Întâmpinarea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a întâmpinat, alături de un sobor de preoți, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în această după-amiază, joi, 20 noiembrie 2025, de la ora 16:30, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a întâmpinat, alături de un sobor de preoți, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, adusă la Parohia „Soborul celor 12 Sfinți Apostoli” din Municipiul Baia Mare.

În continuare, în biserica parohială, a fost săvârșită Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia în prezența numeroșilor credincioși.

Evenimentul duhovnicesc este prilejuit de târnosirea Altarului de la demisolul bisericii, care va avea loc mâine, 21 noiembrie, de Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

Foto.