Parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Hramul: Adormirea Maicii Domnului
Număr de credincioși: 1673
Adresa: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 177, Loc. Dragomirești, Cod 437140 Jud. Maramureș
Protopopiatul Vișeu
Paroh
Pr. Ciprian Antal
Data nașterii: 14.10.1972
Telefon: 0753059596

Istoricul parohiei

Date despre înființarea parohiei nu avem, Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777 menționând că  ”Parochia Draganerfalvensis, tempore antiquo aedificata.” 

1405. Atestat documentar abia din acest an  cu numele Dragomirești, satul  s-a format  din alte două mici comunități, prima consemnată în anul 4 septembrie 1373 cu numele de possesio Nyres –  Mestecănii iar cealaltă atestată în 1385 cu numele Danfalva. 

1450 – 1471.   În această perioadă este pomenit Ioan Diacul,  ceea ce ne duce cu gândul la existența unui locaș de cult unde el era diac/cantor/cântăreț bisericesc.

1530. Conscripția populației  menționează  existența unui ”popă”, fără a i se  consemna din păcate numele. 

1558. Acum sunt pomeniți nobilii Mihail Diacu și Teodor Diacu, cântăreții (diecii) bisericii, ceea ce confirmă existența unei biserici.

1615. Din acest an avem prima informație despre biserica, când Gîrbo Matia anume Vîrvara cumpără un minei pe care îl dăruiește bisericii.  

1655. O  altă însemnare de pe același minei ne dezvăluie hramul bisericii: Sf(ân)tă Măria Mare. 

1697. Biserica este pictată de zugravul Mihail. Din păcate nu ni s-au păstrat icoanele pictate de el, cu excepția unei cruci-candelabru (aflată azi în Muzeul Satului din București) ce se atârna în naos. Momentul a fost imortalizat printr-o inscripție: „ Această sf(â)ntă cruce (au) cumpărat Axenie jupâneasa lui Ostașu Mihale și o au dat în sat în Dragomirești în svânta beserecă întru nu(me)le lui D(u)mn(e)dzău și pentru păcatele sale, unde este hramul Uspeniei Precesti Bți. Văleato 1697, dn. iulie 1 Mihai Zu(grav). 

1717.  În 2 septembrie  biserica aflată în calea hoardei tătare este jefuită și aprinsă. 

1722. O nouă biserică de lemn este ridicată după acest moment, anul fiind consemnat la intrarea în biserică. Nu cunoaștem meșterii care au ridicat biserica, însă arhitectul Alexandru Baboș crede  că, bisericile din Rozavlea (1717 – 1720), Dragomirești (1722) și Săliște Buleni (1724) sunt opera aceleași echipe de meșteri, bisericile prezentând mai multe similarități în plan, elevație, îmbinări, decorațiuni. 

1751. Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci  aflăm că biserica cu  hramul Adormirea Maicii Domnului era în stare bună, construită din  lemn, cu un turn și  acoperiș din draniță. Nu se știa cine a binecuvântat-o, dar acum avea antimis de la episcopul Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733). Potirul era din staniu, erau două candelabre de lemn și două clopote pe care nu se știa cine le-a binecuvântat. La parohie erau 3 preoți, doi  hirotoniti în Moldova  iar cel de-al treilea  de episcopul Dosoftei al Maramureșului.

1764 – 1765. Sunt pictate mai multe icoane, probabil împreună cu biserica. Academicianul Marius Porumb crede că autorul picturii este același pictor ce a lucrat și ansamblu mural din Poienile Izei – Gheorghe Plohod – , originar chiar din sat.

1806. Din acest an se introduc Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1800 – 1801. Două sfeșnice sunt pictate de Grigore Zugravul, semnate și datate la anul 1800, respectiv 1801.

1835. Este construită casa parohială din lemn pe un teren donat de nobilul local Simeon Filip.

1857. Se construiește școala confesională din lemn pe un teren donat de nobilul local Filip Bărbos

1901 – 1903. Pe fondul unor relații tensionate între preotul unit Alexandru Gyenge și credincioșii din parohie, mai multe familii cer protopopului din Dej să fie primiți în biserica ortodoxă. Consistoriu Arhidiecezan din Sibiu a aprobat cererea lor de revenire la biserica ortodoxă în 24 martie 1903, și la delegat pe preotul din Săcel să se ocupe de credincioși. Până în noiembrie au trecut oficial 70 de familii cu aproape 300 de credincioși, iar în 28 decembrie 1903 s-a sfințit o capelă. Cu multe șicane din partea autorităților această parohie ortodoxă care va construi și o mănăstire în zona numită Prihodiște în anul 1923,  va funcționa până în anul 1948/9, când se va uni cu fosta parohie greco catolică revenită la ortodoxie și vor forma o singură parohie. (Pentru detalii despre biserica orântalilor  vezi Parohia Sfinții Români Dragomirești )

1905 – 1909. Sub păstorirea preotului Emil Bran se zidește actuala biserica de zid cu același hram ca și cea veche – Adormirea Maicii Domnului,  în stil romanic de o echipa de meșteri italieni formată din  Zondonella Johan, Martin Luigi, Gaspari Florindo şi Augustin Giubeta.

1912. Biserică a fost pictată cu câteva scene biblice, realizate de către pictorul Constantin Petride. Iconostasul a fost executat de Alexandru Dan, iar icoanele au fost pictate de profesorul de desen Flaviu Domșa din Blaj în anul 1912. 

1922. În 14/27 august,  biserica este sfințită de către episcopul Iuliu Hossu.

1936. Biserica de lemn, care era nefolosită de la terminarea bisericii de piatră, este cerută de Fundația Culturală Regală pentru a fi mutată la Muzeului Satului din București. După un schimb de scrisori parohia consimte să doneze biserica, cerând în schimb o  sumă de bani cu care să ridice o mică capelă sau un monument pe locul bisericii, monument care nu s-a ridicat niciodată. În luna aprilie, biserica este demontată și transportată cu căruțele până la gara din Moisei, iar de acolo cu trenul la București unde a fost refăcută în incinta  Muzeului Satului. 

1969. La inițiativa preotului Constantin Sabău, bisericii i s-a reparat acoperișul și s-a renovat pictura de către maistrul zugrav Volosnyay Bela din Dej, cu echipa.

1976 – 1978. La inițiativa parohului Constantin Negoiță se construiește o nouă casă parohială.

1995 – 1998. La inițiativa parohului Antal Gheorghe s-au făcut ample lucrări de înnoire. S-a tencuit exteriorul bisericii, s-au  construit balcoane interioare, iar  vechea pictura a fost data jos și  s-a înlocuit cu o pictură nouă, în frescă, realizată între anii 1996-1998, de către pictorul Căpuşe Ilie Ioan. Vechea catapeteasmă s-a înlocuit cu una nouă în anul 1997, sculptată în lemn de stejar de meşteri de la Târgu Neamţ.  

2000. Biserica înnoită a fost binecuvântată de către Preasfintitul Părinte Justinian Chira, episcopul  Maramuresului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Calinic, episcopul Argeșului și Mușcelului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2008. În acest an s-a înființat o nouă parohie – Dragomirești Sfinții Români, care a construit o biserică de lemn  pe amplasamentul vechii capele a orântalilor. 

2015 – 2018. Sub conducerea preotului Antal Gheorghe Ciprian s-a refăcut acoperisul s-a reorganizat altarul, rezidindu-se  sfânta masă, s-a construit  un altar de vară pictat de către familia Sabin  și Gabriela Drinceanu. Biserica a fost sfințită în data de 20 mai 2018 de către Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

  

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi  biserica de zid cu hramul, Adormirea Maicii Domnului, un altar de vară, o casă parohială,  două cimitire și  9 cărți de cult din sec XVIII, aflate în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana.

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1450 – 1471 Ioan Diacul Întrucât în sec. XV -XVI nu erau nume de familie, credem că numele Diacu desemna funcția care o avea la biserică: diac, cantor, cântăreț bisericesc.  

1514 – Teodor și Ștefan Diac, diecii bisericii.

1530 – Conscripția populației din acest an, consemnează existența unui popă, din păcate fără a-i da numele  

1530 – 1558   sunt pomeniți nobilii Mihail Diacu și Teodor Diacu, diecii bisericii.

1651 – popa Dragomir Ioan  

1699 – popa Ionaș

1699 – 1707    popa Toder,   popa Cosma 

1699 – 1715 popa alias Lupu 

1699 – 1742  Gîrbou popa Ionaș și cu soția sa Maria, părinții preotului Samoilă Turcuș Garbo.

1707 – popa Nacul, popa Lup, popa Nacul 

1715 – 1725  Ladislau (Vasile) Zubascu, popa alias Ladislau (Vasile) Offrim. 

1718/33 –1753  popa Samoilă Turcuș Garbo  hirotonit de episcopul Dosoftei al Maramureșului (1718 – 1735 ),  cu jupâneasa Palaghie Iuga. 

1734/43 – 1771 Nichifor Plohod / Nicephorus Zubaș(cu) hirotonit de episcopul Teofil (episcop de Huși 1734 – 1743). 

1749 – 1751  Damian Boljan hirotonit în Moldova de episcopul Iacob al Rădăuților.

1749 Deac Ionaș 

1763 Sunt consemnați un preot și un diacon, fără să le știm numele.

1766 – 1771 popa Lupu Gogotă 

1766 – 1771 popa Dan / Daniil Kis cu fiul Filimon 

1775 – popa Wolfgangus Bockay/ Lupu Bocai

1786 – 1799 popa  Papp Dumitru 

1806 – 1831 Ioan Stana 

1831 – 1832  parohia este suplinită de preotul Filip Mihalca  din Cuhea. 

1832 – 1837 Simeon/Șimon Pop 

1838 – 1847 Ilie (Elias) Molnar 

1847 – 1854 Vasiliu Mihalca 

1854 – 1870 Ioan Opriș(iu) 

1870 – 1871 parohia este suplinită de Basiliu Dan, preotul din Bocicoel 

1871 – 1903 Alexandru Gyenge de Csik Jenofalva, protopop al Ieudului 1881 – 1903, și protopop interimar al Izei între 1888 – 1890, ”vicearhidiaconus surogat din 1877.”

1903 – 1904 Dariu Vlad 

1904 – 1926 Emil Bran  

1927 – 1945 Gheorghe Cosma  

1945 – 1948 Țiplea Vasile  

1949 – 1953 Miron Codrea Nuțu  

1953 – 1975 Sabău Constantin 

1975 – 1979 Negoiță Constantin 

1979 – 2007 Antal Gheorghe 

2007 – 2009 Mihali Gheorghe, preot II 

2007 – prezent Antal Gheorghe Ciprian