Hramul Mănăstirii Petrova

• Hramul Mănăstirii Petrova

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, duminică, 27 iulie 2025, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar administrativ, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Petrova, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia serbării hramului, Sfântul Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Alături de arhimandritul Casian întru slujire au fost prezenți ieromonahi și preoți invitați din parohiile învecinate, de asemena au fost prezenți părintele Valeriu Mircea Vana, consilier eparhial al sectorului pelerinaje și părintele diacon Ioan Hotico de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au participat un număr mare de credincioși și apropiați ai Sfintei Mănăstiri.

Părintele Casian, după ce a transmis cuvântul de binecuvântare al Preafințitului Părinte Iustin, a pus la sufletele celor prezenți un emoționant și bogat cuvânt de învățătură, unde a vorbit despre ocrotitorul mănăstirii, sfântul doctor fără de arginți, Pantelimon, despre convertirea sa în chip minunat, credința sa statornică, dusă la mucenicie.

A continuat cu explicarea pericopei evanghelice a duminiici a 7-a după Rusalii, vindecarea a doi orbi și un mut din Capernaum. Despre importanța credinței statornice care aduce vindecare și recunoștință față de Dumnezeu, să mulțumim și să fim mulțumitori pentru fiecare clipă din viața noastră.

Părintele stareț, protosinghelul Agaton Oprișan, a adresat mulțumirile cuvenite. Foto.

În încheiere, cu toții au cântat priceasna „O, Măicuță Sfântă”.