Parohia Înălțarea Sfintei Cruci

Hramul: Înălțarea Sfintei Cruci
Număr de credincioși: 1317
Adresa: Str. Eroilor, Nr. 87, Loc. Săsar, Com. Recea, Cod 437229 Jud. Maramureș
Protopopiatul Baia Mare
Paroh
Pr. Alexandru Gaborean
Data nașterii: 04.06.1986
Telefon: 0741455540

Istoricul comunităţii parohiale

Satul Săsar, parte integrantă a comunei Recea, este atestat documentar, pentru prima dată la 1327, într-o diplomă cu caracter privat emisă în timpul domniei lui Carol Robert, sub denumirea de „Zazarbanya” (mina Săsar). De-a lungul timpului, istoricii şi cercetătorii transilvăneni au dezvoltat încă două teorii cu privire la etimologia numelui acestei localităţi. Astfel regăsim o altă perspectivă istorică asupra acestui subiect care susţine provenienţa latină a denumirii, respectiv „Rivulus Saxarium” (Râul Pitrelor), ceea ce ar indica aşezarea unei comunităţi pe o zonă pietroasă. Cea de-a treia, cea mai plauzibilă şi destul de larg acceptată, este cea de filieră dacică şi care susţine provenienţa denumirii din cuvântul „sara” (apă), de unde denumirea comunităţii şi râului care o traversează.

Conscripţia lui Inochentie Micu, din 1733, menţionează un număr de 60 de familii pe aceste meleaguri. La 1758 se vorbeşte despre 105 familii stabilite definitiv şi 5 stabilite ocazional, iar anul 1885 surprinde un număr de 918 locuitori. În anul 1904 regăsim 1.113 locuitori, ca 2011 să se vorbească despre 2.021 locuitori. Primele preocupări ale localnicilor au fost creşterea animalelor, agricultura, mineritul, cultivarea viţei de vie dar şi meşteşuguri săteşti ca: morărit, fierărie, tâmplărie.

Istoricul bisericii parohiale

Datele provenite din tradiţia orală, întărite de informaţiile regăsite în Cronica parohială, conturează, în mod evident, faptul pe aceste meleaguri a existat o veche biserică, cu atât mai mult cu cât este cunoscută evlavia şi jertfelnicia săsărenilor în proiectul de zidire a unor edificii eclesiale în oraşul Baia Mare, ceea ce evidenţiază faptul că ei aveau deja un locaş de închinare, iar slujirea sacerdotală a acestei comunităţi este menţionată ca fiind lucrătoare deja, în anul 1732.   Biserica parohială actuală a fost zidită din piatră şi cărămidă în anul 1822, la iniţiativa preotului Ioan Heşcoviciu (1821-1830), după un plan tip sală cu dimensiunile 29 m x 10 m. Absida altarului este semicirculară decroşată, altarul fiind boltit cu semicalotă. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară aplatizată. Iniţial, biserica a avut un singur turn-cloptniţă angajat navei, cu şarpantă în formă piramidală, acoperită cu tablă şi adăugat construcţiei iniţiale a bisericii în anul 1863-1865. O dată cu demararea unor ample lucrări de renovare, între anii 1987-1989, sub păstorirea preotului paroh Cadar Savin, s-au construit două turnuri adosate navei, cu aceeaşi formă cu cel vechi, dar mai mici ca dimensiune, ceea ce i-a conferit întregii clădiri o redimensionare a spaţiului atât de necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a demersului liturgic pentru o comunitate care a crescut în comparaţie cu cea existentă în anul 1822. Pictura bisericii a fost executată de către pictorul bisericesc Gâtu Spiridon (1992-1994), în timpul păstoririi preotului Cadar Savin.

Aflată la o distanţă de 50 m faţă de sfântul locaş, casa parohială a fost construită din cărămidă şi beton armat, între anii 1982-1984. Ea a fost amplasată la mică distanţă de locul unde a fost vechea casă parohială, zidită în anul 1894, dar care, supusă deteriorării, a fost în pericol de a se prăbuşi.  

Pe data de 10 iunie 2018, odată cu pensionarea pr. Cadar Savin, care a păstorit Parohia Înălțarea Sfintei Cruci Săsar timp de 36 de ani, a fost instalat pr. Gaborean Alexandru Gheorghe, după ce a activat ca arhidiacon al Preasfințitului Iustin al Maramureșului și Sătmarului, timp de 5 ani.

Astfel, pr. Alexandru împreună cu membrii Consiliului Parohial și bunii credincioși din parohie au demarat unele lucrări de înnoire, restaurare și înfrumusețare a Sfintei Biserici, a casei parohiale și a capelei mortuare.

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și a Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, pe 17 octombrie 2018 au început lucrările de restaurare la casa parohială. 

Lucrările la biserica parohială au început pe 7 octombrie 2019, de prăznuirea Sf. Mc. Serghie și Vah, după săvârșirea a 40 de Sfinte Liturghii. Astfel, s-a început reorganizarea Sf. Mese din Sf. Altar, respectând indicațiile primite de la Episcopia noastră.

Pe data de 11 iunie, la 2 ani de păstorire în parohie, de prăznuirea Sf. Luca al Crimeii s-a montat noul iconostas din stejar masiv sculptat manual de o echipa de muncitori din Grumăzești-Neamț costul final fiind de 15.600 E. Pe data de 11 august 2020, de prăznuirea Sf. Nifon al Constantinopolului s-au făcut lucrările de consolidare ale fundației și drenul, după ce în prealabil s-a făcut un studiu geo. În perioada mai-iunie  2020 s-a montat noua pictură în iconostas de către pictorul Nicolae Roșca din Cluj Napoca, o pictură bizantină cu foiță de aur pe lemn de tei, care a costat 69.900 lei și care a fost achitat în totalitate din donațiile credincioșilor.

În anul 2021 s-au confecționat două Axionițe din lemn de stejar traforat de către sculptorul Mihiș Viorel din Baba, care au fost așezate spre închinare la intrarea în biserică, Hristos pe tron și Maica Domnului Pantanssa. În anul 2022-2023 s-a efectuat o lucrare de anvergură pentru parohia noastră, anume înlocuirea tablei de pe acoperiș care era într-o stare avansată de degradare. În ședințele Consiliul Parohial s-a hotărât ca biserica să fie acoperită cu tablă din cupru. Astfel, s-a comandat tabla din cupru din Germania care a costat 75.000 EURO.

Epitropul cu o îndelungată activitate în cadrul comunităţii dreptmăritoare din Săsar este Lucaciu Aurel (1982-2014), iar cântăreţul bisericesc pe care comunitatea l-a reţinut şi în calitatea sa de dirijor al corului este Samoilă Aurel (1955-1995). Cântăreţ al bisericii a fost o bună perioadă de timp și Roman Vasile (1995-2018). În prezent cântărețul bisericii noastre este Giurgiu Bogdan Valer, absolvent de teologie și studii masterale, originar din Posta. Paracliserul bisericii în prezent este Miholca Nicolae. Preot paroh, în present, este Gaborean Alexandru Gheorghe.

Cimitirul

Se află la o distanţă de 1,5 km faţă de biserica parohială. Poartă denumirea de „Cimitirul parohial” şi datează din secolul al XVIII-lea. La iniţiativa preotului paroh Cadar Savin, s-a construit o capelă mortuară care este situată la intrarea în cimitir. Construcţia capelei a început în anul 2013 și s-a finalizat în 2015. La capela mortuară în anul 2020 s-a construit o terasă din lemn și s-a construit un turn din lemn în care s-a montat clopotul de 50 de kg achiziționat de la turnătoria Blotor. În anul 2024 această capelă a fost pictată la sugestia preotului paroh Gaborean Alexandru Gheorghe, de către pictorul Iosub Sorin, după un plan iconografic alcătuit de Pr. Consilier Virgil Jicărean.

Activităţi culturale şi filantropice

„Foaia Bisericii” este periodicul parohiei „Înălţarea Sfintei Cruci” Săsar şi apare în preajma marilor sărbători de peste an şi la hramul bisericii. Este fondată de către preotul paroh Cadar Savin, preotul slujitor Cadar Flaviu Marius şi profesorii Vasile şi Amalia Grigoraş. 

Corul bisericii activează încă din anul 1950, la iniţiativa preotului paroh Onisim Gheorghe, şi a fost condus de dirijorul Lazăr Bogar, succedat de Samoilă Aurel, cântăreţul bisericii, iar în prezent este condus de doamna Săsăran Maria. 

Biblioteca este situată în casa parohială şi conţine peste 1.400 de titluri.

Se organizează programe catehetice pentru copiii din parohie în cadrul programelor naţionale „Hristos împărtăşit copiilor” și din 2018 în fiecare an Preotul Paroh Gaborean Alexandru Gheorghe a organizat câte o tabără cu aproximativ 50 de copii și tineri.

Se organizează pelerinaje anuale la mănăstirile din ţară, dar şi excursii în străinătate.

Anual, corul bisericii, participă, începând cu anul 2007, la Festivalul de colinde „Viflaime, Viflaime”, festival organizat de Primăria Comunei Recea în parteneriat cu toate parohiile din comună.

S-au organizat colecte pentru oameni nevoiaşi la fiecare solicitare primită de membrii comunităţii din Săsar.

Parohia s-a implicat activ în susţinerea Reuniunii Tinerilor Ortodocşi desfăşurată la Baia Mare în anul 2014.

Surse bibliografice:

Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului – Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, conform Institutului Național de Statistică

Nechita, Ioan, pr., Amprentele timpului: Săsar 1327-2015, Editura Ceconii, Baia Mare, 2015

Suciu, Coriolan – Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Edit. Academiei R.S.R, București 1967-1968

Protopopiatul Baia Mare, Monografie-Album, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2015

www.protopopiatul-baia-mare.ro

www.parohiasasar.ro