Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Gârdani face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mare încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. În 1936, documentele certifică parohia sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, adică din 1835 aparținea de Protopopiatul Băsești/ Illyésfalvensis al Vicariatului Silvaniei.

Atestată documentar abia în 1424 localitatea era așezată inițial, la o distanţă de 2 km, pe direcţia nord – vest, de actuala aşezare,pe locul numit „Colibi” pe Valea Godinesei și dealul Ursoiului, și număra 46 de familii.Documentele înc ădin 1476, menționează că localitatea Gârdani era proprietatea familiei Dragffy, făcând parte din comitatul Solnocului de Mijloc şiSătmarului. PotrivitUrbariului din 1566, descoperim că voievod era Simon Göre din Sălsig, iar aplicarea deciziile forului judecătoresc, dar și obligațiile fiscale feudale reveneau crainicului Simion Tohatty. Din 1646 satul aprține contesei Iudita Bartsai.

Cu un moment dificil s-a confruntat satul în 1682, când a fost atacat și ars de turci, majoritatea locuitorilor fugind în păduri pentru a se salva.

Prin pacea de la  Karlowitz, în Transilvania începe stăpânirea habsburgică, inițial Comitatul Solnocului de Mijloc făcând parte din Partium, pentru ca apoi să depindă de coroana imperială austriacă. Pentru serviciile aduse Imperiului Habsburgic, împăratul Iosif al II-lea, în 1780, oferă ca danie un domeniu reprezentativ al localității contelui Blomberg, care va construi aici castelul Blomberg, între 1780 – 1821. De asemenea,  din 1797, titulari ai satului erau grofii Bethlen Gergely, László Toldalagi și Iosif Gyulai.

În timpul Revoluției Burgheze, locuitorii Codrului susțin acțiunea colonelului Urban, care a înțeles nemulțumirea românilor prin alipirea Principatului Transilvaniei la Ungaria, iar în acest context s-au înrolat în armata colonelului și Mihail Dumitaș, respectiv Maștei Călăuză din Gârdani.

Sub aspect geografic, localitatea este așezată în partea vestică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, cu o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană, în apropierea vetrei satului fiind lunca Someșului. Încă de la începuturi, populația localității a fost românească, rădăcilnile acesteina regăsindu-se în stăpânirea dacilor liberi din afara porților Meseșului, căci localitatea era situată în afara limesului roman ce proteja castrum de la Porolissum.

Istoricul bisericii parohiale

Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în  Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singulipresbiteridebentunammagnamlodicem”.

Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de comitatul Solnocul de Mijloc, având biserică și casă parohială ortodoxă pentru cele 85 de familii, se pare că parohia era vacantă, însă consemnează și existența preotului greco-catolic pentru cele 2 familii. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.

Se pare că, încă din 1650 a existat o biserică din lemn, pe locul numit „Colibi”, pe dealulUrsoiului, dar este vândută credincioșilor din  Arduzel prin 1780.

Credincioșii construiesco nouă biserică, tot din lemn, în 1784, locaș închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Documentele consemnează că în 1924 – 1926, în localitate se construiește o nouă biserică însă din piatră și cărămidă.

Fiind ridicată pe o fundație foarte slabă, biserica a început să primească igrasie și să se fisureze, existând pericolul  de a se dărâma. În aceste condiții,în anul 1981,  pr. Vasile Dodea a început demersul pentru construirea actualului edificiu,  primind, însă, doar un aviz de reparație. A fost făcută fundația bisericii noi pe lângă cea veche, care apoi a fost dărâmată. Sesizându-se autoritățile de atunci,  amendează parohia cu suma de 5000 lei, fiindcă nu s-a respectat avizul. 

Biserica este construită din cărămidă, după un plan trilobat, cu dimensiunile de 32 m  x 15 m. Absida altarului este poligonal nedecroșat, iar naosul este acoperit cu o boltă cu turlă centrală. 

Pe latura vestică a navei, este amplasată clopotnița cu turnuri laterale angajate, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.

În intervalul 1989-1991 este pictată biserica în tehnica frescă de către pictorul Lucian Gabriel Dogărescu din București, sub atenta supraveghere a preotului paroh Dumitru Pintilie. Au fost continuate diferite lucrări interioare (candelabre, lambriuri, bănci, încălzire etc.) și exterioare (împrejmuirea cu gard de piatră și marmură, clopotele), iar în 1991, biserica a fost sfințită de P.S. Iustinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului însoțit de un sobor de 40 de preoți.

Cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, crdedincioșii parohiei sub îndrumarea preotului paroh Cosmin-Alin Tohătan, au efectuat lucrări de renovare a bisericii, reamenajarea Sfantului Altar, unde s-au construit Altarul de vară, Lumânărarul, până în anul 2022. Astfel la data de  22 mai 2022, a avut loc târnosirea bisericii  si sfintirea Capelei de cimitir de către Preasfintitul Parinte Timotei Sătmăreanul, atunci biserica primind cel de al II-lea hram, Sf. Împărați Constantin și Elena.

Documentele secolului ale XVIII-lea atestă răzleț nominal preoții localității, pr. Vasilie (1733),  pr. Mihai (1750),  pr. Ioan (1759), pr. Chiril Petre (1797), însă din secolul următor șirul preoților  este dezvăluit de registrele parohiale, respectiv pr. Vasile Iusulescu, venit de la Sighet, în 1858 – 1865,  pr. Ioan Simion, între 1865 – 1867,   iar între 1867 – 1880, pr. Mihai Muste, din 1880 până în 1883 slujește pr. Vasile Horbea, urmat de pr. Augustin Oșianu (1883 – 1884),  între 1894 – 1919 pr. Iuliu Lobonț,  între 1920 – 1933 pr. Simion Pop (venit din parohia Fersig), între 1934 – 1936 pr. TitBud, între 1937 – 1951 pr. Emanuel Chira,între 1952 – 1955 pr. Vasile Corodan din Shighet,1955 – 1960 pr. Alexandru Mihalca, 1960 – 1971 pr. Tiberiu Holzbergher tot din Sighet, 1971 – 1989 pr. Vasile Dodea, 1989- 2015 pr. Dumitru Pintilie, venit din parohia Buteasa, iar din 2015 pr. Cosmin-Alin Tohătan până în prezent.

Cimitirele

Există în localitate cimitirul comunal aflat în proprietatea Primăriei, ce însumează și cimitirul vechi, iar din anul 2022 Parohia Ortodoxă Gârdani deschide Cimitirul parohial dotat cu Capelă Mortuară, din strictă necesitate. 

Activități culturale și filantropice în trecut

Documentele atestă existența școlii confesionale din 1824 cu dascăl calificat, remarcându-se activitatea  învățătorilor Dumitru Duma (1867), Ioan Dulfu (1877), Ioan Pop (1882), Vasile Buda (1894), În 1906, Ștefan Osian, ce era și cantor (1906), iar în 1914 Ioan Blaga.

Dintre acțiunile culturale ale trecutului, pot fi amintite programele culturale inițiate de învățători, prezența corului din Gârdani- Sălsig la serbările ASTREI de la Ulmeni, confecționarea costumelor populare pentru formația de dansuri, dar mai ales, pregătirea copiilor și a tinerilor, sub coordonarea preotului, în postul Crăciunului, a Viflaimului, a Irozilor și a colindelor.

Activitatea corului biserices a fost întreruptă între 1940 – 1960, însă sub îndrumarea directă a preotului, acesta va renaște, fiind condus de Victor Pop, învățătorul Ioan Ardelean și apoi de învățătoarea Maria Tătăran, iar în prezent de Flaviu Temle. Se înființează  în anul 2019, de către preotul paroh Cosmin-Alin Tohătan, Corul bărbătesc al parohiei, care participă la activități culturale diverse. La inițiativa preotului paroh, începând cu anul 2017 parohia organizează Concertul de Colinde și Concertul de Florii, care însuflețesc viața cultural-religioasă a parohiei.

Castelul baronului Blomberg, începând cu anul școlar 1963-1964, va devieni local aș Școlii Ajutătoare din Gârdani.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Gârdani însumează 1.020 de credincioși, care au fost păstoriți de preotul Dumitru Pintilie până la 4 octombrie 2015, iar de atunci și până în prezent preot paroh esteCosmin-Alin Tohătan, cântăreț al bisericii este Ioan Tătăran, parclisier Nicolae Dumitraș, dirijorul corului este Flaviu Temle, iar epitrop Viorel Mureșan.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, credincioșii implicându-se în activitățile caritabile atât la nivel național, cât și local.

Bibliografie

1. Arhivele Statului Baia Mare, Fond Colecţia de documente Acad. Dr. Ioan MihalyApşa.
2. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
3. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
4. Hitchins, Keith, și Beju, Ioan N., Documente privitoare la trecutul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după  1761, în ”Mitropolia Ardealului”, Sibiu, nr. 1-3 / 1974, p. 13 – 46.
5. Man, Grigore, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Proema, Baia Mare, 2005.
6. Mór, Petri, Szilágyvármegyemonographiája, vol. I, III și IV, Budapest, 1901 – 1904.
7. Prodan, David,Iobăgia în Transilvania în secolul  al XVI-lea, vol. I, București, 1967; vol. II, 1968.
8. Sava,  Ioan (coord.), Gârdani – file de cronică, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2007.
9. Stoica, Dionisie  și Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, Ed. Victoria, Șimleu-Silvaniei, 1908.
10. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
11. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
12. Wagner, Ernest, Aspecte din istoria cetății și a domeniului Cehu Silvaniei. Urbariul cetății Cehului din 1693, în ”Acta MvseiPorolissensis”, VIII, Zalău, 1984, p. 309 – 340.

Revista de istorie, XXXVII, nr. 9, 1984, p. 881 – 892.