Paroh
Pr. Iuliu Filip
Data nașterii: 10.05.1977
Telefon: 0766686081
E-mail: iuliufilip@gmail.com
Un rol fundamental în dezvoltarea credinței ortodoxe în teritoriul aparținând astăzi de județul Maramureș a avut-o Mănăstirea Peri, precum și bisericile din jur, ridicate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de către nepoții lui Dragoș Vodă, Balc și Drag Vodă. În vara anului 1391, cei doi voievozi au călătorit la Constantinopol, unde au fost primiți de către patriarhul ecumenic Antonie al IV-LEA, de la care au solicitat, pentru mănăstirea lor din Peri, dreptul de mănăstire neatârnată, aflată în directă jurisdicție a Patirarhiei Ecumenice. Patriarhul aprobă solicitarea și emite hrisovul patriarhal respectiv Diploma Maramureșeană datată – 13 august 1391. Jurisdicția canonică a mănăstirii de la Peri s-a întins peste Maramureș și alte comitate învecinate, inclusiv Cetatea Chioarului și împrejurimi. Peste ținuturile Maramureșului până în anul 1700 au păstorit 23 de episcopi ortodocși aflați în marea majoritate subjurisdicția mitropoliților de la Bălgra (Alba Iulia de azi).
Parohia Ortodoxa Durușa face parte din Protopopiatul Chioar din anul 2002, anul formarii sale ca parohie.
Ca filie a Parohiei Gaura, respectiv Valea Chioarului, Durușa a apartinut de Protopopiatul Somcutei (Nagy-Somkutiensis) înca de pe la anul 1857,când au fost gasite primele Matricole Confesionale in limba romanala Arhivele Nationale și rămâne la statutul de filie și astfel parte a Protopopiatului Chioar pana in jurul anilor 1936 cand apere ultima atestare care confirmă aparteneta la Somcuta iar in a doua jumatate a secolului al XX-lea intre ani 1976-1994 a facut parte din Protopopiatul Lăpuș iar apoi din Protopopiatul Chioar. Din anul 1994 până în anul 2002 Durușa a aprținut propotopiatului Chioar ca filie a patohiei Valea Chioarului.
În anul 1565 în urma cuceriri Domeniului Chioarului de catre austrieci acestia au alcatuit un Urbariu Și un inventare care cuprindea cele 66 de sate calificate de text „locuite și bune” 9 sate total pusti 4 sate total arse, precum și un targ la Berchez. Satele iobagești au fost cuprinse iarași în voivodate date de acesată dată cu numele și în fruntea fiecaruia se ridică un vivod. Astfel pentru prima dată apare și satul Durușa în componența unitații Ciolt, sub voivodul Toma Ciolte. Componența completă a voivodatului incluzând satele: Ciolt, Buteasa, Berchezoaia, Buciumi, Arieșul de Pădure, Stejera, Durușa(Markosfalva) sau Mărcușa, după unele scrieri.
Despre înființarea satului Durușa se prezintă și în lucrarea „Elita Chioarului„ scrisă de Valer Hossu: În timpul stăpânirii familiei Hagymas … iobagul Mărcuș Saracean zis „Duruș” din Șomcuta a așezat vatrat satului Durușa, iar în anul 1570 a fost însărcinat cu voevozia lui și reconpensat cu libertatea veșnică.
Satul Durușa apare cu denumirea Durussa în lucrarea „Dictionarul localitatilor dinTransilvania”întocmit de Coriolan Suciu începand din anul 1694. De asemenea în lucrarea ”Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea” vol. I-Supuși ,editura Știintă si Enciclopedie apărută în anul 1986 este precizata informatia potrivit căreia în anul 1694 Durussa se afla în stăpânirea familiei Teleky și avea 12 iobagi si 7 fugari.
„Statistica românilor din Transilvania făcută la anul 1733” de către episcopul Ioan Inochențiu Micu Klein aflată în manusris la Muzeul Brukenthal din Sibiu, aruncă multă lumină asupra stări bisericilor românilor ardeleni și asupra răspândiri lor la timpul respectiv astfel la pagina 176 din manuscris este înscrisă și Durușa cu următoarea înscriere „L.V.Durussa. Popa N.N,nu,….15 Incolae valachici” seminificația înscrierii, fiind următoarea: L.V-Locum valahicum, acestă prescurtare se scria în fața denumirii localitățiilor în care trăiau numai români. În localitațiile în care trăiau și alte naționalități (unguri,sași,etc.) prescurtarea era L.M.(mixtum) urmează apoi denumirea localități, numele și prenumele preotului (acolo unde era cazul). Notarea N.N. însemnă nenominalizat, iar starea credincioșilor în raport cu religia unitariană este după cum se vede cu inscripția „nu” ceea ce înseamnă neuniți, iar ca număr de suflete românești: 15.
Pe baza acestei statistici, episcopul Inochenție Micu –Klein a solicitat împăratului Carol al VI-lea respectarea drepturilor și promisiunilor făcute românilor din Ardeal. Astfel comunele mari aveau dreptul la 3 preoți comunele mijlocii 2 iar comunele mici 1 preot care erau scutiți de sarcinile publice. Comuna Gaura avea la anul 1738 doi preoți scutiți respectiv: – popa Petruș slujitor unitarian și –popa Johannes Hossu slujitor neunit(ortodox), pe care îl regăsim slujitorîn mai multe sate din zonă (Gaură, Fericea, Hovrila, Ciolt și Durușa).
Această statistică este, după cum arată d-ul George Bogdan –Duică în revista ” Convorbiri Literare” din 1896, ”întâia statistica făcută în Ardeal de Români și având în vedere pe Români”.
La anul 1750 episcopul Petru Aron face o statistică a românilor din Transilvania în cuprinsul căreia la pagina 276 găsim urmatoarele informații: în satul Durușa trăiau 50 de suflete care aveau o biserică și un preot preopriu. Se constată deci că în perioada anilor 1743-1750 s-a construit probabil din lemn prima biserică. Pe parcursul anilor ca urmare a creșterii numărului locuitorilor satului și a îmbunătățiri situației lor materiale, în locul biserici de lemn, s-a construit o nou biserică din piatră și lemn datată din anul 1895. La construirea bisericiau contribuit preotul protopop Alexiu Anderco slujitor în parohia Borșa și episcopul de Maramureș Mihail Pavel.
Biserica a primit hramul Sfinți Arhangheli Mihail și Gavril, care au vegheat și au ajutat ca această biserică să dăinuiascăpână în prezent. Intervenții importante în păstrarea biserici s-au realizat prin lucrările de conservare și ce au avut loc între anii 1984- 1986 prin grija preotului paroh Butean Alexandru. În ziua de 6 iunie 1986 biserica a fost sfințită de catre presfințitul episcop Iustinian Chira Maramureșeanul, vicarul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului însoțit de preot Liviu Ștefan vicar administrativ și preot protopop al Lăpușului Ioan Ciceu.
În anul 2010 datorită vechimi și a faptului că altarul biserici a fost adăugat ulterior corpului biserici au apărut fisuri între cele două zidării care sunt din materiale diferite (corpul biserici din piatră iar altarul din cărămidă). Problemele s-au agravat deși pereți biserici au fost legați cu chingi metalice, existând pericolul desprinderii altarului de către corpul biserici. Au fost căutate soluții pentru rezolvarea gravelor probleme, astfel în anul 2012 s-a obținut Autorizația de renovare a biserici. S-a început o amplă lucrare de subzidire care a însemnat refacerea practic a fundației biserici prin turnarea de plăci armate din beton din metru în metru pe toata luncimea și lațimea biserici, legate între ele cu centuri la nivelul soclului și sus la streșină. În anul 2017 s-a refăcut acoperișul biserici după modelul bisericilor din Moldova, astfel noua strașină cu boruri largi dă un aspect deosebit biserici. Finalizata fiind la exterior biserica, s-au continuat lucrările de înfrumusețare cu schimbarea iconostasului în anul 2020. Preasfințitului arhiereu vicar Timotei Sătmăreanul în toamna anului 2020 a făcut o vizita pastorală în parohie și văzând biserica renovată mai puțin pictura interioară l-a îndemnat pe părintele paroh Filip Iuliu să amâne sfințirea biserici și să refacă pictura biserici, lucrare care se află în desfășurare și în prezent.
Ca părinți slujitori ai aceastei biserici, cele mai vechi însemnări apar din anul 1784, când la data de 26 noiembrie se făcea cunoscută ”Patenta de liniștire” a răscoalei lui Horea Cloșca și Crișan, emisă de guvernul Transilvan de la Sibiu. În Districtul Chioarului, aceasta a fost publicata în cercul Șomcuta Mare și făcută cunoscută satelor din district de către comisarul cercual Teodor Chiș din Vărai, pentru a fi semnată de reprezentanții tuturor satelor Chiorene, ca act de luare la cunoștință și liniște publică. Din partea satului Durușa aceasta a fost semnată de popa Simeon, judele Mărieș Dumitru, un jurat și trei mici nobili locali.
Conform ”Matricolelor confesionale” existente la Arhivele Naționale din Baia Mare întâlnim următorii preoții slujitori: Ioan Avram pe la anul 1858-1867; Gheorghe Merlașiu din Gaura -1867-1868; Ștefan Indre din Hovrila -1868-1870;Gheorghe Maerlașiu din Gaura revine din anul 1870-1881; Ioan Avram din Curtuiuș-1881-1887; Ioan Coza- 1887-1890; Petre Petrișor- 1890-1900; Ioan Hosszu- 1900-1902; Vasiliu Indreanu-1902-1915; Alexandru Pocol-1915-1920 (a avut și funcția de învățător); Alexandru Lazăr- 1920-1921; Ioan Chișiu din Vărai- 1921-1930; Costin Gheorghe din Baia Mare- 1931940; Ardelean Alexandru din Moftin- 1940-1954; Protos. Teofan Mătăsaru Ioan din Basarabia- 1954-1958; Protos. Ghinghea Nicolae din Făgăraș- 1958-1975; Liviu Tit Lazăr din Buciumi- 1975-1980; Buteanu Alexandru din Sălniță-1980-2001; Panici Marian din Vărai -2001-2002; Filip Iuliu din Remetea Chioarului-2002.
Localitatea are un cimitir localizat în jurul biserici.
Un rol important în comunitate l-au avut dascălii, remarcându-se învățătorii Nemeș Ioan din Valea Chioarului 1920-1937, Szabo Vasile din Valea Vinului 1937-1940, Biro Șarolta din Ținutul Trei Scaune 1940-1945, Duruș Elvira din Valea Chioarului 1945-1950, Chifor Maria din Boiu Mare 1950-1958, Lazăr Ioan din Purcăreț 1958-1964, Bîrle Iuliana fiu al satului 1964-1970, Văscan Valeria din Vărai 1970-1973, Cioară Marieta din Vărai 1977-1980, Gherman Ioan din Pomi 1980-1987, Hereș Ioan din Hovrila și Pop Vasile fiu al satului după care în anul 1988 din lipsă de elevi școala a fost închisă.
În prezent parohia ortodoxă Durușa are în prezent unumăr de 49 credincioși, care sunt păstoriți de preotul paroh Filip Iuliu, cântăreț al biserici este tânărul Ciolte Alex susținut și ajutat de cantorul Duruș Arghil, paraclisier este Duruș Gheorghe iar epitrop Pop Ioan.
Programul slujbelor este unul zilnic
Bibliografie:
