• Conferința preoțească de toamnă | Satu Mare, Carei și Oaș
Joi, 23 octombrie 2025, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă cu preoții din Protopopiatele Satu Mare, Oaș și Carei la Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Municipiul Carei, județul Satu Mare.
Evenimentul a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, de la ora 8:00.
Referatul conferinței a fost alcătuit și susținut de Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, și a fost intitulat „Pastorația specifică marilor duhovnici ai secolului al XX-lea între realități ecleziale și constrângeri sociale”.
Cu acest prilej, cei doi ierarhi au binecuvântat Centrul de zi „Adormirea Maicii Domnului”, dedicat vârstnicilor și Centrul catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” aflate în incinta sediului Protopopiatului Carei. „Cea de treia și ultima conferință preoțească de toamnă, care are loc la catedrala din Carei, minunata catedrală ortodoxă a Careiului, așezată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care a devenit și protectorul orașului Carei, respectiv al comunităților românești din Carei, și de fiecare dată când venim ne bucurăm nespus de mult pentru că această catedrală, poziționată aici, în partea importantă al orașului, în apropierea Monumentului Eroilor, realizat de marele artist maramureșean Vida Gheza, este un monument de arhitectură cu adevărat și arată măsură credinței evlaviei credincioșilor de aici. Sunt reunite protopopiatele Satu Mare, Carei și Oaș, un număr de 214 preoți, care, de fiecare dată, vin aproape în totalitate, foarte rar se lipsește la conferințe, deoarece subiectele conferințelor din vremurile pe care le trăim sunt provocatoare. Pe de o parte, aflăm cum a rezistat Biserica în timpul comunismului, pe de alta parte, în ce fel să gândim și să începem și să lucrăm, pastoral, misionar, social, filantropic, cultural, teologic și cu tineretul în Biserica de astăzi, ca să păstrăm, pe de o parte, credincioșii în biserică, pe de alta parte, să îi îngrijim pe cei bătrâni, apoi să îi educăm pe cei tineri. Conferința a fost alcătuită de părintele arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei și are titlul „Pastorația specifică marilor muhovnici ai secolului XX între realitățile eclesiale și provocările sociale ale secolului XX”. Știm bine că aproape 50 de ani biserica a fost sub comunism. Marele Patriarh Justinian Marina, a alcătuit Statutul Bisericii Ortodoxe Române și în acest fel a așezat sub protecție, sub protecția legii Biserica, să nu se pară că își desfășoară activitatea în ilegalitate. Deși erau constrângeri, umilințe, persecuții, totuși Biserica și-a îndeplinit rolul ei și mai cu seamă a ajutat sprijinirea socială la comunității. Mănăstirile, câte au rămas, că unele au fost desființate în 1959, mănăstirile care au rămas au înființat ateliere și în acest fel au reușit să își câștige cele necesare vieții monahale și să dea dovadă de faptul că sunt în ritmul societății care se voia una dinamică din punct de vedere al vieții noi, vieții omului nou, cum se spunea. Omul nou, după chipul lui Hristos, nu trebuia să fie descoperit în biserică, pentru că el este după chipul lui Hristos omul cel nou în Duh. Monahismul, parohiile, preoțimea, școlile teologice câte au rămas, au avut două institute teologice, la Sibiu și la București, și șase seminare teologice, care au reușit să pregătească preoțimea, încât am rezistat în timpul comunismului, am conviețuit cu comunismul, am supraviețuit lui și chiar l-am învins. S-a constatat aceasta la recesământul din 1992, că românii nu s-au ateizat, deci toți s-au declarat creștini. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această frumoasă întâlnire și rugăm pe Dumnezeu să le ajute preoților. Ei, aici, în zona aceasta, sunt parohii mici și foarte mici. Sunt parohii și cu 50 de suflete. În Protopopiatul Carei, de exemplu, sunt doar 4 parohii de categorie a întâi, restul toate sunt de a doua și de a treia. Dar ei fac misiune, fac apostolat preoții aici, pentru că acolo unde preotul este prezent, nu se stinge lumina lui Hristos, pe de o parte, și satele rezistă depopulării care este într-un ritm îngrijorător. Dar câtă vreme au păstori, familia preotului, preotul, preoteasa sunt o speranță și o lumină și sunt cei care intervin în viața bătrânilor, ajutându-i și arătându-le dragostea lui Hristos față de fiecare om care este chipul lui Dumnezeu”.
Pr. Ioan Marcel Malanca, protopopul Oașului: „Conferința de toamnă, organizată în Catedrala Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din municipiul Carei, cu participarea și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, după ce, desigur, în prealabil, s-a săvârșit Sfânta Liturghia Arhierească de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, a reunit preoții din județul Satu Mare la o conferință în care simțim că suntem sub oblăduirea aceluiași Duh Sfânt care a sfințit și care a lucrat în duhovnicii și mărturisitorii secolului XX, pe care i-am pomenit în cadrul lucrării conferinței și a căror comemorare o facem în cadrul acestui an 2025. Conferința ne-a învățat lucruri importante, am putea reține trei idei foarte relevante, respectiv mărturisirea credinței acestor duhovnici și mărturisitori în perioada comunistă, totodată sistematizarea teologiei fundamentale și aici avem de sigur un nume de referință, Sfântul Părinte mărturisitor Dumitru Stăniloae, și un alt lucru foarte important, anume revigorarea spiritualității monahale, a vieții monahale, a vieții isihaste și aici avem, de asemenea, multe nume de referință din rândul duhovnicilor. Sperăm ca aceștia toți, duhovnicii și mărturisitorii, care sunt sămânță așezată de Duhul lui Dumnezeu în pământul bisericii, sperăm ca în actuala generație în care trăim și noi să rodească pe deplin, că simțim lucrarea și prezența lor în Biserica lui Hristos.”
Pr. Florian Ioan Mocan, protopopul de Carei: „Întotdeauna conferințele preoțești reprezintă o zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru noi, mai cu seamă că astăzi noi, Protopopiatul Carei, suntem gazdele acestei conferințe. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului nostru Episcop Iustin al Maramureșului Sătmarului și a Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, prin dărnicia unor donatori, a preoților și a credincioșilor din Protopopiatul Carei, am reușit să finalizăm cel de-al treilea nivel de la sediul protopopiatului, astfel că, în acest moment, clădirea protopopiatului este una multifuncțională. La parterul sediului avem un centru de zi pentru persoane vârstnice, care este sub ocrotirea Maicii Domnului, unde asigurăm o masă caldă celor 30 de beneficiari, iar din luna iunie a acestui an, printr-un contract de colaborare cu Consiliul Județean, am reușit ca să primim o cofinanțare. La etajul întâi avem administrația protopopiatului, iar la etajul al doilea, un centru catehetic, pus sub ocrotirea Sfântului Arhidiacon Ștefan pentru activitățile cu tinerii. Anul acesta, fiind și anul centenar al Patriarhiei Române, am avut bucuria ca Preasfințitul nostru Iustin, împreună cu Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, să binecuvinteze această strădanie a noastră, care vine atât în sprijinul persoanelor vârstnice singure, dar și a tinerilor dornici de a desfășura activități cu tinerii.”
Pr. Gabriel Gorgan, protopop de Satu Mare: „Conferința de astăzi, dedicată marilor duhovnici ai secolului XX ne-a oferit plăcutul prilej să ne aducem aminte de înaintașii noștri, de perioada grea prin care a trecut Biserica Ortodoxă în vremea comunismului cu toate urcușurile și coborâșurile. Apoi ne-am adus aminte de marile personalități ale Bisericii noastre, marii duhovnici, care au fost stâlpi de nădejde ai Bisericii. Mai apoi, ne-am adus aminte de trăitorii vrednici ai Eparhiei noastre, de Părintele Serafim Man de la Rohia, duhovnic pentru mulți slujitori ai Altarului și pentru credincioși ai acestor părți din țară, iar mai apoi, cu drag ne-am amintit de Înaltpreasfințitul Justinian, care, prin cuvintele sale, prin viața sa este prezent și astăzi în mijlocul nostru, aducându-ne, de fiecare dată aminte cu drag, de dânsul. Fie ca tot ce astăzi am ascultat și ne-am împărtășit aici în conferința preoțească să punem în aplicare în viața noastră de zi cu zi.”
Conferința a creat și cadrul necesar pentru comunicări de ordin administrativ bisericesc, cultural și social-filantropic. Foto.
Text: Andrei Fărcaș – redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol