Istoricul comunităţii parohiale

Parohia aparţine de Protopopiatul Ortodox Lăpuş. În secolul al XVIII-lea a făcut parte din Protopopiatul Dealurilor, iar de la mijlocul secolului al XIX-lea din Protopopiatul Cetatea de Piatră. Satul este situat în sudul judeţului Maramureş, în apropiere de defileul râului Lăpuş. Din punct de vedere administrativ, aparţine de comuna Vima Mică.

În anul 1566, satul apare menţionat în documentele domeniului Chioar, aceasta fiind prima atestare documentară a localităţii. În acel an, satul era subordonat direct voievodului Marian alături de statele din împrejurimi: Prislop, Boiu Mare, Săcălăşeni, Şasa, Vima Mică, Româneşti. Denumirile vechi ale localităţii reprezintă variaţii ale celei actuale: Szalnapatak, Zanicza, Zelnicze, Szelnytza, Selniţa.

Sub aspect demografic se înregistrează o creştere a numărului de locuitori până în preajma primului război mondial: 275 în 1766, 619 în 1850, 919 în 1910. Cele două războaie mondiale, precum şi caracteristicile regimului comunist au dus la scăderea populaţiei: 816 locuitori în 1930 şi 259 la ultimul recensământ (2011).

Istoricul bisericii parohiale

În sat există două biserici de piatră. Cea veche a fost ridicată în anul 1905 în cinstea „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril”. Biserica are dimensiunile L=14,50 m şi l=9 m, fiind construită după un plan de tip sală cu absida altarului poligonală decroşată. Turnul-clopotniţă este angajat navei şi deţine şarpantă în formă de coif acoperită cu tablă. Aceasta este aşezată în regiunea numită de localnici „Satu din Jos”. Biserica cea nouă a fost construită în anul 1974, cu hramul „Sf. Treime”, şi este aşezată în regiunea pe care localnicii o numesc „Satu din Sus”.

Dimensiunile acesteia sunt L=14,70 m şi l=7,90 m, fiind construită după un plan trilobat cu abside laterale rectangulare şi cu altarul poligonal nedecroşat. Turnul-clopotniţă este angajat navei şi este flancat de alte două turnuri mai mici cu şarpantă în formă de bulb acoperită cu tablă.

Conform datelor cunoscute şirul preoţilor este următorul: Pop Petru (1819-1862), hirotonit de episcopul Vasile Moga, Pop Ioan (1857-1874), Pop Ştefan (1874-1894), Roman Emil, Roman Ioan, Roman Alexandru, pr. Giurgi (1968), Simiraş Ioan (1968-1969), protopop Ciceu Ioan (1969-1983), Buda Grigore (1983-1990), Perţa Augustin (1990-2001), Martin Matei (2001-2008), Filip Daniel (2008-2014) şi Roman Ionuţ (2014-prezent).

Cimitire

În parohie există mai multe cimitire: „Cimitirul Bisericii Satu din Jos”, „Cimitir Satu din Jos (al II-lea)”, „Cimitirul Satu din Sus”, „Cimitirul Bisericii Sf. Treime” şi „Cimitirul din Dos”.

Activităţi culturale şi filantropice în trecut

Activitatea şcolară este atestată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1852 era dascăl Ioan Pop, care ştia să scrie şi să citească şi avea salariu de 1 florin pentru fiecare elev. Între anii 1858-1865 a funcţionat ca dascăl Ştefan Pop, care se ocupa de instruirea a 12 copii. Până în anul 1871 şcoala a fost încorporată celei din Vima Mică. În perioada 1871-1890 este menţionat dascăl din nou Ioan Pop. În ultimul deceniu postul apare vacant, cu excepţia anilor 1898 şi 1899, când este menţionat Ioan Percea învăţător ambulant.

În parohie se păstrează câteva cărţi vechi: Apostol (1900), Liturghier (1902), Sf. Evanghelie (1907), Sf. Evanghelie (1912), Psaltire (1915), Octoih Mic (1915), Evhologhiu (1926), Utrenier (1954), Liturghier (1956) şi Cazania (1973).

Profilul actual al parohiei

În prezent, Parohia Ortodoxă Sălniţa cuprinde 240 de credincioşi. Preot paroh este Roman Ionuţ Silviu. Cântăreţul bisericii este Ciocan Valerian, paraclisier Pop Florin, iar epitrop Bob Dănuţ. Programul slujbelor este unul zilnic. În fiecare duminică, după slujba Vecerniei, se desfăşoară programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, şi aşa numitele „Seri duhovniceşti” dedicate celorlalţi credincioşi. În parohie activitatea filantropică este una bogată, credincioşii răspunzând pozitiv la toate colectele naţionale şi locale adresate celor nevoiaşi. Activități cu copiii și tinerii din parohia noastră în decursul anului.

Bibliografie:
1. Albu, Nicolae, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800 – 1867, Bucureşti, 1971.
2. Hitchins, Keith, Beju, Ioan, Statistica românilor ortodocşi din Transilvania din anul 1766, în Mitropolia Ardealului, XXII, 7-9, 1977.
3. Kádár, József, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, 1901.
4. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1967, vol. II.
5. Rotariu, Traian, Recensământul din 1850. Transilvania, Editura Staff, 1996.
6. Idem, Recensământul din 1910. Transilvania, Editura Staff, 1999.
7. Recensământul general al populaţiei din 1930, vol. II.
8. Suciu, Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Ed. Academiei R. S. R..
9. Suciu, Dumitru, Biserică, şcoală şi comunitate ortodoxă în Transilvania în epoca modernă. Documente. Protopopiatul Cetatea de Piatră şi Eparhia Sibiului, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2011.