

Parohia Ortodoxă Română ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Strâmtura face parte din Protopopiatul Ortodox Român Sighet.
Localitatea Strâmtura este situată pe Valea Izei în Depresiunea Maramureş la 27 km de municipiul Sighetu Marmaţiei şi 80 km de municipiul reşedinţă Baia Mare.
Localitatea Strâmtura este amintită în actele vechi medievale. În anul 1326 regele Carol I confereşte lui Stanislau Cneazul (Chinezul), fiul lui Stan, pământul Szurduk (Strâmtura)”. În aşa zisele diplome maramureşene”, din secolele XIV XV, numele localităţii apare menţionat de şaisprezece ori, în cele mai multe cazuri intr-o înşiruire de nume de localităţi, ceea ce ne face să credem ca ne justificată afirmaţia potrivit căreia sub acest nume s-a înţeles un ţinut întreg format din mai multe sate. Din anul 1778 Strâmtura a fost posesiune erorială” în baza convenţiei Festetich-Bacsinszky. Mai târziu a trecut în proprietatea conţilor Teleky, de la care au răscumpărat-o urbarialiştii cu multe mii”. Preotul Vasiliu Ilniszky, păstorind în Strâmtura între anii 1905-1934, a fost cel care a mijlocit răscumpărarea averilor urbariale de la contele Teleky, ostenind mult pentru aceasta şi acum toate averile domneşti sunt ale credincioşilor”(dintr-un act de arhivă).
La Strâmtura s-au descoperit în 1855 diferite fragmente de obiecte din bronz din perioada neolitică.
Hotărârea construiri bisericii parohiale s-a luat în şedinţa Consiliului parohial din data de 6 octombrie 1957 şi aprobată de Adunarea Parohială în data de 13 octombrie 1957. Lucrările la biserică au început în iunie 1959. La scurt timp autorităţile comuniste au retras autorizaţia de construcţie. O delegaţie a credincioşilor s-a deplasat la Bucureşti pentru a obţine, direct de la autorităţile centrale, acceptul continuării lucrărilor. Lucrările la biserica parohială s-au încheiat în anul 1978.
În 1979 biserica a fost târnosită de Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului Teofil Herineanu înconjurat de un impresionant sobor de preoţi (peste 80).
Biserica a fost ridicată numai prin efortul şi contribuţia credincioşilor din Strâmtura. Este de zid împodobită interior cu pictură în tehnica frescă, realizată de echipa pictorului Virgil Răileanu între anii 1976-1978. Icoanele care împodobesc iconostasul au fost pictate de către Cornel Cenan.
Biserica impresionează atât prin frumuseţea picturii, cât şi prin arhitectură. Cupola naosului este peste toată suprafaţa acestei părţi fără stâlpi sau coloane de susţinere interioară.
Biserica are un plan trilobat, cu dimensiunile 32 m L, 14 m l (naosul) şi 8 m l (pronaosul). Absida altarului este semicirculară decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară.
Pe latura nordică a edificiului este situat turnul clopotniţă adosat navei, încadrat intre alte două turnuri mai mici, a cărui şarpantă este în formă de bulb.
În biserică s-a păstrat mult timp Cazania lui Varlaam” având înscris pe ea anul 1643, precum şi alte două exemplare din secolul al XVIII-lea. Din 1960 aceste cărţi de o deosebită valoare culturală au fost preluate de biblioteca Episcopiei Ortodoxe din Oradea.
Începând cu anul 2022, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului, biserica a intrat într-un amplu proces de reabilitare și înnobilare.
Şirul preoţilor care au slujit în parohia Strâmtura sunt: Diacon Grigore; Pr. Pahomie, secolul al XVIII- lea; Popa” Grigore, secolul al XVIII- lea; Vasiliu Hăiducean 1830 1842; Pr. Ioan Man 1847 1850; Baziliu Caracioni 1853 1880; Pr. Baziliu Kiss; Antoniu Kovats 1899 -1900; Pr. Tit Pop 1900 1904; Pr. Vasiliu Ilniszky 1905-1934; Pr. Vasile Mărieş 1934-1947; Pr. Dăncuş Grigore 1947-1951; Pr. Mihali Ioan 23 septembrie 1951 1953; Pr. Cupcea Salviu 14 iunie 1953 1983; Pr. Covalcic Mihai 20 iulie 1983 2001; Pr. Dr. Marius Covalcic 1 martie 2001- 2018: Pr. Belea Gheorghe Bogdan ( 2018- prezent ).
Între cântăreţii şi epitropii de seamă ai Parohiei Strâmtura, amintim pe dascălul” Ioan Voitor (sf. sec. Al XVIII- lea ), Gheorghe Baias (25 aprilie 1850-iulie 1932), Orghici Grigore.
Parohia Ortodoxă Română Strâmtura deţine trei cimitire în suprafaţa totală de 16644 mp.
Amintim faptul că în 2021 cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Episcopia noastră a lansat Proiectul Eparhial -Concurs „Cimitirul parohial – spațiu sacru, loc al odihnei și comuniunii celor adormiți întru Domnul”. În urma deliberării membrilor juriului, Cimitirul Central al Parohiei noastre s-a clasat pe locul al II-lea după Cimitirul Vesel din Săpânța.
Biserica Monument Istoric categ. A, „Sfinții Arh. Mihail și Gavriil”
Despre parohia Strâmtura se aminteşte în conscripţia din 1774, unde stă scris: parochia erecta anno 1667”.
Biserica monument istoric este din lemn şi a fost adusă de la mănăstirea din Rozavlea în anul 1661. A fost lărgită şi reparată în anul 1771 şi din nou renovată în 1885, când s-a tencuit pe dinafară şi o parte interioară, transformându-i-se atunci şi turnul.
Altarul, bolta din naosul bisericii şi iconostasul s-au păstrat în forma iniţială, primele două fiind acoperite cu pictură pe pânză. Iconostasul a fost pictat, cel mai probabil, în anul 1775. Pentru restul picturii nu se cunoaşte data execuţiei şi nici autorul, deoarece scrierea cu caractere chirilice este în multe locuri ştearsă. Despre această pictură s-a consemnat în procesul verbal din 31 mai 1949 că este o pictură antică”. În 1800 pictura parietală a fost refăcută de Mihail Zugravu.
Alături de icoane pictate pe lemn sau sticlă, datând din secolele XVIII-XIX, a existat în biserică o icoană aurită, un exemplar rar şi valoros, dată din a doua jumătate a secolului al XX-lea în custodia muzeului mănăstirii Văcăreşti” din Bucureşti. De o inestimabilă valoare sunt pictura de pe o strană, cu elemente caracteristice dinaintea anului 1600, şi cioplitura de pe cei doi stâlpi de la intrarea în naos, în formă de funie.
Biserica are un plan sală, cu dimensiunile de 18m L şi 6m l. Absida altarului este poligonală decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă aplatizată. Pe latura vestică este situat turnul-clopotniţă angajat navei, a cărui şarpantă este în formă de bulb.
Din anul 1953 biserica a fost declarată monument istoric.
Începând cu anul 2019 cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului, biserica se află într-un amplu proces de restasurare.
La recensământul din anul 2021 la parohia Strâmtura au fost înregistraţi 1423 de creştini ortodocşi.
Începând cu anul 1991 în fiecare Duminică a III-a după Paşti (a Mironosiţelor) are loc Sărbătoarea Tradițională a bisericii parohiale prilej cu care este săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi în prezența unui mare număr de credincioşi de pe Valea Izei
Evenimente deosebite legate de istoria Parohiei au avut loc în anul 2004 prilejuite de vizita unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Greacă condusă de Mitropolitul şi Arhiepiscopul THEOLOGOS al Seresului şi Negritei, în anul 2019 prilejuite de Oficierea Liturghiei Darurilor Înainte Sfințite de către Preasfințitul Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului înconjurat de un frumos sobor de de preoți și diaconi și Binecuvântarea Lucrărilor de Renovare a Casei Parohiale începute în anul 2018.
Cel mai recent eveniment important a avut loc în anul 2023 cu ocazia Sărbătorii Tradiționale a bisericii, prilej cu care în Altarul de Vară din curtea bisericii parohiale a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereu – Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în sobor de preoți , la finalul căreia au fost Binecuvântate noile Sfinte Cruci „Model Strâmtura”, ce vor fi așezate pe cele douăsprezece turle ale bisercii, în cadrul Procesului de reabilitare și înnobilare a bisercii parohiale.
Activităţile catehetice destinate tinerilor şi copiilor se derulează pe tot parcursul anului prin programele Hristos împărtăşit copiilor” , „Fiii Maicii Domnului ” și Alege şcoala”.
Întâlnirile au loc săptămânal îndeosebi în cele 4 Posturi de peste an.
Începând din anul 2018 cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului în fiecare an, în a doua Zi de Crăciun într-o atmosferă de sărbătoare, în biserica parohială are loc Concertul Tradițional de Colinde „Hristos din ceruri Întâmpinați-L”, cu participarea mai multor grupuri corale din împrejurimi .
De asemena, începăând cu anul 2022 în cadrul parohiei noastre a fost înființat Grupul coral de copii „Coconii din Strâmtura”, coordonați de către preotul paroh Belea Gheorghe – Bogdan și de doamna preoteasă prof. Belea Lia-Maria.
Aceștia participă anual la diverse evenimente organizate la nivel Județean , cu prilejul marilor sărbători de peste an.
Apelul celor cu nevoi materiale, atât din localitate, cât şi din alte localităţi, este întâmpinat cu dărnicia credincioşilor parohiei prin acţiuni filantropice ocazionale pe tot parcursul anului.