Adresa: Nr. 15, Loc. Ser, Cod 447063 Jud. Satu Mare
Protopopiatul Carei
Paroh
Pr. Tiberiu Flaviu Zăvoian
Data nașterii: 07.06.1981
Telefon: 0744247586
E-mail: zavoianflaviu81@gmail.com
Istoricul comunității
Parohia Corund are în componență și filia Ser, localitate așezată în valea râului Maja, pe partea stângă a acestuia, la o distanță de 3 km de drumul național Supuru de Jos – Cehu Silvaniei, iar, adminitrativ, aparține de comuna Bogdand.
Numele localității apare într-un document din anul 1349, când Sarmasagi Ladislau și fratele său se împacă cu Samsoni Stephanus, în urma unui conflict din cauza moșiei Zceertelek(Zeertelek).
În anul 1423, Zeer este amintit împreună cu Bogdand. Alte denumiri, în decursul istoriei, au fost următoarele: în 1461, Zeel, în 1494, Zertheleke, în 1549, Seel, în 1570, Zer, Szeer, în 1577, Szer, Olah Zer, în 1760-1762, Szer, în 1854, Szeer, Ser, iar, după anul 1920, localitatea este numită Ser.
La început, comunitatea credincioșilor din Ser nu a depășit o sută de suflete. În anul 1880, numărul lor a fost de 92, iar în anul 1901 construiesc o biserică din cărămidă arsă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Biserica și comunitatea au aparținut întotdeauna de parohia Corund, fiind filia acesteia. În prezent, comunitatea numără 31 de credincioși ortodcși.