Eveniment cultural la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Luni, 15 iunie 2026, de la ora 13:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la evenimentul cultural organizat în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, cu ocazia apariției editoriale de amploare, „Magnum Diarium Academicum Septentrionis”, lucrare elaborată de Dr. Teodor Ardelean.
„Aniversăm la 75 de ani de viață pe cel mai prestigios om de cultură, de înaltă ținută și aleasă și largă cuprindere a Maramureșului, pe Domnul Profesor Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Municipiul Baia Mare. Suntem în ctitoria de suflet a Domniei Sale, și anume „Catedrala cărții și a culturii” alături de Catedrala credinței și a spiritualității, Catedrala noastră Episcopală. Ne bucurăm pentru că am lucrat mult împreună cu Domnul Profesor și ca membru în Adunarea Eparhială în două mandate, și de aceea, suntem astăzi prezenți ca să îl felicităm, fiind lansat și volumul cu care a marcat 35 de ani de la înființarea acestei biblioteci și activitatea culturală desfășurată pe parcursul anilor de viață”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin Iustin a rostit o rugăciune de binecuvântare și a avut o alocuțiune despre semnificația lucrării și importanța acesteia în peisajul cultural și academic, evidențiind importanța proiectului editorial și contribuția sa la consolidarea dialogului cultural și științific.
Preasfințitul Părinte Iustin i-a conferit Domnului Dr. Teodor Ardelean Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt” pentru laici, alături de o icoană a Maicii Domnului – Ocrotitoarea Municipiului Baia Mare. De asemenea, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a primit Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt”, precum și două volume ale monografiei Protopopiatului Vișeu, ca semn de apreciere pentru contribuția sa la viața culturală și spirituală a comunității.
„Mulțumesc Bunului Dumnezeu și dumneavoastră celor care ați făcut fapte care apar în această carte, mulțumesc familiei pentru sprijin și tuturor celor care v-ați adus contribuția la apariția acestei lucrări, o aventură de cunoaștere din care afli o bogăție de lucruri care întăresc convingerea că acest teritoriu al Maramureșului a avut un grad ridicat de atractivitate”, a explicat Dr. Teodor Ardelean.
Volumul „Magnum Diarium Academicum Septentrionis” propune o incursiune amplă într-un univers documentar și academic legat de nordul românesc, fiind o lucrare care se înscrie în direcția preocupărilor autorului pentru valorificarea reperelor culturale și istorice ale Maramureșului.
Lansarea de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” marchează și prima etapă din desfășurarea Proiectului Cultural „Maramureșul Academic”, derulat de Asociația Culturală „Familia română”, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.