Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia a hirotonit întru preot pe Părintele Arhidiacon Dumitru Botiș, director cu serviciile sociale eparhiale, pe care l-am instalat ca paroh al acestei biserici la finalul slujbei.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului Psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni” condus de Prof. Vlad Pop, iar la momentul pricesnei a cântat doamna preoteasă Ioana Botiș.
În cadrul cuprinsului de învățătură, PS Timotei Sătmăreanul a vorbit credincioșilor prezenți despre pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Evanghelist Matei și care face referire la genealogia Mântuitorului – „cartea neamului lui Iisus Hristos” (cf. Matei 1, 1–25).
La final, părintele Vasile Dărăban a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire, membrilor corpului care au oferit răspunsurile și tuturor celor prezenți, și, în semn de recunoștință și prețuire a oferit ierarhului o icoană cu chipul Maicii Domnului.


























































