Istoricul parohiei

Una dintre acela mai vechi și reprezentative localități din Maramureș este fosta reședință voievodală Cuhea, azi comuna Bogdan Vodă. Numele actual a fost dat în amintirea voievodului maramureșean Bogdan Vodă, cel care în anul 1359 a trecut munții și a întemeiat statul medieval Moldova.

Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777, menționează că Parochia Possessionis Konyha Mater, ab antiquo Tempore erecta.

Sf. sec XIII. Istoricul Radu Popa, care a condus o campanie de săpături arheologice între anii 1964 – 1965 la Cuhea, în sectorul numit ”Mănăstire”, a descoperit o biserică de piatră din prima jumătate a secolului XIV, înconjurată de un un cimitir, în care a identificat două etape de înhumare. Mormintele din prima fază a cimitirului demonstrează  că satul este mai vechi decât data bisericii de piatră și ”oferă indicația că în acest loc a mai existat o biserică, în jurul căreia s-au practicat îngropările acestei faze…. Dificultățile de cercetare a terenului au împiedicat identificarea și cercetarea acestui ipotetic prim monument feudal din sectorul ”Mănăstire”. Credem că biserica corespunzând fazei mai vechi a cimitirului a fost din lemn și a fost demontată în momentul construirii bisericii de piatră , astfel că pe teren nu au rămas urme consistente ale acestui prim monument.” Având în vedere că biserica de piatră a fost ridicată după 1330, biserica de lemn a putut fi construită la sfârșitul secolului XIII, iar aceasta ar putea fi primul locaș de cult despre care avem dovezi.

• 1330 – 1340 –   Familia Bogdăneștilor ridică la Cuhea o impresionantă biserică de piatră, al cărei interior avea pictură. Ca plan de construcție, biserica de dimensiuni mari (lungimea totală de 23m iar lățimea de 11,5m ), era de formă dreptunghiulară cu un turn clopotniță pe latura de apus, cu boltă semicirculară, având trei contraforți la altar.
• 1353 – Satul este pomenit într-o diploma de hotărnicie în 14 mai cu numele  de Kohnya. Până în 1968, satul va purta numele de Cuhea, când a fost schimbat în Bogdan Vodă.
• 1411 – În 15 octombrie este pomenită o mănăstire:”unum monasterium Kohnya monostra”, ridicată în gura văii Meleanului, în dreapta râului Iza între Cuhea și Rozavlea, care ar fi putut funcționa în intervalul 1373 – 1471. Din păcate nu avem nici o altă mărturie despre mănăstirea Cuhea.
• Începutul sec XVI – Fără să cunoaștem împrejurările,  biserica de piatră a fost demolată. Ruinele au fost dezgropate de arheologul Radu Popa în două campanii arheologice  din anii 1964-1965.
• 1516 – 1526 – Lângă ruinele bisericii de piatră, se construiește o biserică de lemn de stejar, care va fi cunoscută ca ”mănăstirea Cuhea.”  În jurul anului 1670, mănăstirea își încetează activitatea în condiții necunoscute, iar biserica va fi mutată în satul Văleni.
• 1517 – Este pomenit primul preot cu numele  Lazarus presbyter de Konhya.
• 1670 – După mutarea bisericii ”mănăstirii” în satul Văleni, în jurul anului 1670, a fost construită o alta ”în mijlocul satului, în prund”. Probabil că vechea locație unde fusese mănăstirea aflată aproape de râul Iza a avut de suferit în timp datorită unor inundații, lucru confirmat de un puhoi de apă  din 1898, care a dezgropat câteva ruine și atunci s-a ales un alt loc mai central și mai ferit de apă.
• 1717 – În 2 septembrie, biserica aflată în mijlocul satului  a  fost  aprinsă de tătari.
• 1718 – Se construiește o nouă biserică de lemn probabil tot pe locul vechii biserici. Ea este pomenită în Recensământul din 1747 precum și  în vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olșavszky din 1751. Istoricul Atanasie Popa, care a cercetat actuala biserica de lemn în 1931, în numele Comisiei Monumentelor istorice,  menționează că:”Deasupra ușii a fost o inscripție, scrisă nu gravată. Scrisoarea s-a sters și cu greu se poate descifra anul 1718.”
• 1751 – Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm că  biserică se află în stare bună, având un turn de lemn și două clopote. Ea a fost binecuvântată de episcopul Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733) care îi și dăruiește un antimis.
• 1754 – Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777 consemnează  că biserica este construită la anul 1754. Potrivit acestei informații, aceasta este actuala biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Același lucru îl susține și  arhitectul Alexandru Baboș  bazându-se și pe inscripția din jurul tabloului votiv al ctitorului Vasile Samplonțai: „Pentru iertarea păcatelor sale și pentru părinții săi morți – la anul 1754 – nobilul pan Vasili Samplonțai cu doamna sa Ivona și cu șapte fii ai săi a ridicat casa Domnului și a pictat-o.” Biserica este pictată probabil de un artist ucrainian care nu s-a semnat.
• 1787 – Din acest an se introduce Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.
• 1807 – Se cumpără un clopot de la Budapesta în greutate de 75 kg.
• 1821 – Se construiește casa parohială din lemn, acoperită cu draniță cu 4 încăperi și o culină.
• 1855 – Pe un teren cumpărat de comunitate se ridică școala confesională formată dintr-o sală de clasă și chilia învățătorului.
• 1860 – Din protocolul vizitațiunii canonice din 30 mai, aflăm că biserica era în stare bună, avea 4 clopote, cărți de cult și obiecte bisericești care parte sunt din argint și aurite, parte din aramă aurite.
• 1916 – 1917 – Clopotul cel frumos a fost rechiziționat de armata austro-ungară.
• 1922 – Biserica veche a fost restaurată în anii 1922, 1951, 1962, 1975, 1992 și 2006.
• 1925 – Cu ajutorul preotului Emil Bran din Dragomirești, senator de Maramureș, s-a construit o clopotniță de lemn unde au fost mutate clopotele.
• 1930 – O parte din credincioșii uniți au trecut la ortodoxie înființând o parohie ortodoxă și construind o biserică de lemn, între anii 1937 – 1940, cu hramul Sfântul Nicolae, peste ruinele bisericii de piatră. Biserica s-a construit cu ajutoare primite de la primăria comunei, precum și veniturile rezultate din vânzarea lemnului dintr-o pădure primită donație de la Mănăstirea Putna. Biserica din lemn de brad a fost construită în stilul bisericilor de început de sec XX, iar interiorul a fost acoperit cu scândură. Două clopote au fost donate în anul 1937 de generalul de brigadă Gabriel Marinescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, împreună cu un candelabru din bronz și două sfeșnice, iar cel de-al treilea clopot de preotul Pimen Pavel Moldovan din Dragomirești. Biserica nu a fost pictată, iar icoanele de pe iconostas au fost pictate abia în anul 1969.
• 1948 – 1990 – În această perioadă s-a slujit alternativ în cele două biserici de lemn – din toamnă până în primăvară în biserica de lemn din anul 1937 care era mai mare, iar vara în biserica veche sau lângă ea  deoarece  avea spațiu mai mare în jurul ei.
• 1970 – Se construiește actuala casă parohială din cărămidă.
• 1990 – Sub păstorirea preotului Chindriș Vasile  s-a pus problema zidirii unei biserici de zid. Pentru că  nu s-a ajuns la un consens cu autoritățile din comună privind amplasarea noii biserici, parohia a hotărât să construiască în apropierea monumentului istoric. Acest lucru a creat multe neplăceri parohiei care nu a primit autorizație de construire. Biserica cu hramul Învierea Domnului s-a ridicat între anii 1990 – 1997.
• 1997 – 2000 –  Biserica este pictată în frescă de pictorul Dumitru Bănică din București.
• 2002 – În 18 august biserica  a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, mitropolitul  Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Laurențiu Streza, episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Vasile Fluieraș episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului și Preasfințitul Părinte  Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
• 2007 – S-a înființat o parohie nouă în partea de jos a satului în zona numită Ieudișor cuprinzând credincioși din localitățile Bogdan Vodă și Ieud.
• 2008 – În anul 2008 s-a pictat în tehnica mozaic fațada bisericii.
• 2008 – 2012 – Pictura bisericii de lemn este restaurată prin programul de finanțare al Ministerului Culturii de către restauratorii Cornelia și Dinu Săvescu.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica de zid cu hramul Învierea Domnului, biserica de lemn Sf. Nicolae monument istoric având codul LMI MM-II-m-A-04524, biserica de lemn Sf. Nicolae construită între 1937 – 1940, o casă parohială și trei cimitire.

În patrimoniul bisericii se află  5 cărți de cult din sec XVIII, iar în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana încă 5 din același secol.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

• Anul 1792 – 699 suflete
• Anul 1821 – 838 suflete
• Anul 1847 – 945 suflete
• Anul 1877 – 1168 suflete
• Anul 1903 – 1442 suflete
• ANul 1936 – 1794 suflete
• ANul 1992 – 2414 suflete
• Anul 2002 – 2341 suflete
• Anul 2011 – 1968 suflete

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

• 1517 Lazarus presbyter de Konhya
• 1530 Conscripția din acest an, consemnează un popă, din păcate fără a-i da numele. Oare să fie tot Lazarus ?
• 1664 – 1707 popa Grigore
• 1699 popa Todor
• 1699 – 1707 popa Lupu
• 1699 – 1725 popa alias Theodor Bizo
• 1707 popa Vasile
• 1707 – 1725 popa alias Ionaș Mariș cel bătrân,
• 1707 – 1725 nobilus popa alias Bufta Dan
• 1707 – 1751 Ioan Deac, hirotonit de episcopul Iosif Stoica al Maramureșului (1690 –  1711)
• 1725 – 1751/69 Mariș Ioan hirotonit de episcopul Gheorghe Bizantie al Muncaciului (1716 – 1733)
• ? – 1742 popa Gheorghe Mariș
• 1749 – 1767 popa Dumitru Mariș  hirotonit  de mitropolitul Moldovei
• 1763 un diacon
• 1763 – 1769 Stanca Anania
• 1775 Nichita Vlad
• 1778 – 1815 Deac  Nistor
• 1786 Pe un Molitfelnic din Poienile Izei apare următoarea însemnare: Acest Molitfelnic l-am scris eu mult greșitul ierodiacon Nicolae ot Cuhnie. Din pacate nu știm la ce mănăstire era.
• 1816 – 1820 Gregorie Rosca
• 1820 –1876 Filip Mihalca (născut în 1794, hirotonit în 1819) +15 sept 1876
• 1876 – 1890 Vasiliu Mihalca
• 1891 – 1892 parohia este vacantă, administrată de Alexandru Gyenge preotul din Dragomirești.
• 1892 – 1899 Mihail Rednic  (1852-1899)
• 1899 administrată de Grigore Balint preotul din Bocicoel.
• 1900 – 1906 Petru Salca
• 1906 parohia este vacantă vacanta, administrată de Emil Bran preotul din Dragomirești.
• 1906 – 1908 Gavril Dunca
• 1908 parohia este vacantă vacantă, administrată de Ioan Borca capelanul din Ieud.
• 1908 – 1917 Artur Artemie Anderco
• 1917 – 1946 Vasile Dunca
• 1946 – 1951 Ioan Sălăjan
• 1951 – 1969 Mihai Iuga
• 1970 – 2016 Chindriș Vasile
• 2016 – prezent Vasile Șimon
• 2016 – 2019 Iosip Călin preot slujitor.

Preoții care au slujit la parohia ortodoxă Sf. Nicolae în perioada 1930 – 1949:

• 1931 În documente sunt consemnați 3 preoți pe care din păcate nu am reușit să-i identificăm.
• 1932 Morariu
• 1934 Ioanichie Cioroban
• 1934  – 1938 Constantin Diaconu
• 1938 Gheorghe Gorcea
• 1938 Ilie Cojocariu
• 1939 – 1940 Ioan Murguleț
• 1940 – 1944 biserica este închisă, de autoritățile hortyste, iar preotul expulzat.
• 1945 – 1946 Ieromonahul Teofan Mătăsaru
• 1946 Isidor Vdulski
• 1946 ieromonah Calistrat Apostol
• 1946 – 1497 Ieromonah Popovici Iroftei
• 1947 – 1948 Ieromonah Vichentie Gorceag
• 1948 – 1949 protosinghel  Calist Belea