
Comuna Pir este așezată în partea de sud-vest a orașului Carei, în hotar cu comuna Cheț și Sălacea, din județul învecinat Bihor.
Biserica Ortodoxă este așezată pe versanta dealului din partea stângă a șoselei ce duce la Pir.
S-a edificat în anul 1921, din cărămidă și este acoperită cu tablă, iar stilul de construire este un amestec între cel răsăritean și apusean, cu o lungime de 25 de m, o lățime de 10 m și înălțimea turnului atingând 25 de m. Până la edificarea bisericii actuale, în localitatea Pir a mai fost o bisericuță ortodoxă din pământ și lemn, construită în stilul bisericilor ardelene din lemn. A fost așezată pe ulița numită ,, Ziromai”. Din documenteleexistente la parohiereiesecăvecheabiserică a fostbinecuvântatăîn annul 1853.
Întrucât în arhiva parohiei sunt protocoale din jurul anilor 1804, pentru botezați, cununați și morți, denotă că vechimea parohiei românești din Pir se pierde în negura vremurilor.
Atenție deosebită s-a acordat bisericii în annul 1994 când s-au făcut ample reparații exterioare și a fos tînveșmântată în terasit alb.
Între anii 2000 și 2002 prin strădania tânărului preot Iluțan Ioan jr. s-au realizat reparații capitale în interior, s-a pictat biserica în tehnica tempera uscat precum și realizarea iconostasului. A fost renovat turnul bisericii și s-a construit bolta de la intrarea în biserică. Au fost făcute lucrări ample și la casa parohială (geamuri termopan, baie, zugrăveala interioară).
Între anii 2007-2011 s-au făcut renovări exterioare la casa parohială, s-a instalat o centrală pe lemne precum și construirea unor anexe în curtea parohiei.
Între anii 2011-2015 s-a construit o capelă mortuară lângă biserică. Au mai avut loc lucrări de întreținere la gardul din jurul bisericii și s-a ridicat gard nou în jurul parohiei.
Între anii 2020-2023 au avut loc o nouă serie de lucrări ample, de renovare a bisericii. S-au schimbat geamurile din turnul bisericii, s-a restaurant pictura în locurile în care a fost distrusă, a fost refăcută Masa Sfântului Altar, s-a turnat și s-a parchetat altarul și partea din față a acestuia, s-a revopsit acoperișul bisericii, iar exteriorul bisericii a fost refăcut în terasit alb. Tot în această perioadă s-au făcut porți la intrarea în curtea bisericii precum și amplasarea lângă biserică a unui catarg cu drapelul tricolor.
Toate aceste realizări au fost posibile prin jertfa puținilor credincioși, a fiilor satului și a unor oameni de bine din jur.
Deși în Pir maghiarii sunt majoritari, totuși românii nu se simt frustrați, colaborează, muncesc și sunt mereu aproape de biserică.
Din totalul de 1058 de locuitori (în anul 2023) ortodocșii ocupă locul doi cu 38% după reformați care dețin 53 %, celelalte culte fiind aici nesemnificative ca număr.
Din evidențele parohiale se constată că în parohia Pir, din anul 1824 până în anul 2000 au fost un număr de 8 preoți și anume: Vasile Grec, Petre Ungur, Michel Musta, Victor Măcuș, Alimpie Filip, Flaviu Serbac, Rițiu Gheorghe, Georgescu Petru.
Din anul 2000 până în prezent este preot paroh Iluțan Ioan Emilian.