Parohia Ortodoxă Fântânele

Hramul: Nașterea Maicii Domnului
Număr de credincioși: 194
Adresa: Str. Nr.133, Nr. 63(monument) Loc. Fântânele, Cod 435607 Jud. Maramureș
Protopopiatul Lăpuș

Istoricul Parohiei

Satul Fântânele este aşezat pe lângă o vale, ce curge prin mijlocul satului, ce cade spre Nord, între două dealuri, pe lângă care şi pe-o parte şi pe alta a văii sunt aşezate casele cetăţenilor.

Din punct de vedere administrativ, aparţine de oraşul Târgu Lăpuş care se găseşte la o distanţa de 12 km de oraş în partea de sud a judeţului Maramureş.

Locuitorii satului sunt români de religie ortodoxă şi se ocupă cu agricultura, iar o parte din ei lucrează la societăţi comerciale din Târgu Lăpuş şi alte zone ale Maramureşului. Este  înzestrat cu un magazin sătesc, un cămin cultural în stare avansată de degradare, şcoală şi grădiniţă care s-au închis după 2010 din lipsa de copii. Foarte mulţi sun plecaţi în străinătate.

Prima Biserică din satul Fântânele, care poartă hramul  Naşterea Maicii Domnului a fost construită între anii 1985-1990 de preotul  Ioan  Ploscariu cu contribuţia credincioşilor şi sfinţită în anul 1992 de I.P.S . Iustinian pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului şi de vrednicul de pomenire P.S. Emilian Bîrdaş Episcop al Alba Iuliei. A fost construită pe locul vechii Biserici Adormirea Maicii Domnului care datorită turnului înalt care s-a deplasat într-o parte, fiind deteriorat  era în pericol de prăbuşire, am  fost  înştiinţaţi  printr-un ordin oficial din partea Sf. Arhiepiscopii Cluj, precum şi din partea Departamentului Cultelor şi de către autorităţile locale Târgu Lăpuş  ca să se facă tot posibilul necesar pentru a executa demolarea acestei Biserici, primind în acest sens documentaţia necesară pentru demolare. Luând măsurile de rigoare, cu privire ca această executare de lucrări s-a pus în vedere tuturor  cetăţenilor  din satul Fântânele şi printr-o  şedinţă  generală s-a luat la cunoştinţă, după care s-a executat demolarea  Bisericii de sus până  jos, dar cu  scopul  de a construi altă Biserică în locul celei ce s-a demolat. 

Cu privire la clopotele de la Biserică amintim că, primul are aproape 400 kg şi al doilea aproape 200 kg care au o valoare foarte mare.

Lucrări mai importante s-au făcut Bisericii, ultima în 1967, de preotul paroh Adrian Cărăuşu, sfinţindu-se de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu  al Clujului.

Lângă Biserică   a fost o clopotniţă veche şi foarte slabă care a trebuit să se demoleze, construindu-se o altă clopotniţă  nouă din lemn de stejar şi s-a acoperit cu tablă sub păstorirea  preotului  Nuţu Roman.

Parohia Ortodoxă  Fântânele a fost  arondată Parohiei Vălenii Lăpuşului  în anul 1961. Până la acea dată  a fost parohie cu preoţii din localitate. În anul 1980 trece ca filie la Parohia Rohia până la Revoluţia din 1989.

A doua  Biserică din satul Fântânele  cu hramul Sfântul Nicolae a fost adusă din altă parte, ridicată între anii 1923-1925, prin contribuţia credincioşilor. Aceasta este construită din lemn cu temelia din piatră. Are forma de corabie şi este acoperită cu tablă. Lucrări generale de reparaţii s-au făcut în anul 1959 şi 1967, când i  s-a făcut reparaţii generală de către preotul paroh Adrian Cărăuşu, sfinţindu-se de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului. De atunci încoace, ca să se poată menţine lucrările  ce s-au făcut,  a trebuit să se mai repare tencuiala de pe afară, sub preotul paroh Nuţu Roman ca să se poată oficia serviciul divin în condiţii corespunzătoare, vopsindu-se tabla după anul 2000 de către actualul preot paroh Gheorghe Pop, deoarece şi aceasta era deteriorată şi supusă  la diferite reparaţii. Şi la această Biserică sunt  două clopote,dar mai mici, tot vechi.

Preoţi care s-au perindat de-a lungul vremii prin Parohia Fântânele: Pr. Adrian Cărăuşu, Pr. Nuţu Roman, Pr. Ioan Ploscariu iar din anul 1996 Pr. Gheorghe Pop  în  timpul căruia s-au continuat lucrările de întreţinere  şi înfrumuseţare a Bisericilor după cum urmează: 

  • Schimbarea pardoselii în Biserică;
  • Împrejmuirea cu gard Bisericii;
  • Vopsirea acoperişului  Bisericilor cu grund şi vopsea, plus alte lucrări de reparaţii interioare şi exterioare;
  • Schimbarea uşii de la intrare plus reparaţia fundaţiei şi a treptelor de la intrare;
  • Introducerea  încălzirii în Biserică (panouri gaz-butan).