4 martie 2025 – Canonul cel Mare la Mănăstirea Scărișoara Nouă

• 4 martie 2025 – Canonul cel Mare la Mănăstirea Scărișoara Nouă

În a doua zi a Postului Păresimilor, marți, 4 martie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a oficiat a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare.

Slujba a fost săvârșită în biserica de la demisolul mănăstirii sub protia PS Timotei Sătmăreanul, în prezența numeroșilor credincioși și a autorităților locale.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

La final, Preasfinția Sa a rostit o scurtă meditație duhovnicească cu privire la perioada Postului Mare, explicând credincioșilor rânduielile importante care sunt unice și de o frumusețe liturgică deosebită, așa cum este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor înainte sfințite. Foto.

Text: Pr. Adrian Dobreanu