Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea Scărişoara Nouă

Duminică, 7 ianuarie 2024, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la cel mai vestic locaş monahal al Eparhiei şi poate al ţării, Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, şi a rostit cuvânt de învăţătură. „Se încheie şirul sfintelor sărbători creştine de iarnă, care încep, de fapt, în Postul Crăciunului, cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae şi continuă cu praznicul Naşterii Domnului, care se ţine în trei zile, apoi cu praznicul Tăierii-împreju cea după trup a Domnului şi sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare şi Anul Nou civil, la 6 ianuarie Boboteaza, urmată de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este aşezat după Bobotează, deoarece Sfântul care a avut un rol important în eveniment este sărbătorit întotdeauna după praznicul împărătesc, aşa cum este a doua zi de Crăciun Soborul Maicii Domnului, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Dăm slavă lui Dumnezeu că am revenit la Mănăstirea noastră de la Scărişoara Nouă, care este închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Este cel mai vestic aşezământ duhovnicesc al Eparhiei, pe graniţa de Vest, în Protopopiatul Carei, şi este o ctitorie pentru veşnicie, este un aşezământ deosebit, ctitorit şi înnobilat de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul în cei peste 12 ani de stăreţie la această sfântă mănăstire, unde îndeplinea şi ascultarea de exarh al mănăstirilor. Am revenit la această sărbătoare întotdeauna şi venim cu bucurie şi împodobim sărbătoarea, spre bucuria vieţuitorilor. Mănăstirea este condusă de Părintele Arhimandrit Spiridon, care este chiar din Scărişoara, din Munţii Apuseni, nimic nu este întâmplător, şi, iată, conduce această mănăstire ce poartă acelaşi nume într-o localitate de moţi, colonizaţi aici după 1920. Venim să facem bucurie părinţilor, să facem bucurie credincioşilor şi mai ales Sfântului Ioan Botezătorul să-i mulţumim pentru că este protectorul monahilor, pentru frumuseţea acestui aşemânt închinat lui, care a evoluat impresionant din 1990, de când s-a înfiinţat şi care astăzi este una dintre mănăstirile noastre cele mai importante ca vetre de spiritualitate, de apărare, de mărturisire şi promovare şi apărarea sfintei noastre credinţe ortodoxe strămoşeşti şi care consolidează, până la urmă, tot ţinutul prin prezenţa ei aici, deoarece creştinii vin la sărbătorile importante, în duminici şi sărbători, în 24 iunie foarte mulţi credincioşi vin în pelerinaj. Dăm slavă lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne dăruiască un an binecuvântat şi să fie pace în lume şi să fie pace între oameni întreolaltă, să fie binecuvânarea lui Dumnezeu peste familii, peste comunităţi, peste păstorii de suflete, peste monahii din mănăstiri şi peste binecredinciosul nostru popor din ţară şi de pretutindeni. Salvă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic, Arhim. Spiridon Belei, stareţul mănăstirii Scărişoara Nouă, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Valer Pop, secretar protopopesc, Pr. Ovidiu Bontoş, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Constantin Opriş” din Baia Mare, Pr. Vasile Mădălin Malanca din Andrid, Pr. Marius Zota din Scărişoara Nouă, Pr. Gheorghe Dat din Supuru de Jos, Pr. Vlad Marcu din Blaja, Pr. Vasile Nechita, pensionar, Pr. Ciprian Paşca, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social-filantropic, Arhid. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Arhid. Nectarie Handrău de la mănăstirea în sărbătoare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la Chinonic a interpretat două pricene adecvate sărbătorii preoteasa Ioana Botiş, farmacistă în Baia Mare.

Între oficialităţi s-au aflat deputatul Adrian Cozma, membru în Adunarea Naţională Bisericească, prefectul de Satu Mare, Radu Roca, primarul Cosmin Varga al comunei Pişcolţ, Valer Beşeni, secretar de stat la Ministerul Mediului, Liviu Romeo Pop, subprefect de Satu Mare, Oliviu Buzgău, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, fostul ministru Lucian Bode, alţi foşti demnitari.

Cuvântul de învăţătură „Suntem în 7 ianuarie şi-l cinstim pe cel mai mare prooroc şi, aşa cum l-a numit Mântuitorul Iisus Hristos, Care n-a zis despre nimeni astfel de cuvinte impresionante, când au fost trimişi la Iisus ucenicii lui Ioan, în pustie, unde predica, să-L întrebe următorul lucru: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? E o mare dilemă, că Ioan Botezătorul a mărturisit că Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu. De ce ucenicii lui Ioan au venit la Iisus să-L întrebe, că ştiau, L-a arătat cu degetul: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre care am spus: Vine după mine un bărbat căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi foc. Ucenicii lui Ioan au fost trimişi de Ioan însuşi, care ştia că urmează întemniţarea şi decapitarea lui. Şi au fost trimişi să-L întrebe ca să se convingă şi să-L urmeze. Unii dintre ucenicii lui Ioan, după moartea lui Ioan, au mers după Mântuitorul. Sfântul Apostol Andrei, cel ce ne-a încreştinat pe noi, a fost prima dată ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi Mântuitorul răspunde ucenicilor lui Ioan cu Scriptura: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, surzii aud, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi morţii înviază. De ce a spus aceste lucruri? Pentru că erau luate din Proorocul Isaia, care vorbea despre vremea propovăduirii Mântuitorului cum se vor petrece lucrurile. Şi citează Mântuitorul din Isaia Proorocul ce se va întâmpla: că va vindeca boli nevindecabile sau incurabile, care nu le pot vindeca medicii. Va învia morţi. Va vindeca leproşi şi va dărui vederea celor nevăzători din naştere. Că Mântuitorul nu va intra în conflict cu lumea medicală. Aşa cum nu intră Biserica în conflict cu ştiinţa medicală. Dumnezeu poate vindeca cancer, pe care nu-l pot vindeca medicii, când omul este considerat pierdut de ştiinţa medicală. Dumnezeu face imposibilul posibil. Deci asta-i minunea. După ce au plecat ucenicii, Mântuitorul a zis: ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie, referindu-se la Ioan? Om îmbrăcat în haine moi? Nu. Cei îmbrăcaţi în haine moi sunt în palatele împărăteşti. Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie, trestie clătinată de vânt? Ce-aţi ieşit să vedeţi? Prooroc? Da, zice Mântuitorul. Şi mai mult decât un prooroc. Că vă spun vouă: dintre cei născuţi din femeie niciunul nu este mai mare decât Ioan Botezătorul. Ce frumos a zis Mântuitorul! A ştiut de atitudinea lui Ioan, deşi nu l-a auzit ce a spus despre Hristos.”

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul : „Sărbătoarea Sfântului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Ioan vine ca un prea frumos ecou liturgic al praznicului Bobotezei, pe care l-am sărbătorit ieri şi ne arată, totodată, frumuseţea duhovnicească şi ascultarea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a arătat-o faţă de Mântuitorul Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, şi dragostea Mântuitorului Iisus Hristos faţă de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a învrednicit ca repejunile Iordanului să-L Boteze pe Fiul lui Dumnezeu. În această lucrare sfântă şi duhovnicească, astăzi, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, am slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, la sfânta mănăstire care îl are patron pe Dumnezeu, care este minunat între Sfinţii Lui, mulţumindu-I pentru toată lucrarea cea bună şi folositoare şi, totodată, urăm tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan „La mulţi ani!” şi ajutor sfânt de la Dumnezeu.”

În încheirea sărbătorii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Părintele stareţ şi obştea mănăstirii a dăruit celor doi Ierarhi, în Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, câte o icoană cu Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul de cancer şi alte boli incurabile. Foto.