Ședința de lucru a CJSU Maramureș

Miercuri, 15 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la Ședința de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, care a avut loc în sala Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș.
Pe ordinea de zi a fost abordată prevenirea și protejarea de incendii a patrimoniului tuturor lăcașelor de cult din județ.
În cadrul acestei ședințe a fost propusă constituirea unui grup de lucru interinstituțional, coordonat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, din care vor face parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, Instituției Prefectului Județului Maramureș, Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Direcției Județene pentru Cultură, ai cultelor religioase și ai autorităților administrației publice locale.
Din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin au fost prezenți Pr. Virgil Jicarean – consilier eparhial al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, Arhid. Ioan Hotico – consilier eparhial al sectorului monumente și patrimoniu bisericesc și Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol.