Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat duminică, 4 august 2024, cu începere de la ora 18:00, în mijlocul credincioșilor Catedralei Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Municipiul Sighetu Marmației, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș.
Evenimentul a fost prilejuit de binecuvântarea și sfințirea Altarului de vară și săvârșirea Slujbei Paraclisului Maicii Domnului, în prezența unui numeros sobor de preoți, a credincioșilor parohiei și sigheteni, dar și a autorităților locale.
Răspunsurile la strană au fost oferite de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos”. Solista Diana Rednic a interpretat mai multe pricesne închinate Maicii Domnului.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, prin implicarea Administratorului Eparhial, a părintelui arhimandrit Ioachim Tomoiagă și a părintelui paroh Vasile Dunca, cu sprijinul bunilor credincioși, a meșterilor și a oamenilor făcători de bine, Altarul de vară a fost construit într-un timp record.
Amintim faptul că, în toată această perioadă la subsolul catedralei au loc lucrări interioare prin salubrizare, înnoire, înfrumusețare și înnobilare spre a fi pregătit pentru slujba de sfințire. Foto.
• Slujire arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare
Duminică, 4 august 2024, a 6-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia serbării anticipate a hramului.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Ionuț Boldijer.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul parohial iar la momentul pricesnei a cântat tânăra Diana Rednic, absolventă a Școlii Populare de Artă din Baia Mare, secția canto popular. Foto.