Hramul Catedralei din Negrești-Oaș

​Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților, a fost zi de prăznuire în Parohia Ortodoxă Negrești-Oaș I din Protopopiatul Oaș. Cu prilejul hramului Catedralei, preoții și binecredincioșii din întreaga comunitate au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce prinos de laudă "casnicilor lui Dumnezeu".

Sfânta Liturghie a fost o adevărată revărsare de har, demonstrând încă o dată că unitatea și credinţa rămân pilonii de neclintit ai Țării Oașului.

​Din încredințarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în mijlocul credincioșilor oșeni a fost prezent Preacuviosul Părinte Arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ al eparhiei noastre.

Din soborul slujitor au făcut parte: protopopul Marcel I. Malanca, paroh al Parohiei Negrești-Oaș I; arhim. Emanuel Scarlat, egumenul Mănăstirii Bixad; protopopul emerit Mihai Feher; pr. Ioan Pop, pensionar; pr. Nicolae Coroian, preot II al Catedralei; pr. Adrian Bucșa, secretar protopopesc și paroh la Negrești-Oaș II; pr. Ciprian Supuran, Parohia Negrești-Oaș III; pr. Dacian Chira, preot caritativ; pr. Radu Rusu, Parohia Tur; pr. Ioan Roman, Parohia Vama; pr. Gavrilă Botiș, Parohia Moișeni; pr. Nicolae Robaș, Schitul Luna Șeș; pr. Viorel Grec, Parohia Cămărzana, Arhid. Petru Vasile Bud, slujitor la Catedrala Episcopală din Baia Mare și referent Secretariat Eparhial și dc. Ionut Tocaciu.
​În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej,

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Casian Filip a evocat chipurile luminoase ale mărturisitorilor lui Hristos, făcând referire specială la sfinții contemporani canonizați recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printre care se numără și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, recent sărbătorită.

​De asemenea, părintele vicar a evocat un moment de referință din istoria comunității: împlinirea a 14 ani de la sfințirea Catedralei din Negrești-Oaș. Acest eveniment istoric a fost pecetluit la acea vreme de prezența și slujirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian și de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, aducând și astăzi vii emoții în sufletele credincioșilor oșeni.

​Au participat la Sfânta Liturghie oficialități locale și județene, printre care doamna Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș, precum și membrii Adunării Eparhiale care reprezintă Protopopiatul Oaș.

​La finalul sfintei slujbe, părintele protopop Marcel Malanca și preotul Nicolae Coroian au remarcat și i-au apreciat pe cei 10 copii care au urmat un program de cateheză în perioada pascală, în cadrul proiectului „Pe urmele sfinților”. Cu acest prilej, acești tineri și-au mărturisit credința, s-au spovedit și s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii.