Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Berchez face parte din Protopiatul Ortodox Roman Chioar din anul 1994, înainte aparținând de Protopopiatul Lăpuș. Potrivit documentelor, încă din 1841 a fost sub jurisdicția Protopopiatului  Solnoc / Solnocul II, iar din 1906 a Protopopiatului Cetatea de Piatră.

Până în anul 2000, Berchezul a fost filie a parohiei Finteușul Mare.

Dacă pentru cele mai multe localităţi ale Districtului Chioar ca act ce atestă existenţa lor este Conventul din Leles din 1405, pentru Berchez întemeietori sunt consideraţi Ştefan şi fiii săi, consemnaţi într-un document din 1349 într-un proces dintre familiile Kállai şi Báthori, căci în listele dijmei papale din 1335 nu este semanalată localitatea.

Încă din 1411 este consemnat ca sat unguresc – villae hungaricales, alături de Lăpușel.

Pentru sprijinul acordat lui Gabriel Báthory în campania din 1611, au primit ”armales”, adică blazon nobiliar, cu condiția de a îndeplinii serviciul militar la cetatea, Grigore Vaida din Ciolt, Grigore Monay și frații Mihai și Ștefan Menyhárd din Berchez și Agoșton Bălaș din Berchezoaia. Din 1663, căpitanul suprem al districului era Mihail Teleki, subordonat direct principelui Transilvaniei, iar vicecăpitan a fost Mihai Katona din Berchez, care în lipsa căpitanului suprem prelua conducerea districtului. Acesta, pe lângă obligațiile militare, mai avea și importante atribuții judecătorești, fiind cel care conducea Scaunul de Judecată a Districtului, dar și atribuții economice.

Sub aspect administrativ, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul următor, districtul Chioar avea două cercuri, respectiv cercul Copalnic şi Cercul de Munte cu reşedinţa la Şomcuta, aceste cercuri aveau jurisdicţie peste cele şase plăşi, din Berchez, Boiu Mare, Mireşul Mare, Şomcuta, Şoimuşeni şi Vad. În secolul următor, prin legea din 1876, se desființa Districtul Chioar, recunoscând doar 16 comitate în arcul Carpatic, iar localitatea Berchez revenea comitatului Satu Mare.

În timpul Revoluției Burgheze, Districtul Chioarului, sub conducerea lui Atanasie Moș Dâmbu, a avut organizare proprie, nerecunoscând unirea cu Ungaria, și în acest sens, din Berchez, în septembrie 1848, autoritățile districtuale cer primarului din Baia Mare să nu trimită armata împotriva românilor răsculați.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Documentele atestării bisericii vechi sunt controversate. Cu toate că, unele documente menționează că în 1704 exista biserică ortodoxă în localitate, altele, respectiv Conscripția Cancelariei aulice din 1760 – 1762 precizează că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, iar cele 10 familii ortodoxe nu aveau biserică și nici preot. Apoi la începutul secolului al XIX-lea este consemnată iar existența bisericii de Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.

În iunie 1856, parohul local Ioan Horvat cere aprobare pentru construirea unei biseric ortodoxe în Berchez ”între neamuri străine și într-un loc așa unde nicicând nu a fost”.  Biserica era construită din lemn și acoperită cu șindrilă, fiind închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan. Lucrările au fost finalizate în, prin 1860, când lăcașul de cult a fost și sfințit. Dar, în anul 1885, în timpul păstoriei preotului Ștefan Dragoș din Finteușul Mare, biserica a fost mutată de pe locul inițial în mijlocul satului, și primind hramul Sfântului Ioan Botezătorul.

Biserica este construită din voiog si pamant batut, după un plan tip sală sau navă, cu dimensiunile de L 19 m și 7 m. Absida altarului este poligonală nedecroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura nord a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tabla. Clopotnița funcțională este lateral construită față de biserică în anul 2004, fiindcă turnul bisericii era șubred, P. S. Iustinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a sfințit noile lucrări.

Odată cu venirea preotului Ciprian Paul Surduc în anul 2015, au început ample lucrări de restaurare și renovare a bisericii, deoarece aceasta se afla într-o stare avansată de degradare. S-a început prin întocmirea unei expertize tehnice, a unui proiect tehnic și depunerea tuturor actelor necesare pentru obținerea autorizațiilor și avizelor necesare pentru restaurare. 

În anul 2017 s-a realizat un drenaj perimetral pentru a capta apele care afectau fundația și pereții bisericii.  Dupa obținerea tuturor actelor necesare consolidării, în anul 2020 s-au început efectiv lucrarile: s-a suspendat  acoperisul de pe pereții bisericii și în locul tablei existente s-a pus șindilă. S-au desfăcut pereții din voiog și pământ bătut și s-a scos piatra din fundatie, turnându-se o fundație nouă din beton, s-au făcut pereți noi din cărămidă arsă lăsându-se inapoi acoperișul pe acestia.  Lucrările au continuat prin tencuirea peretilor interiori și exteriori, cei exteriori fiind finisați cu decorativă, iar cei interiori au fost înfrumusețați cu o pictura în tempera. De asemenea, s-a montat un iconostas nou,  iar pe jos s-a pus o pardoseală nouă, din cărămidă. Împrejurul bisericii s-au turnat trotuare noi, placate cu piatră, s-a făcut un zid de sprijin pentru dealul din spatele bisericii, s-a construit un lumânărar, un altar de vară și s-a împrejmuit curtea bisericii. Toate lucrarile au continuat cu sprijinul permanent de credincioșilor, Consiliul Local si Primaria Remetea Chioarului,  lucrările s-au terminat in anul 2023, sub atenta supraveghere a preotul paroh, Ciprian Paul Surduc.

Chiar dacă este menționată ca parohie între 1881-1892 și apoi din 1893 până în 1921 ca filie a parohiei Finteușul Mare, Calendarele și Șematismele de la Sibiu nu precizează preotul paroh pentru această localitate, probabil datorită numărului mic de credincioși. Astfel, în 1881 și 1887 este menționat preotul din Vălenii Șomcutei, Petru  Lupuţiu, de aceea putem presupune că în intervalul dintre cei doi ani, preotul Lupuțiu avea grijă și de viața religioasă a Berchezului, chiar dacă parohia nu avea niciun administrator parohial (adică preot suplinitor) consemnat în acte. În 1888, administrator parohial era preotul paroh din Finteușul Mare, Ștefan Dragoș, care însă se pare că și-a continuat atribuțiile și-n perioada vacantă 1889-1894, însă, pentru un an, respectiv 1895, pe lângă preotul Ștefan Dragoș, mai apare și, probabil, o rudenie a sa,  preotul capelan, învățător, Eugen Dragoș. În schimb, în intervalul 1897-1909, același preot Ștefan Dragoș, paroh al Parohiei Finteușul Mare, avea și filiile Berchez și Bozânta Mare, statut ce-i va fi transmis și succesorului, adică pr. Valeriu Dragoș (1918 – 1928) din Finteușul Mare.

 Apoi, pentru mai bine de 50 de ani, parohia Finteușul Mare, și implicit filia Berchez, îl va avea ca păstor pe pr. Octavian Dragoș (1928 – 1980), iar din 1981 până în anul 2000 este pr. Gheorghe Pop. Din anul 2000, localitatea Berchez devine parohie remarcându-se pr. Vasile Mureșan (2000 – 2001), pr. Mihail Pricop Sălăgean (2001 – 2015), iar din 2015 până în prezent pr. Ciprian Paul Surduc

Cimitirele

Localitatea are un țințirim în preajma bisericii.

Activități culturale și filantropice în trecut

Fiind una dintre localitățile preponderent ungurești ale districtului, aici existau diferiți libertini cu sarcini specifice ce atestă știința de carte. Prin 1562 este consemnat Dominic Literatus (diacul), ce îndeplinea serviciul de scrib la cancelaria domeniului, iar în 1623, Ioan Literatus.

O personalitate a secolului al XVII-lea, a fost notarul  Vasile Moja, ce a susținut activitatea culturală a școlii de  la mănăstirea din Vălenii Șomcutei, instituție pe care a urmat-o prin 1675.

Dacă viața religioasă se leagă de Vălenii Șomcutei, dar  mai ales de Finteușul Mare, putem spune că la fel se întâmplă și pentru universul școlar, fiindcă preotul / preotul capelan va îndeplini și rolul de învățător, mai ales că pentru anii 1893 și 1894 pentru preotul capelan din Finteușul Mare, Eugen Dragoș, este fixat postul de învățător. Apoi, între 1896 și 1921, învățătorului din Finteușul Mare, Gavril Bogdan,  îi va reveni și filia Berchez, dovendindu-și sârgul și dăruirea în a le deschide poarta învățăceilor spre lumea demnității sociale.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Berchez însumează 230 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Ciprian Paul Surduc, cântăreț al bisericii este Gheorghe Buda, paraclisier Emil Pop, iar epitrop Vasile Ilieș.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar credincioșii se implică în diferitele acțiuni filantopice, în plan local și național.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Edroiu, N. și Gyemánt, L.,  Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
5. Hossu, Valer, Constituirea domeniului Cetăţii de Piatră (Chioar) şi raporturile sale cu „pădurile” Sălaj, Finteuş, Chechiş şi Ardud, în ”Acta Mvsei Porolissensis”, IX, Zalău, 1985, p. 285 – 291.
6. Hossu, Valeriu, Nobilimea Chioarului, Baia Mare, 2003.
7. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
8. Makkai, Lászlo, Szolnok-Doboka megye magyarságának pusztulása a XVIII század elején, Kolozsvár, 1942.
9. Moraru, Alexandru, Protopopiatul ortodox Cetatea de Piatră – Chioar între anii 1881 – 1921. Unități administrative bisericești, suflete, clerici și învățători (lucrare în manuscris).
10. Musca, Elena, Repertoriul localităţilor din Sălaj în secolul al XV-lea, în ”Acta Mvsei Porolissensis”, VIII, Zalău, 1984, p. 265 – 287.
11. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. II, 1979.
12. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1967.
13. Szentgyörgyi, Maria, Kövár Videkenek Tarsadalma, Budapest, 1972.
14. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, IV, VII. Kötet, Deésen, 1905.
15. xxx, Documente privind istoria României (C. Transilvania), ed. Academiei Republicii Populare Române, veacul XIV (1331 – 1340), vol. III, 1954.
16. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.
17. xxx, Maramureşenii în lupta pentru libertate şi unitate naţională – documente 1848-1918, Ediţie îngrijită de Vasile Căpâlneanu, Ioan Sabău, Valeriu Achim, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1981.