Nașterea Maicii Domnului – Hramul Mănăstirii Chiuzbaia

• Nașterea Maicii Domnului – Hramul Mănăstirii Chiuzbaia

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat vineri, 8 septembrie 2023, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș, cu ocazia hramului așezământului monahal.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat și sfințit magazinul cu obiecte bisericești (pangarul), amplasat în curtea mănăstirii.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar la momentul Chinonicului, elevul Daniel Breban din Chiuzbaia, a interpretat două pricesne tradiționale. Foto.

• Nașterea Maicii Domnului | Hramul Mănăstirii Valea Scradei

Vineri, 8 septembrie 2023, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, Preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ, a slujit la Mănăstirea Valea Scradei, Protopopiatul Vișeu, județul Maramureș, cu ocazia hramului, ca delegat al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin. Foto.