Paraclisul Maicii Domnului la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Joi, 1 august 2024, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a în mijlocul credincioşilor de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde a oficiat, în fruntea soborului de preoţi slujitori ai sfântului locaş de închinare, slujba Paraclisului Maicii Domnului, care se săvârşeşte în fiecare zi din acest post.

Din sobor au făcut parte Arhim. Casian Filip, vicar administrativ, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarhul sfântului locaş, Pr. Prof. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Florin Bălan şi Pr. Ionuț Pleș.

Răspunsurile au fost date de strana Catedralei, împreună cu un grup de diaconi şi teologi.

La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a rostit o scurtă meditație. „Astăzi este întâi august. Este scoaterea la închinare a Cinstitei Cruci. De ce au așezat Sfinții Părinți Scoaterea la închinare a Cinstitei Cruci în această zi? Toate au simbolistică și o teologie în Biserică. La 1 august, când începe Postul Adormirii Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului a fost purtătoare de Cruce. Înainte a de a se răstigni Mântuitorul, înainte de avea loc Buna Vestire, ea și-a asumat fecioria. A fost dăruită de părinții ei la templu, de la trei ani până la 15 ani, și au făgăduit că o dăruiesc lui Dumnezeu că și ei primit-o în dar de la Dumnezeu și era singurul copil. Și atunci Fecioara și-a asumat dorința părinților și aflăm la Buna Vestire de acest lucru, când răspunde Îngerului Gavriil, după ce se întoarce de la templu în Nazaret, vine Îngerul Gavriil, în timp ce ea era în rugăciune, și-i aduce vestea cea bună, că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Și ea zice cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu vreau să știu de bărbat, adică vrea să îndeplinească făgăduințele părinților. Și Îngerul îi explică toată lucrarea lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt, care zice că nu va fi după legile firii. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea și Sfântul Care se va Naște Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și ea a zis, iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău.” Foto.