
Satul Buşag, judeţul Maramureş este aşezat lângă drumul european E 58, la o distanţă de 12 km de Municipiul Baia Mare, lângă oraşul Tăuţii-Măgherăuş, de care aparţine administrativ. Cele mai vechi date despre existenţa unei aşezări omeneşti, la nord de râul Lăpuş şi locul de vărsare a acestuia în râul Someş, le avem din secolul al XV-lea. Prima atestare documentară datează din anul 1493, denumirea acestei localităţi fiind “Bujak”, iar mai târziu “Bujakfalu”. Satul era domeniul cetăţii Seini. În anul 1684 a fost sub conducerea paşalâcului turcesc din Oradea. În secolul al XVII-lea teritoriul satului era al câtorva moşieri. În anul 1894 în satul Buşag existau 93 case cu o populaţie de 453 locuitori dintre care 34 maghiari, iar restul români. La sfârşitul anului 1963, în satul Buşag existau 158 case cu o populație de 595 locuitori.
În anul 1790, satul Buşag avea o bisericuţă care a fost distrusă de către revărsările de ape. Mutându-se satul, credincioşii au construit o nouă biserică, din piatră şi cărămidă, între anii 1861-1879, în timpul păstoririi primului paroh cunoscut aici, Ştefan Boroş, după un plan tip sală, dreptunghiular, cu dimensiunile 23m x 9m. Absida altarului este semicirculară decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a edificiului este situat un turn angajat navei, cu şarpantă în formă de bulb şi care adăposteşte două clopote. În anul 1924 biserica a fost reparată în interior, iar în anul 1936, sub păstorirea preotului Goron Sabin s-a pictat interiorul şi s-au refăcut mai multe icoane. Între anii 1985-1987, sub păstorirea preotului Luca Aurel, s-au efectuat ample lucrări de renovare, înlocuindu-se tencuiala veche în totalitate, s-a construit o nouă boltă, cea veche fiind din pânză şi un nou balcon. Între anii 1987-1990, lăcaşul de cult a fost împodobit cu o pictură nouă de către pictorul Bandu Emanuel. În anul 1991, la 24 iulie, biserica a fost târnosită de către IPS. Sa Justinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, între anii 2016-2024 s-au executat la biserica ample lucrări de restaurare, printre care amintim:
Casa parohială a fost construită din cărămidă în anul 1900, în timpul păstoririi preotului paroh Alexandru Fărcaş, funcţionând o bună perioadă ca şcoală şi
grădiniţă şi a fost renovată între anii 2014-2022 de către actualul paroh, Ulici Ioan.
În patrimoniul parohiei se află următoarele cărţi: Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, Editura Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1888; Penticostarul, Editura Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1936; Apostolul, Editura Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1940; Molitfelnic, EIBMOR, Bucureşti, 1950; Ceaslov, EIBMOR, Bucureşti, 1950; Liturghier, EIBMOR, Bucureşti, 1950; Triod, EIBMOR, Bucureşti, 1952; Mai amintim aici o cădelniţă, o copie şi o steluţă vechi, nedatate, dar cu valoare de patrimoniu evidentă.
Comunitatea satului Buşag a fost păstorită de-a lungul anilor de către preoţii: Pr. Ştefan Boroş (1858-1873); Pr. Sigismund Şincai (1873-1882); Pr. Alexiu Pop (1882-1893), Pr. Alexandru Fărcaş (1893-1908); Pr. Alexandru Brâncovan (1908-1924); Pr. Sabin Goron (1924-1960); Pr. Romul Goron (1960-1970); Pr. Ioan Constantinescu (1970-1977); Pr. Aurel Luca (1977-2013); Pr. Ioan Ulici (2013-prezent). Cântăreţul remarcat de comunitate a fost învăţătorul Mare Vasile (1921-1947), iar dintre epitropi îi amintim pe: Motica Viorel (1977-1997), Bondre Vasile (1997-2014), Lauran Marin (2014-2018) și Prună Teofil (2018- prezent).
Se află la o distanţă de 500 m de la biserică spre râul Lăpuşel. În incinta cimitirului se află și capela care a fost contruită între anii 2016-2017.
Biblioteca este situată în biroul parohial şi conţine peste 900 de titluri.
Activităţile pastoral-misionare catehetice şi culturale cuprind: pelerinaje anuale pentru membrii comunităţii parohiale, cercuri catehetice pentru copii în cadrul programelor naţionale: „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”; concert anual de colinde, concert de pricesne în perioada Postului Mare. Toate aceste programe se defăşoară la iniţiativa preotului paroh Ulici Ioan.
Surse bibliografice
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică
Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968
Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015