Stareță
Ieronima Șelever
Stavroforă
Dumnezeu a creat lumea pentru comuniune, o lume pe măsura omului dar pe om l-a făcut după măsura Sa, capabil să-și însușească la nesfârșit conținutul dumnezeirii Sale, astfel toate frumusețile din lume nu duc spre ele însele, ci sunt o mărturie a Bunătății Lui Dumnezeu adresate omului.
Treimea dumnezeirii mai presus de ființă este împreunată într-o unitate mai presus de fire, numai El este vrednic de iubit.
Deși ca oameni nu reușim să înfăptuim decât o imagine ștearsă a iubirii treimice, mănăstirea se deschide tainelor lumii, se dăruiește oamenilor, ajutându-i în adâcul lor netrecător.
Monahismul înseamnă stăruință clipă de clipă pentru dobândirea desăvârșirii
ființei prin rugăciune, asceză, retragere de lume și în ascultare.
Întotdeauna monahii și-au ales locuri izolate unde să intensifice comunicarea cu Dumnezeu și să-și disciplineze firea cu ajutorul Harului Dumnezeiesc.
Ei s-au străduit neîncetat să ajungă la desăvârșire, dar niciodată nu au pretins că au atins-o
Pe una culmile Țării Oașului, la interferența județelor Satu Mare și Maramureș, se ridică semeț și armonios una din capodoperele spirituale ale oșenimii – Mănăstirea ”Sfânta Treime” – Moișeni, o mănăstire de călugărițe prima de acest fel de pe întreg cuprinsul tărâmului oșenesc.
Dorința și puterea ctitoririi unui așezământ monahal s-a născut în sufletul preotului paroh Iconom Stavrofor, Toma Bobiță, din parohia Ortodoxă Moișeni, cu Binecuvântarea Lui Dumnezeu și a Preasfințitului IPS IUSTINIAN CHIRA al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Astfel în anul 2004 ctitorul Toma Bobiță purcede împreună cu un grup de enoriași din Parohia Moișeni, la alegerea locului unde urma să se construiască viitoarea mănăstire cu hramul ”Sfânta Treime” – prima zi după Rusalii.
În Duminica Tomii a anului 2004 se sfințește acest loc mirific și se așează o troiță de către un sobor de preoți, locul fiind cunoscut sub numele de ”Ciuncașul Popii”, proprietate a credincioșilor Moiș Dumitru și Moiș Gheorghe.
Mănăstirea se află aproape de drumul national ce leagă orașul Negrești Oaș la 12 km, de Sighetu Marmației la 45 km, la interferența celor doua județe.
Din luna august 2005, lucrările de construcție precum și administrarea mănăstirii sunt preluate de monahia Ieronima Șelever, în calitate de staretă împreună cu un grup de calugărițe transferate de la Mănăstirea Agapia, județul Neamț.
În prezent obștea mănăstirii este formată din 13 călugărițe și preotul slujitor.
Biserica este din lemn, în stil moldovenesc, altarul de vară și clopotnița realizate în stil maramureșan; clădirile în care viețuiește personalul monahal sunt ridicate în stilul locului.
Poarta Sfintei Mănăstiri pentru primirea pelerinilor, lucrată și așezată de meșteri maramureșeni, precum și Lumânărarul și Clopotnița nouă realizate după proiectele întocmite de maestrul arhitect Dorel Cordoș, toate îmbinându-se armonios ca într-o cunună sub care sunt înfrățiți într-un românism autentic.
La ora actuală, biserica este terminată, lambriată în exterior, urmând să fie remodelată în stil maramureșan și pictată interior în tehnica fresco.
Mănăstirea este dotată cu 4 clopote de 5oo, 400, 300 respectiv 200 kg.
Începând cu data de 11 aprilie 2006, in cadrul primei ședințe mitropolitate a Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, prezidată de întâi-stătătorul mitropoliei – ÎPS BARTOLOMEU ANANIA, conform adresei nr.255/2006 s-a hotărât ridicarea la rangul oficial de „mănăstire”, cu drepturile și obligațiile ce i se cuvin, a complexului monahal și a bisericii cunoscute sub numele de „Sfânta Treime” – Moișeni.
Încă de la începuturile înființării acestui sfânt lăcaș a fost donată mănăstirii de familia aristocrată Cyril Vassiliev care își are originile din Rusia țaristă, Icoana ”Adormirea Maicii Domnului”, reprezentând un odor de mare preț și o Binecuvântare pentru mănăstire, și pentru cei ce-și pleacă genunchii cu inima zdrobită cerând ajutor de la Maica Sfântă.
Mulți oameni au primit răspuns bun la cererile lor, aducând în viața lor minunea restabilirii sănătății, împlinirii familiei cu prunci, icoana a fost recunoscută oficial în ”Circuitul icoanelor făcătoare de minuni”.
Pe lângă activitățile de gospodărire și amenajare zilnic cele 13 viețuitoare din așezământul monahal împletesc rugăciunea cu munca la meșteșugurile specifice, având în dotare două ateliere; pictură de icoane pe lemn și confecții în domeniul vestimentației preoțești și călugărești.
Poarta de primire a mănăstirii și altarul ei reprezintă imaginea nevăzută a porții cerești și a ”altarului celui mai presus de ceruri”, care transfigurează, binecuvintează și sfințesc atât locul cât și inimile celor ce ajung aici, care cuprinși de admirație exclamă cu cuvintele Patriarhului Iacov; ”Cât de înfricoșător este locul acesta, aceasta nu e alta fără numai Casa Lui Dumnezeu, aceasta este poarta Cerului”!(Facere 28,12)
Astfel tot darul cel bun dus la altarul pamântesc, se ridică în sfântă mireasmă duhovnicească la Altarul cel mai presus de Ceruri, atrăgând de acolo toată darea cea bună și binecuvântarea peste aceste inimi, făcând și din ele altare vii.
Poarta mănăstirii va fi veșnic deschisă pentru fiecare pelerin!
