
Situat la 8 km de Municipiul Baia Mare, pe drumul european E 58, satul Lăpuşel se regăseşte începând cu anul 1760, sub numele de Hagymas Lapos, iar în anul 1800 apare sub numele românesc de Hăşmaşu-Lăpuşu. În mod evident formarea comunităţii este mult mai veche, dar pierdută în negura vremurilor şi praful cotropitorilor, care însă nu au putut şterge memoria şi perpetuarea tradiţiilor de pe aceste meleaguri a căror dăinuire se consacră veşniciei prin corolarul mărturisirii credinţei creştine. Traversat de râul Lăpuş, satul Lăpuşel care, cel mai probabil şi-a dobândit numele de la acesta, este consemnat în actele notariale ale Cancelariei Regale de la începutul secolului al XV-lea sub numele de Maghyar Lapus (1405), iar în 1475 este definit ca loc de vamă al oraşului Rivulus Dominarum (Baia Mare).
Anul 1850 surprinde o comunitate formată din 716 locuitori, în timp ce, în anii 1930 şi 1992, se regăsesc 1.262 şi respectiv, 1323 locuitori a căror preocupări vizau legumicultura, pomicultura şi creşterea animalelor. „Ciorgău” şi „Mociar”, zone diametral opuse ca aşezare şi consacrate sub aceste denumiri în localitate, au devenit situri arheologice care atestă faptul că, aşa cum s-a păstrat şi în memoria colectivă, pe aceste meleaguri, au fost activităţi ale sălăşluirii umane în această zonă încă din vremuri străvechi, posibil încă din epoca bronzului.
Livada din curtea parohială păstrează parcă vie, alături de mărturia localnicilor, memoria existenţei unei bisericuţe din lemn, încă din secolul al XVII-lea, dar care, mai târziu, probabil între anii 1895-1897, o dată cu construcţia noii biserici, a fost donată comunităţii dreptmăritoare din localitatea Someşul Uileac, aflată în apropierea oraşului Ulmeni.
Biserica actuală a fost construită între anii 1891-1894, din piatră şi cărămidă, în stil neobaroc. Se distinge jertfelnicia fiecărui credincios care şi-a asumat un număr precis de care de piatră, aduse din localitatea Buciumi, şi cu care să contribuie la zidirea sfântului locaş. Biserica este construită după un plan tip sală cu dimensiunile de 38 m x 12 m. Absida altarului este semicirculară decroşată. Naosul este acoperit cu trei unităţi de bolţi boeme. Pe latura vestică a edificiului este situat turnul-clopotniţă, angajat navei, a cărui şarpantă este în formă de coif, acoperit cu tablă. Pictura iniţială a bisericii, executată în anul 1931 de către meşterul Alexandru Ziffer, deteriorată şi imposibil de recuperat, a fost refăcută, în ulei, între anii 1992-1994 de către pictorul bisericesc Gavra Vasile.
Casa parohială şi anexele acesteia au fost construite din cărămidă, între anii 1992-1994. Între anii 2012-2014 preotul Marchiş Vasile a întregit ansamblul arhitectural al bisericii cu un monument al eroilor din cele două Războaie Mondiale care cuprinde numele a 89 de vieţi dăruite pe altarul de jertfă al libertăţii şi demnităţii naţionale, ridicat în imediata apropiere a unui vechi monument al eroilor din anul 1978.
Comunitatea parohială din Lăpuşel a fost păstorită, de-a lungul anilor, de preoţii: Pr. Bohăţel Ioan (1886-1934), Pr. Berinde Ioan (1934-1962), Pr. Gliga Aurel (1962-1972), Pr. Filip Ioan (1972-1979), Pr. Satmari Ioan (1979-1991), Pr. Marchiş Vasile (1991-2020), Pr. Costinaș Sorin-Călin (2020-prezent).
Familia, a căror membri s-au distins prin slujirea liturgică şi au consacrat memoriei colective numele de „a Diacului”(cântăreţ) a dat comunităţii pe cântăreţii: Achim Ioan (1934), Achim Valer (1934-1980), Achim Ioan (1980-1989), Buciuman Vasile (1989-2007), Achim Valentin (2007-2010), Achim Ioan (2010-2012), Ardelean Remus şi Mureşan George (2012-2014), Pop Andrei Cosmin (2014-2018), Gherghel George (2018-2020), Ardelean Ciprian (2020-prezent). Epitropii parohiei au fost: Măgurean Cornel şi Zăgrean Ion (1934-1962), Zăgrean Ion (1962-1989), Mociran Ion (1979-1991), Pop Marius şi Mociran Virgil (1991-prezent).
Între anii 2021 și 2023 s-au efectuat ample lucrări de reorganizare a Sfântului Altar, s-au schimbat ferestrele, s-a realizat o încălzire în pardosea și radiatoare cu centrale termice, în biserică, precum și renovarea interioară și exterioară a casei parohiale. Tot în această perioadă se finalizează construirea unui lumânărar nou din cărămidă.
Anul 2022, 16 Martie, aduce o împlinire și o bucurie pentru comunitatea parohială. După o perioadă de 11 ani Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite. Tot acum Preasfințitul Părinte a binecuvântat și a sfințit Monumentul Eroilor.
Datează din secolul al XVI-lea şi este situat în extremitatea nordică a satului Lăpuşel. Începând cu anul 2000, în zona cunoscută sub numele de Ghib, în partea estică a satului, s-a deschis un cimitir cu o suprafaţă de 2 ha. La intrarea în noul cimitir s-a construit, din cărămidă şi beton armat, la iniţiativa şi sub coordonarea preotului paroh Marchiş Vasile, între anii 2012-2014, o capelă mortuară.
Corul bisericii a fost înfiinţat în anul 1975 la iniţiativa preotului paroh Filip Ioan şi a profesorului Apan Ioan, urmat de doamna profesoară Sălnicean Crina şi Necşoi Cristina, în prezent. Bibliotecii parohiale i-au fost amenajate în mod special două încăperi în cafasul bisericii pentru a adăposti cele peste 4.000 de titluri, din care un număr însemnat a fost donat de către preotul paroh Marchiş Vasile din biblioteca personală.
Anual sunt organizate pelerinaje la mănăstirile din Nordul Moldovei, Valea Oltului, dar şi din Ţara Românească pentru membrii comunităţii parohiale. În fiecare an, în postul Adormirii Maicii Domnului, după săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului, preotul Costinaș Sorin-Călin organizează şi conduce cercuri catehetice pentru copiii şi tinerii comunităţii. Au fost organizate cercuri catehetice şi în cadrul programelor naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”.
Surse bibliografice
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică
Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968
Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015