Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Mogoșești face parte  integrantă din Protopopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterioar aparținând de Protopopiatul Baia Mare.  Iar până în 1876 aparținea de ProtopopiatulȘomcutei / Nagy-Somkutiensis, iar apoi din 1877 până la 1936  de ProtopopiatulNireșului / Nagy-Nyiresiensis, pentru ca până în a doua jumătate a secolului al XX-lea să faca parte din Protopopiatul Chioar.

Până în 1991, a fost filie a parohiei Satulung, în acel an fiind numit preot paroh Ciprian Manea.

Pierdută în negura secolului al XV-lea, localitateaeste consemnată, atât de  concripția Conventului de la Leles din 1405, ce stipula autoritatea fiilor lui Drag și Balc conferită de regele Sigismund, cât și de cea din 1424 a aceluiași Convent prin care se confirma că satul revine lui Gheorghe și Sandrin, fiii lui Drag. Pentru ca din secolul următor, respectiv prin Urbariile din 1560 și 1566, Mogoșești să intre în stăpânirea voievodului Luca din Lucăcești, iar din a doua jumătate a secolului al XVII-lea să fie proprietatea familiei Teleki.

În timpul Răscoalei lui Horea, în 1784, în localitate jude nobiliar era Kosztan Pap, iar jude sătesc Onu Grossonn, după cum reiese din publicarea patentei guberniale prin care se încerca stăvilirea revoltei țărănimii avervite.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a intrat în componența plășii Mireșu Mare a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Mogoșești a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, având un relief specific de șes, fiind brăzdat de râul Someș, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Despre biserica veche din lemn a satului, se ştie că data din 1780 fiind construită dintr-un singur stejar, și avea hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, însă a fost dărâmată după Primul Război Mondial.  Acestă biserică este consemnată și de Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult ortodox. Atestarea bisericii vechi este dezvăluită și de masa de altar existentă în țințirim, dar și de cărțile vechi, respectiv Minee chirilice – 1838 și Triodul – 1771.

Biserica actuală a fost construită între 1914-1921, pe un teren donat de Timofie Roman, care a conştientizat dificultatea ridicării bisercii, de aceea i-a implicat şi pe credincioşii locali plecaţi în America, care în 1920 au trimis o colectă de 275.000 lei. 

În 1970 s-a construit altarul și au fost construite cele două abside, iar în 1977 a fost sfințită de P.S. Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

Biserica este construită din cărămidă pe fundație de piatră adusă cu boii de la Buciumi, după un plan tip trilobat, deși inițial a fost tip sală sau navă, cu dimensiunile de 30 m x 15 m. Absida altarului este semicirculară nedecroșată, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică a navei, este amplasat turnul central și turnurile-cloptorniță laterale angajate, construite în 1990, a căror șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită fiind cu tablă zincată.

După lucrările ample (tencuiala în terasit, acoperișul), biserica fiind și pictată de M. Burghelea din București, în 1990, cu toate că inițial, în 1977, era cu icoane și zugrăvită, în 1996 a fost resfințită de Preasfintitul Parinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, în anul 2000, a fost construită o nouă clopotniță.

Pentru secolul al XVII-lea sunt consemnați pr. Ioan (1733), pr. Gheorgheși pr. Timofie(1784). Iar odată cu secolul următor apare ca filie a parohiei Satulung, ca atare preoții erau din această localitate, astfel, pr.Iosif Pop de Lemény 1867-1877, Ioan Avram – 1882, Vasile Butean 1894-1900, Ioan Costea – 1906 şi Simion Pintea – 1914, pr. Valentin Pintea 1925 – 1030, pr. Ioan Petreuș 1959, pr. Grigore Dragoș 1971, pr. Ioan Cordoș, pr. Ioan Cozma, pr. Ioan Roman, între 1982 – 1991 pr. Vasile Bud, din 1991-2021  pr. Ciprian Manea, iar din iulie 2021 pana in prezent este parintele Sabou Dabiel Mircea.

Cimitirele

Localitatea are două cimitire, adică un țințirim la ieșirea spre Pribilești, unde este și piatra din masa altarului bisericii vechi, și un cimitir nou.

Activități culturale și filantropice în trecut

Pe tărâmul culturii s-a remarcat activitatea învățătorului Alexandru Bria după anul 1914.

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Mogoșești însumează 726 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Sabou Daniel-Mircea, cântăreț al bisericii este Groșan Claudiu, parclisier Groșan Gabriela, iar epitrop Moțoc Mircea.

Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar credincioșii se implică în acțiunile filantropice locale și naționale. De asemenea, în parohie corul copiilor păstrea tradiția creștină.

Bibliografie

1. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
2. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
3. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
4. Edroiu, N. și Gyemánt, L.,  Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna și Chioar în vremea răscoalei lui Hore (1784) în ”Acta Mvsei Porolissensis” anul VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
5. Kálmán, Persián, dr., Kövár krónikája, Nyomása, Kolozvár, 1921.
6. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş pânăîn Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
7. Meteş, Ştefan,Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria, vol. I (1508-1820), Bucureşti, 1921.
8. Moldovan, Andrei, Districtul Chioarului. Perioada de funcţionare şi arhiva creată, în ”Revista Arhivelor”, anul XLVIII, nr. 2, 1971, p. 287 – 299.
9. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986. 
10. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
11. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, IV Kötet, Deésen, 1905.
12. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
13. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.