• Nașterea Maicii Domnului | Hramul Mănăstirii Valea Scradei
De Praznicul Nașterii Maicii Domnului, luni, 8 septembrie 2025, cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, a săvârșit, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Valea Scradei, Protopopiatul Vișeu, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului.
Din soborul slujitor a făcut parte părintele arhidiacon Vasile Bud, slujitor la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Cu acest prilej, părintele Ioachim a rostit în fața credincioșilor prezenți un bogat cuvânt de învățătură cu privire la însemnătatea sărbătorii închinate Nașterii Maicii Domnului. Foto.