijlocul satului. Acoperisul este din tabla doar din 1912, când i s-a facut reparatia. Este în buna stare si este întabulata pe numele Bisericii Ortodoxe Române. Lungimea bisericii este de 30 m., latimea de 12 m., iar înaltimea de 7.50 m. Are doua usi si opt ferestre.
     Plafonul este din scândura, iar pâna la pictarea bisericii din anul 1998 pictura continea trei scene. Aceste scene reprezentau Sfânta Treime, Buna Vestire si Nasterea Domnului. Ele au fost pictate în anul 1937 si refacute în anul 1960 de catre pictorul Toth din Satu Mare si Gluciuc din Ardud.
     Turnul are o înaltime de 40 de m este zidit din caramida si este acoperit cu tabla. În turn sunt trei clopote, cel mai mare de 800 kg. A fost returnat la Bucuresti cu prilejul comemorarii a 20 de ani de pastorire a P.F.S. Patriarh Justinian Marina si al 17 de episcopat al Epicopului Valerian Zaharia al Oradiei. Clopotul mijlociu are 400 de kg. si dateaza de la anul 1787 donat de catre familia Banc. Clopotul mic este turnat în anul 1900 de catre credinciosii parohiei.
     Biserica poseda câteva obiecte bisericesti vechi, pretioase datorita vechimii lor: potir, disc, steluta, lingurita, doua sfesnice. De asemenea are si carti de cult începând cu anii 1768 (multe în limba chirilica).
     Dintre slujitorii Bisericii ,,Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” doxumentele îi amintesc pe urmatorii (fara îndoiala ca numarul lor este mult mai numeros):

Pr. DARABANT 1776-1787
Pr. MIHAIL BANC 1787-1790
Pr. IOAN BANC 1790-1796
Pr. IOAN CHIS 1796-1805
Pr. IOAN LITE 1805
Pr. DIMITRIE CARDOS 1805-1813
Pr. STEFAN CARDOS 1813-1816
Pr. STEFAN SABAU 1816-1832
Pr. IOAN TINCA 1832-1850
Pr. IOAN BOGDAN 1851-1857
Pr. IOAN SEREMI 1857-1891
Pr. LUDOVIC MARCUS 1891-1916
Pr. ROMULUS BUZILA 1916-1931
Pr. VASILE POP 1931-1943
Pr. NICOLAE EMBER 1943-1952
Pr. CORNEL BALAN 1953-1967
Pr. IOAN PARVU 1967-1971
Pr. GAVRIL SUSAN 1971-2006
Pr. BOGDAN RARES FARCAS 2006 – pâna azi

     În anul 1971 este numit paroh al Madarasului Pr. Susan Gavril, preot care a slujit, cu multe realizari, vreme de 35 de ani. Lui i se datoreaza construirea actualei case parohiale (cu 2 nivele) si a dependintelor, dar si renovarile interioare si exterioare ale Bisericii. De asemenea actuala pictura a bisericii este rod al pastoririi sale rodnice, pastorire dedublata de efortul colectiv al credinciosilor si al Consiliilor Parohiale. În urma decesului preotului Gavriil Susan, parohia a fost declarata vacanta. A urmat o perioada zbuciumata pentru Biserica Madaras datorita faptului ca o buna parte din credinciosii Madarasului au dorit sfintirea si numirea ca paroh al Madarasului a tânarului Florin Silaghi, tânar care a slujit o perioada de timp ca ajutor de cântaret. Aceasta solutie n-a fost acceptata de Episcopia Ortodoxa, tânarul teolog nefiind hirotonit si neavând o vârsta care sa îi confere dreptul de a participa la concurs pentru ocuparea parohiei.
     A urmat o perioada de concurs pentru ocuparea parohiei, mai multi preoti participând la acest concurs. În urma acestuia a fost numit ca si preot paroh Sabau ., care pâna la acea vreme a fost pastor al Sânmiclausului. Ca urmare a acestei decizii si a nemultumirii poporului, a izbucnit un conflict la Madaras, preotul nefiind primit în biserica pentru a fi instalat. Trebuie mentionat faptul ca acest conflict a fost alimentat, în buna parte, si de articolele aparute în ziarul local Informatia Zilei. O solutie dorita de popor a fost numirea ca preot paroh a Pr. Emil Satmari, slujitor în Iojib, dar acesta, în cele din urma, a declinat hotarârea de a prelua pastorirea Madarasului.
     În perioada în care parohia a fost vacanta (aproximativ 6 luni) slujirea liturgica a fost suplinita prin diferiti preoti printre care amintim: Pr. Florin Orasteanu, secretar al Protopopiatului Satu Mare; Pr. Gabriel Groza, inspector scolar de Religie; Pr. Octavian Mirisan, preot misionar; Pr. Petrica Donca, preot misionar; Pr. Bogdan Farcas, preot misionar.
     În cele din urma, pentru a pune capat incertitudinii, poporul - prin vocea Consiliului Parohial - au adresat PS Sale Iustin Hodea Sigheteanul, Episcopul Vicar al Maramuresului si Satmarului, cererea de a fi numit ca preot paroh al Madarasului a Pr. Misionar Bogdan Farcas.
     Asadar, ca urmare a deciziei PS Sale Iustinian Chira al Maramuresului si Satmarului, începând din luna iunie 2006 este numit ca preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române Madaras preotul Bogdan Farcas, acesta fiind instalat în ziua de 28 mai 2006 în cadrul sfintei liturghii de catre Pr. Jigareanu V., consilier cultural al Eparhiei Maramuresului si Satmarului.

inapoi protopopiat