Stareț
Vasile Filip
Arhimandrit
Satul Boiereni, numit o vreme Dumbrava Nouă, se află în partea sud-estică a Țării Lăpușului, în zona de contact a județelor Cluj, Maramureș și Bistrița-Năsăud, la o depărtare de 11 km de Târgu Lăpuș, 57 km de Baia Mare și 34 km de Dej.
Mănăstirea este așezată în hotarul localității Boiereni, orașul Târgu-Lăpuș, județul Maramureș, la 16 km distanță de Târgu-Lăpuș, iar canonic aparține de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
Spre marginea dinspre Aluniș a satului, pe Valea Rohiței, „a existat din vechime o sihăstrie de monahi”. Date istorice precise despre anul întemeierii și timpul funcționării ei nu avem. Din tradiție se știe că mănăstirea a existat până în a doua parte a secolului al XVIII-lea și că a fost distrusă în anii 1760-1763, în timpul acțiunii nefaste a generalului Buccow, când mănăstirea a fost arsă.
Nu se cunoaște nici cine a întemeiat mănăstirea și când anume. S-a păstrat în tradiție însă, transmițându-se din generație în generație, momentul nefericit al distrugerii mănăstirii, care a marcat dureros pentru multă vreme și destinul satului.
Se știe din istorie că autoritățile austriece, care doreau să distrugă credința strămoșească în Ardeal, au distrus și mănăstirea din localitatea Boiereni. Auzind generalul Buccow că monahii de pe Valea Rohiței sunt potrivnici poruncilor împărătesei Maria Tereza, și faptul că, aici copiii din satele din împrejurimi învață carte și sunt crescuți în credința ortodoxă, a pus la cale distrugerea mănăstirii și împrăștierea călugărilor, faptă petrecută între anii 1760-1763.
A trimis soldați, însoțiți de câțiva săteni înstrăinați de Dumnezeu, care au fost ademeniți cu promisiunea răsplătirii cu părți din bunurile și pământurile mănăstirii, și au aprins sfântul locaș. Mâhniți fiind călugării pentru fărădelegea săvârșită și pentru că au fost alungați, au blestemat satul să piară și să ardă așa cum a ars mănăstirea.
Povara blestemului a fost mult timp asupra localității, căci de două ori a ars satul și o dată a fost dus de ape. Totodată, nici stejari nu au mai crescut pe hotarul satului – se pare că mănăstirea era construită din lemn durabil, de stejar. Bătrânii satului spun că, atunci când a ars pentru prima dată, o draniță aprinsă a zburat până pe podul din Târgu Lăpuș, vestind celor ce se aflau la târg pedeapsa suferită de cei din Boiereni.
Când a ars satul a doua oară, flăcările au cuprins și biserica din vale, cea zidită în 1731 sau în 1751, fapt dovedit de lemnele arse găsite în podul ei în 1975, când biserica a fost demolată. Se spune că o draniță din acoperișul bisericii ar fi sărit atunci până în dreptul casei lui „Ionu lui Maftei” din Rohia, unde s-ar fi aflat ușa mănăstirii distruse – ușă despre care se crede că cineva a tăinuit-o până la mijlocul secolului al XX-lea.
Din cauza acestor calamități, care veneau de obicei vinerea, sătenii au hotărât să nu lucreze vinerea la hotar și, o dată pe an, s-a rânduit ca preotul să săvârșească Sfânta Liturghie pe locul fostei mănăstiri. Întrerupt o vreme din cauza războiului, acest obicei a fost reluat la îndemnul protosinghelului Justinian Chira, starețul Mănăstirii Rohia, prin anul 1958. După mulți ani, lucrurile au început să se îndrepte, iar când s-a refăcut mănăstirea, în 1993, Dumnezeu a trimis semn al ispășirii și al ieșirii din blestem faptul că „în pădurile satului au început să crească iarăși stejari!”.
Tradiția că mănăstirea a fost arsă este confirmată de câteva descoperiri făcute în anii 1985 și 2004. Făcându-se săpături pentru construcția unei noi biserici, în 2004, la o adâncime de 1,5 m s-au găsit bucăți de lemn ars și cărbune în șanțul fundației de la actuala biserică.
Pe locul unde a fost Sfânta Masă a vechii biserici, preotul paroh al satului Boiereni a pus împreună cu credincioșii o cruce de lemn, care era înlocuită de-a lungul vremii, când se deteriora. În anul 1904, preotul Cornel Bud a pus o cruce de piatră, pe care sunt inscripționate cuvintele: „Roagă-te și lucră”. Pe vatra vechii mănăstiri, preotul Emil Man din Boiereni, împreună cu credincioșii, a construit în anul 1970 o modestă clopotniță, iar în anul 1973 o capelă din tablă – „un loc de închinare”, donată de către Pop Iov din Câmpina, fiu al satului Rohia.
În anul 1978, a fost construită o casă cu două camere și un cerdac. Între anii 1985-1986, s-a ridicat o bisericuță de lemn, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde se oficiau slujbe de către preoții din zona Lăpușului o dată pe an, în prima duminică după sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Construită din lemn de brad și pictată pe pânză aplicată, biserica a fost terminată în anul 1986. Așa cum am menționat mai sus, în șanțul fundației dinspre sud, a ieșit la iveală pământ și lemn ars, ceea ce confirmă faptul că întâiul așezământ monahal a fost mistuit de incendiu, iar locul este cel indicat de crucea pusă în 1904. În strădania sa de a construi noua biserică, preotul Emil Manu a fost sprijinit de către credincioșii din Boiereni, Strâmbu, Huta, Breaza, Suciu de Jos și Suciu de Sus. Pe lângă acest sprijin, preotul Emil Man a fost susținut moral și de Arhimandritul Serafim Man de la Mănăstirea Rohia, fiu al satului Boiereni. Nici una dintre aceste construcții menționate mai sus nu mai există acum.
După ce a fost arsă mănăstirea în secolul al XVIII-lea, sătenii au ridicat pe acel loc o chilie, după cum este scris într-o mărturie de la jumătatea secolului al XIX-lea. După armistrițiul formal dat de generalul Bem, Ioan Dragomir, “agitator valah periculos”, împreună cu Gavril Man, fiind căutați de autoritățile maghiare pentru activitatea lor revoluționară, s-au ascuns, din decembrie 1848 până în 2 ianuarie 1849, într-o “chilie” din hotarul satului Boiereni. Deoarece singurul așezământ monahal din hotarul satului era cel de la Valea Rohiței, considerăm că această mărturie are valoare de atestare documentară a continuității mănăstirii. Astfel, după distrugerea ei de către generalul Buccow, oamenii de bună credință și cu frică de Dumnezeu au reconstruit acolo o mică chilie, unde să meargă să se roage și să găsească alinare. Probabil că în anul 1849, în cursul represaliilor maghiare, au fost demolate și incendiate și ultimele urme materiale ale vetrei monahale. Din conștiința oamenilor însă, amintirea mănăstirii nu a putut fi ștearsă niciodată.
O nouă filă de istorie a acestei mănăstiri se deschide în anul 1990, când Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, prin starețul ei, Protosinghelul Iustin Hodea, preia modesta bisericuță și cele câteva construcții amintite mai sus, ca schit aparținător Mănăstirii Rohia. Astfel, imediat după eliberarea de sub regimul ateo-comunist, în luna februarie, anul 1990, starețul mănăstirii Rohia, ieromonahul Iustin Hodea, îl deleagă pe Arhimandritul Serafim Man, fiu al satului Boiereni și fost stareț al Mănăstirii Rohia, pentru a comunica preotului paroh și credincioșilor din Boiereni dorința Mănăstirii Rohia de a reactiva vatra monahală de la Rohița, ca schit aparținător mănăstirii Rohia, care își asumă în acest sens conducerea vieții duhovnicești și administrative a schitului.
După ce credincioșii din Boiereni au primit cu multă bucurie vestea că vor fi din nou călugări la Valea Rohiței, Mănăstirea Rohia, prin starețul ei, Ieromonahul Iustin Hodea, prin adresa nr. 16 din 3 martie 1990, se adresează Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhiepiscopului Teofil Herineanu și Episcopului-vicar, Justinian Maramureșanu, cu următorul Memoriu:
Bucuroși de vestea că se va reactiva mănăstirea de la Rohița, la 2 mai 1990, au avut loc primele donații de teren din partea sătenilor, terenuri pe care se afla biserica și căsuța existentă, după cum urmează:
Memoriul și dorința Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia și a credincioșilor din Boiereni au fost binecuvântate și aprobate cu multă bucurie de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Starețul Mănăstirii Rohia, ieromonahul Iustin Hodea, împreună cu obștea, au început reconstruirea schitului Valea Rohiței, de la poalele Alunișului, în primul rând prin igienizarea și amenajarea terenului pentru construirea Casei monahale. Între anii 1990-1993, Mănăstirea Rohia construiește aici, la Rohița, o frumoasă casă monahală cu Paraclis, având două nivele, construcția fiind susținută financiar de către Mănăstirea Rohia. Toată piatra pentru fundația casei a fost strânsă de pe Valea Boierenilor și a Rohiței de către părinții și frații de la Rohia, împreună cu credincioșii din Boiereni, și dusă sus la mănăstire cu căruțele și cu tractorul pe un drum destul de anevoios.
În perioada anilor 1990-1993, Mănăstirea Rohia a făcut și un nou drum de acces prin pădure, care cu timpul a devenit impracticabil, a plantat apoi o livadă cu pomi fructiferi și ornamentali, a făcut aducțiune de apă potabilă, astfel că, atunci când au mers viețuitori la schit, erau create condițiile minime de trai și o casă primitoare cu toate cele necesare, în afară de curentul electric.
La 23 mai 1993, au venit de la Mănăstirea Rohia pentru a face ascultare la Rohița patru viețuitori: ieromonahul Vasile Filip, numit stareț, monahul Teofan Petruț și frații Boca Nelu și Pițiș Nicolae.
La primul hram de toamnă după reluarea vieții monahale, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, la 1 octombrie 1993, a slujit Episcopul Justinian al Maramureșului și Sătmarului și a săvârșit două hirotonii: întru diacon a fratelui Simion Bel (actualul arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului), pentru trebuințele Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, și întru ieromonah a ierodiaconului Teofan Petruț, pentru Mănăstirea Rohița, fiind primul monah hirotonit pentru nevoile duhovnicești ale acestei vetre monahale.
La 13 ianuarie 1994, la propunerea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Schitul Rohița la treapta de mănăstire de sine stătătoare.
În cei treizeci de ani de viață monahală la Rohița, sub conducerea neobositului si iscusitului stareț, Arhimandritul Vasile Filip, vatra monahală a cunoscut o dezvoltare foarte frumoasă, atât din punct de vedere administrativ, cât și spiritual și cultural. Este rodul ostenelilor viețuitorilor mănăstiri, a dragostei jertfelnice a ctitorilor, binefăcătorilor, dar și lucrarea sfântă și vădită a cuvioșilor care au viețuit aici și au mărturisit dreapta credință, au pătimit pentru ea și acum, din Împărăția lui Dumnezeu, ajută și binecuvântează lucrarea mâinilor celor ce se ostenesc și lucrează pentru Casa lui Dumnezeu.
Fiindcă mănăstirea este rectitorită pe vechea vatră monahală, unde pământul este semănat cu osemintele mărturisitorilor și cuvioșilor rugători, a crescut, s-a dezvoltat duhovnicește și cheamă sub adumbrirea ei – ca o mamă bună și primitoare – din ce în ce mai mulți fii ai Maicii Domnului și iubitori ai sfinților lui Dumnezeu. Rugăciunea este neîntreruptă, după rânduiala statornicită de la Rohia, cu liturghie zilnică, vecernie, acatist și miezonoptică, părinții mănăstirii stând de veghe și primind părintește și ospitalieri pe toți cei care aleargă la munte pentru liniște, pace și bucurie sufletească.
De-a lungul anilor, numărul monahilor a sporit. La 28 iunie 1996, au fost tunși în monahism doi viețuitori ai acestei sfinte mănăstiri: părintele Serafim Boca și părintele Dometie Pițiș, iar în ajunul sărbătorii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, ocrotitoarea acestui așezământ monahal, după slujba vecerniei din anul 2003, a fost tuns în monahism fratele Radu Miholca, primind numele de Gavriil, care apoi a devenit slujitor la sfântul altar. Toate tunderile în monahism au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Edilitar-gospodăresc s-a lucrat cu timp și fără timp, cu multă osteneală și eficiență: s-a introdus curentul electric, tot materialul necesar fiind achiziționat de către mănăstire, lucrarea fiind executată pe o distanță de 6 km, cu ajutorul unor firme ca: Electrica, Intracom, Electromontaj și Elco, stâlpii fiind culeși de mănăstire de la IPEG Maramureș.
În timpul celor treizeci de ani de existență și cu multe eforturi, drumul de acces din localitatea Boiereni și până la mănăstire, pe o distanță de aproximativ 5 km, a fost amenajat, întreținut și modernizat de către mănăstire, cu ajutorul unor oameni sau instituții de bine. Anul acesta, 2023, Primăria Orașului Târgu Lăpuș, prin implicarea directă a domnului primar Mitru Leșe, prin PNRR, rogramul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a legat mănăstirea de la Valea Rohiței de un drum național, prin modernizarea și asfaltarea drumului ce face legătura între DN 18B și Mănăstirea Rohița.
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”– Rohița deține 32 de hectare de teren (arabil, pășuni, fâneață) și 3 ha de teren forestier.
Cu timpul, datorită necesități mari de apă potabilă atât pentru viețuitori, cât și pentru pelerini, s-au găsit trei izvoare care au fost captate de la o distanță de 1,5 km, în prezent mănăstirea având apă potabilă îndeajuns pentru nevoile mănăstirii și ale pelerinilor.
Obștea mănăstirii numără acum cinci viețuitori: Arhimandritul Vasile Filip – stareț, Protosinghelii: Teofan Petruț și Gavril Miholca, Monahul Serafim Boca și fratele Pop Ioan, iar ca preot cu slujire și viețuire la mănăstire: preotul Serafim Man.
ANSAMBLUL MONAHAL
BISERICA MĂNĂSTIRII ROHIȚA
Fiindcă biserica de lemn construită între anii 1985-1986 de către vrednicul de pomenire preot Emil Man era șubrezită, nu putea fi încălzită și era deteriorată, la 4 octombrie 2004, părinții mănăstirii, cu binecuvântarea ierarhului, cu multă evlavie și cinstire au desfăcut bisericuța de lemn, pentru a face una nouă și preafrumoasă.
Între anii 2004-2005, vechea biserică a fost înlocuită cu o nouă biserică de lemn în stil maramureșean, iar materialul din vechea biserică care încă era bun a fost folosit la construirea noii biserici, impregnându-se astfel în biserica cea nouă încărcătura spirituală a rugăciunilor săvârșite în prima biserică.
Biserica este de lemn pe fundație de zid, în formă de navă. Pe zidul nordic, în zona pronaosului, se află un altar de vară care face corp comun cu biserica. Biserica este acoperită cu șindrilă și are în față un turn. Catapeteasma este din lemn sculptat, icoanele de pe iconostas și pictura fiind lucrate în tehnica „tempera” pe un suport de pânză aplicată. Iconostasul, icoanele de pe iconostas și pictura bisericii sunt lucrate de frații Gheorghe și Sorin Rogojan din satul Dumbrăvița, Maramureș, în perioada anilor 2007-2009.
Biserica a fost construită de către meșterul Gavril Hotico din Ieud, cu sprijinul financiar al familiei Coroian Mihai și Sabina din Baia Mare.
Lucrarea lui Dumnezeu a fost ca biserica mănăstirii – cu cele două hramuri: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Acoperământul Maicii Domnului” – să fie târnosită la 1 octombrie 2013 de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, când mănăstirea Rohița a împlinit douăzeci de ani de viața monahală și 250 de ani de când prima mănăstire a fost distrusă din ordinul generalului Buccow. Cu această ocazie, starețul mănăstirii, Protosinghelul Vasile Filip, a primit Gramata Episcopală și o Cruce în dar de la Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, iar Ieromonahul Teofan Petruț a fost ridicat la rangul de Singhel. Prin această târnosire, Dumnezeu a făcut prin oamenii Săi, o reparație și o reîntregire atât spirituală, cât și istorică.
În anul 2008, a fost construit un frumos și generos Altar de vară, unde se oficiază sfintele slujbe la hramuri, dar și în duminici și sărbători pe timpul verii. Este construit din lemn, în stil maramureșean, acoperit cu șindrilă, fiind lucrat de către meșterul popular Gavril Hotico. Foto
În anul 2005, deasupra mănăstirii, pe coama dealului, s-a construit noua clopotniță a mănăstirii, unde au fost amplasate două clopote mari, unul de 700 kg și celălalt de 500 kg, care au fost donate de către binefăcătorii mănăstirii Rohița, familia Mihai și Sabina Coroian. Aceste clopote au fost sfințite de către vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul, la 26 mai 2002.
La clopotniță se ajunge pe o scară de lemn acoperită ca un tunel, dar plină de lumină; ajungând la capătul ei, poți vedea, de pe culmea Alunișului, frumusețea și creația lui Dumnezeu. Tot pe această scară stau credincioșii la Sfânta Liturghie, participând la Slava Împărăției lui Dumnezeu de pe pământ.
Casa monahală a fost construită între anii 1990-1994, la sud-vest de biserică, de către Mănăstirea Rohia, pe când Rohița era schit dependent Rohiei.
Casa cuprinde opt chilii, stăreția, biblioteca, trapeza, bucătăria, camerele pentru pelerini și Paraclisul cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Pe fațada casei există o frumoasă icoană în mozaic ce reprezintă hramul Paraclisului: Acoperământul Maicii Domnului.
Paraclisul este construit la etajul I al clădirii de zid, are altar și naos. Catapeteasma, din lemn de stejar, este ornamentată cu sculptură frumoasă (filigran). Are o turlă octogonală deschisă, luminată de opt ferestre. Altarul este luminat de două ferestre foarte înalte (2 m) și înguste. Pardoseala este din scândură. Ușa de la intrare este din lemn sculptat.
Paraclisul este pictat în tehnica fresco de către pictorii Gheorghe și Sorin Rogojan și a fost târnosit în anul 2003 de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
În perioada anilor 2008-2010, sub îndrumarea arhitectului Dorel Cordoș, Casa cu Paraclis a fost restaurată și îmbrăcată într-o nouă haină arhitecturală, devenind o casă maramureșeană.
Între anii 1996-1998, obștea monahală de la Rohița a construit o Casă pentru pelerini și anexe gospodărești.
Între anii 1998-2000, s-a construit bucătăria și trapeza pentru hramuri. În această trapeză, mănăstirea Rohița oferă zilnic o masă caldă tuturor pelerinilor care cercetează mănăstirea.
Mănăstirea Rohița a fost un astfel de loc, de culturalizare a celor care cercetau această vatră monahală istorică, dacă ne gândim numai la simplu fapt că cei care participau la sfintele slujbe auzeau cuvintele de învățătură și, astfel, primeau învățătura despre credință și despre adevărurile istorice ale neamului. Acesta a fost și unul din motivele distrugerii mănăstirii de către armata austriacă, fiindcă cei din zonă se opuneau uniației și copiii din împrejurimi învățau la Valea Rohiței despre păstrarea dreptei credințe și valorile istorice transilvane.
Mănăstirea Rohița se constituie ca o punte de legătură dinspre trecut pentru prezent și înspre viitor, din punct de vedere duhovnicesc, istoric și cultural.
Mănăstirea are o bibliotecă cu aproximativ 5.000 de volume de cărți și reviste. De asemenea, mănăstirea deține câteva obiecte cu valoare de patrimoniu: cărți vechi și icoane.
La Rohița începând din anul 2014, se desfășoară în fiecare an, timp de o săptămână, o Tabără ASCOR, filiala Cluj, pentru familii cu copii, dar și tabere cu copii din diferite parohii, din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Mănăstirea Rohița este cunoscută și prin acțiunile filantropice pe care le face și mai ales prin faptul că oferă o masă caldă tuturor celor care vizitează această vatră monahală.
Mănăstirea Rohița se află situată în localitatea Boiereni, Țara Lăpușului, la confluența județelor Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud, la 16 km distanță de Orașul Târgu Lăpuș, 60 de km de municipiul Baia Mare și 50 km de municipiul Dej.
Punctul de legătură spre mănăstire este orașul Târgu Lăpuș, care se află la o distanță de 16 km de mănăstire. La Târgu Lăpuș se poate ajunge fie pe DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuș, fie din Dej – Mogoaja – Boiereni.
