Parohia Martinesti
Protopopiatul Ortodox Satu Mare
|
|
HRAMUL
“Sfintii Apostoli Petru
si Pavel”
|
Pr. VRAJA IONUT MIHAI ALIN
- Paroh -
|
Istoricul Parohie Martinesti
Din punct de vedere administrativ
localitatea Martinesti apartine de comuna Odoreu, aflata la
3 km. Se gaseste pe drumul judetean Satu Mare – Apa, via
Odoreu, la numai 4 km de centrul orasului Satu Mare. Se margineste
la apus cu orasul Satu Mare, la sud cu râul Somes, la
nord cu localitatea Botiz iar la rasarit cu Odoreul.
Înainte de 1970 localitatea Martinesti numara aproximativ
110 familii, adica 18,8% din totalul populatiei comunei Odoreu,
care era de 4880 locuitori. Dar, în urma calamitatilor
din 14 mai 1970 au mai ramas doar 25 de familii, restul gospodariilor
fiind distruse.
În anul 1951, în timpul pastoratiei Pr. Vasile Jude,
românii de aici au demarat lucrarile de construire a unei
biserici, lucrare terminata în anul 1955. Constructia
avea un plan dreptunghiular, fara turn, cu fundatie din piatra
si cu zid din caramida, fiind acoperita cu tigla. Arata mai
mult ca o capela, în interior fiind doar zugravita iar
pictura lipsind cu desavârsire. Altarul era despartit
de nava bisericii printr-o catapeteasma foarte saracacioasa
din toate punctele de vedere. Alaturat, cladirii bisericii a
fost confectionat un schelet metalic în care a fost montat
un clopot de mici dimensiuni.
Biserica este situata în mijlocul satului si are în
jurul ei o gradina mare, existând un loc bun construirii
unei case parohiale. Deoarece localitatea Martinesti a fost
doar o componenta a comunei Odoreu, acest lucru s-a simtit si
în ceea ce priveste arondarea parohiei. Credinciosii din
Martinesti alcatuiau Filia Martinesti, apartinatoare Parohiei
Odoreu. Acest lucru a facut ca din punct de vedere spiritual
credinciosii din Martinesti sa sufere deoarece aveau preot doar
o data pe luna, preotul de la Odoreu mai deservind alte doua
filii, Berindani si Vânatoresti. Trecerea timpului si
existanta unui plan de sistematizare care prevedea ca localitatea
Martinesti sa dispara de pe fata pamântului iar locuitorii
ei sa fie stramutati la Odoreu sau la Satu Mare si cladirea
bisericii a avut de suferit. Apa a început sa se infiltreze
prin acoperis si sa produca pagube peretilor si structurii de
rezistanta iar orice lucrare de reparatii era sortita esecului.
Schimbarile aduse de evenimentele
din 1989 au reprezentat un moment de cotitura pentru soarta
localitatii Martinesti. Din toamna anului 1997, la cererea credinciosilor
care doreau sa aiba preotul lor pentru a se bucura de asistenta
religioase în fiecare duminica si sarbatoare, Filia a
devenit parohie de sine statatoare. Primul preot care a fost
hirotonit pe seama Parohiei Martinesti a fost Nicolae Lapuste,
absolvent al Facultatii de Teologie de la Cluj-Napoca. S-a si
simtit o schimbare pentru ca nou preot a reusit sa introduca
în Sfânta Biserica curentul electric si sa schimbe
tigla cu tabla zincata. Doar ca Parintele Nicolae a pastorit
aici doar un an dupa care a plecat în Canada împreuna
cu familia sa de unde urmareste si pastreaza legatura periodic
cu fostii sai pastoriti. Din anul 1998 a fost pastor duhovnicesc
Preotul Viorel Cupsinar care a stat doar o scurta perioada de
timp dupa care s-a transferat la o parohie din judetul Maramures.
Din anul 1999 pâna în luna mai 2001 preot a fost
Dan Borota, sub pastoratia caruia s-a dorit montarea unui iconostas
si zidirea unei Sfinte Mese, lucru realizat doar într-o
masura mai mica pentru ca iconostasul nu a respectat proiectul
initial iar icoanele sunt pictate într-o tehnica putin
prea naiva. Din luna mai 2001 preot este Florin Orasteanu. De
atunci s-a dorit schimbarea si mai ampla a fetei Sfântului
Lacas. Imaginea era dezolanta. Peretii erau plini de crapaturi,
lipsea mobilierul si ceea ce era mai important, lipseau Sfintele
Moaste din piciorul Sfintei Mese. S-au demarat lucrari pe mai
multe fronturi, pentru a pregati suprafata pentru pictura iar
exteriorul a fost curatat si stropit cu terasit. În toamna
anului 2001 s-au demarat lucrarile de pictare a bisericii care
au durat pâna în luna iunie 2002. Tehnica folosita
a fost tempera iar autorii ei au fost profesori la scoli de
profil din tara, respectându-se în totalitate erminia
bisericeasca. Dupa terminarea acestor lucrari s-au demarat pocedurile
de aducere a unui ierarh care sa târnoseasca lacasul de
cult si sa aseze în piciorul Sfintei Mese Sfintele Moaste,
dupa canoanele Sfintei noastre Biserici. Acest eveniment deosebit
de important din viata unei parohii a avut loc la data de 16
iunie 2002 iar la el a participat Prea Sfintitul Justin Sigheteanu,
arhiereu vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Cu
acesta ocazie Pr. Paroh Florin Orasteanu a primit distinctia
de sachelar, cu drept de a purta brâu albastru, ca merite
pentru lucrarile efectuate pâna atunci. În toamna
aceluiasi an au demarat lucrarile de ridicare a unui turn-clopotnita
lipit de cladirea bisericii. Lucrarile s-au desfasurat cu greutate
din cauza lipsei fondurilor necesare. În momentul de fata
lucrarea se afla la stadiul de acoperire cu tabla, în
asa fel încât la terminarea sa diferentele dintre
cele doua parti vor fi abia vizibile. Se poate spune ca în
ultimii ani s-a simtit o usoara crestere a numarului credinciosilor
pusa pe seama ridicarii a noi locuinte pe teritoriul localitatii
Martinesti iar participarea la Sfintele Slujbe este din ce în
ce mai numeroasa. Exista o foarte buna colaborare între
preot si Consiliul Parohial, care este alcatuit din urmatorii
credinciosi: Epitrop, Iosif Albu, Chifor Grigor, Filimon Ioan,
Mihis Constantin, Tiuian Iosif, Ducai Gheorghe.
Martinesti, Preot paroh Florin Orasteanu
Iunie 2006
|