

Rohia este una dintre cele mai vechi așezări umane din Țara Lăpușului. Prima atestare istorică a Rohiei se face în documentele medievale, la 12 august 1325. Localnicii și-au numit din totdeauna satul Rohia, chiar dacă acesta apare de-a lungul timpului sub diferite forme: Ruhy (1325), Rohy (1500), Rohi (1584), Rossia (1733), Rohej (1750), toate însă pornind de la aceeași rădăcină Roh, diferențele fiind date de menționarea localității în documente administrative scrise în latină și apoi în maghiară. Istoria localității este legată, în mare parte, de cea a cetății Ciceului, după ce satul a fost cumpărat de către domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, împreună cu alte sate din Țara Lăpușului dar și din afara ei, de la familia Banffy. Se știe că la ,,12 februarie și 3 aprile 1500, mai mulți membri ai familiei Banffy i-au vândut domnitorului Ștefan cel Mare – stăpânul domeniului Ciceu – reprezentat prin Petru Pârcălabul, moșiile Lăpușului, Suciu de Jos, Borcut, Mașca-Văleni și Rohia pentru 3000 de florini’’. Din proprietatea lui Ștefan cel Mare satul trece în cea a urmașilor săi, întreaga zonă fiind marcată de prezența voievodului Petru Rareș implicat în complicatele lupte din Transilvania din prima jumătate a secolul XVI. Revoluției de la 1848 i se vor datora multe schimbări în viața românilor ardeleni. În preajma lui 1850 parohul ortodox al Rohiei Vasile Cosma are ideea îndrăzneață de a-i cere episcopului Andrei Șaguna înființarea unui nou protopopiat care să cuprindă parohiile lăpușene, protopopiat rezultat în urma divizării marelui protopopiat al Solnocului. Astfel apare protopopiatul Solnoc II cu centrul la Rohia, Vasile Cosma fiind administrator al acestuia pâna la 1868. Rohia este deci leagănul în care s-a născut protopopiatul ortodox al Lăpușului care la acel moment conținea 16 parohii. Un memoriu redactat la Rohia la 30 august 1862, prima reședință a protopopiatului ortodox a fost semnat de către paisprezece din cei șaisprezece parohi în frunte cu administratorul protopopesc Vasile Cosma, care era adresat lui Andrei Șaguna. Clerul ortodox nu uită să reamintească mitropolitului de situația specifică a protopopiatului, unul de margine, de existența mai mult formală a școlilor confesionale și de nevoia de a avea un reprezentant în administrația comitatului atât a școlii cât și a confesiunii.
Parohia Rohia aparține Protopopiatului Ortodox Român Lăpuș. Prima biserică de care se știe a fost o biserică de lemn în Gura Uliței pe un loc înalt la 1643,care domină împrejurimile, locaș sfânt ce va oblădui viața fiilor satului timp de peste trei secole și jumătate, întărindu-i în credință, unindu-i în simțiri și în conștiința dragostei de neam și țară, păstrându-i nealterați în graiul străbun prin sfintele slujbe rostite în limba lor. Anul atestării acestei biserici este menționat în jurnalul pastoral al preotului Nicolae Gherman. În localitate există în prezent două biserici de zid construite la începutul secolului al XX-lea. Biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului’’ (Din Gura Uliței) a fost ridicată între anii 1903-1905, sub păstorirea preotului Nicolae Gherman, după un plan de tip sală cu altarul semicircular decroșat. Turnul-clopotniță este angajat navei a cărui șarpantă este în formă de bulb acoperită cu tablă. Biserica cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae’’(Din Baltă) a fost construită între 1908-1912, ctitorită de Pr. Iustin Marton. Planul construcției este de tip sală cu altarul semicircular decroșat și cu turnul clopotniță angajat navei acoperită cu tablă.
Șirul preoților care au slujit în Parohia Rohia este următorul: Simion Gherman 1692 cel mai vechi preot atestat, îi urmează fiul său Andrei Gherman, apoi preoții Vasile și Ilie 1767, Ioan Man 1792-1815, Nicolae Man 1815-1844, Cosma Vasile 1844-1868, din 1854 acesta îndeplinind și funcția de protopop al Solnocului II, Cosma Aron 1872-1894, Man Petru, administrator din 1894-1900, Nicolae Gherman 1900-1940, fiu al satului a fost una din personalitățile proeminente care și-au pus amprenta pe tot ce s-a realizat în Rohia, Alexandru Man 1942-1967, Matei Popovici 1968-1970, Vlasie Pleșcanu 1970-1975, Ploscaru Ioan 1975-2006, Pop Ioan 2006-2020, Hatos Vasile Mihai 2020 – prezent.