În Vinerea de Florii, Mihai Morar revine acasă, alături de echipa „Fain&Simplu”.
De-a lungul timpului, pe lângă profesionalism și perseverență, Mihai s-a remarcat prin onestitate, sinceritate, deschidere și mai ales prin asumarea și promovarea valorilor credinței creștine. Seria întâlnirilor-dialog sub genericul „Fain&Simplu” reprezintă adevărate repere de viață morală, principii de conduită și modele de bună practică.
De această dată, Mihai Morar, jurnalistul creștin și fiul Maramureșului, a ales să înregistreze un material în premieră, un dialog de suflet, alături de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Aprecierea și respectul pe care Preasfinția Sa i le poartă au fost exprimate de nenumărate ori în întâlnirile publice, culminând cu înmânarea Distincției Omagiale „Justinian Arhiepiscopul”, în ziua de Crăciun a anului 2019, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Și de această dată, Preasfinția Sa, a acceptat propunerea domnului Mihai Morar, tocmai pentru a demonstra că Biserica Ortodoxă este deschisă spre modernitate și că slujitorii Bisericii sunt ancorați în realitatea vremurilor pe care le trăim, pentru că tocmai acest lucru reprezintă modernitatea în Ortodoxie, și anume, aducerea tradiției în actualitate.
Experiențe ce au marcat o viață dăruită lui Dumnezeu, frământări și împliniri, situații limită și momente de apogeu, toate acestea într-un dialog de excepție, pe sufletul oricărui creștin, alături de părintele sufletesc al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Iustin, la moment aniversar, împlinirea a 30 de ani de arhierie.
Înregistrarea va avea loc Vineri, 26 aprilie de la ora 19:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare cu participarea unui public numeros.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm!
Vă invităm să luați parte la un eveniment de excepție, găzduit de Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, sâmbătă – 27 aprilie de la ora 19:00, Concertul Extraordinar „Săptămâna patimilor” susținut de Corul Național de Cameră MADRIGAL – Marin Constantin, Dirijor Anna Ungureanu. Concertul se înscrie în seria de evenimente culturale remarcabile, dedicat spectatorilor de toate vârstele, într-un periplu cultural-artistic intitulat Festivalul Madrigal.
Corul Madrigal are o existență neîntreruptă de peste 60 de ani, fiind înființat în 11 aprilie 1963 la Brașov de către Maestrul Marin Constantin. De-a lungul timpul s-a evidențiat prin mii de concerte și evenimente și aproape 100 de discuri.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului se alătură acestui demers cultural-artistic prin găzduirea evenimentului în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” întrucât evenimentul reliefează simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, prin muzică, artă dramatică și scenografie. De asemenea, în curtea catedralei, va avea loc vernisajul expoziției în aer liber „Muzică contemporană românească în spații antice universale” – Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți. Prin armonizarea unor concepte aparent divergente, Corul Madrigal pune în valoare spații culturale antice prin lucrări de muzică corală contemporană autohtonă. Expoziția fotografică prezintă imagini ale ansamblului în cadrul unui spațiu spectaculos, încărcat de istorie, ce aparține patrimoniului universal – Sarmizegetusa Regia.
Concertul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” suținut de membrii Corului Național de Cameră MADRIGAL – Marin Constantin, vine să aureoleze pleada de activități cultural-artistice care au avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Biletele se distribuie gratuit la pangarul catedralei sau prin rezervare gratuită pe Bilet.ro! În cazul în care persoanele care și-au rezervat bilet nu se vor prezenta, locurile rezervate vor fi disponibile cu 10 min înainte de începerea spectacolului.
Vă așteptăm
Ansamblul Folcloric Național ,,Transilvania’’ al Consiliului Județean Maramureș, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, vă invită în data de 28 aprilie 2024, în Duminica Floriilor, începând cu ora 18:00, la concertul de pricesne și muzică religioasă ,,Din suflet de creștin’’, Ediția a XVII-a, care va avea loc la Catedrala Episcopală ,, Sfânta Treime” din Baia Mare.
Evenimentul este realizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Vă așteptăm să fim împreună în cânt și rugăciunei!