Întâmpinarea Preasfințitului Părinte Iustin la Mănăstirea Rohia

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, vineri, 14 august 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost întâmpinat la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Macarie Motogna – starețul mânăstirii și exarh eparhial împreună cu obștea, credincioși din împrejurimi și pelerini.
De la ora 18:00, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin va săvârși Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, după care va rosti un cuvânt de învățătură și va binecuvânta pelerinii prezenți.
Sâmbătă, 15 august 2026, de praznicul închinat Adormirii Maicii Domnului – Ziua Maramureșului –, Preasfințitul Părinte Iustin va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, județul Maramureș, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor, pelerinilor și iubitorilor Maicii Domnului din „Muntele cel sfânt”.
Mai multe detalii despre mănăstire: