


1913 – Preotul Pavel Moldovan a cerut Mitropoliei de la Sibiu îngăduința de a construi o mănăstire. Ideea nu s-a putut concretiza din cauza opoziției autorităților Comitatului Maramureș.
1922 – În 20 mai preotul Moldovan a solicitat din nou aprobarea pentru înființarea mănăstirii.
1923 – Preotul Pavel Moldovan cumpără în Valea Prihodiștii 35 iugăre de pădure, pășune, fânaț și arabil pentru mănăstire, mare parte de bani fiind strânși la icoana făcătoarei de minuni ”Prea Curata, Fecioara Maria”, icoană donată de el bisericii.
1925 – ”Mănăstirea de pe izvor” începe să funcționeze.
1927 – Inventarul din acest an consemnează existența unei biserici și a unei clădiri cu 5 camere și anexe gospodărești.
1941 – 1944 – Mănăstirea este închisă de autoritățile hortyste, iar călugării alungați.
1947 – Se cumpără un teren în apropierea satului, în locul numit Arinii Runcului.
1949 – Mănăstirea este mistuită de un incendiu în data de 14 septembrie.
1950 – În 20 august Consiliul Eparhial a dispus reconstrucția mănăstirii pe terenul de la Arinii Runcului.
Grija lucrărilor a fost încredințată unui comitet format din: pr. Miron Codrea Nuțu – protopopul Izei și starețul mănăstirii, Găzdac Ioan – preot la Săcel I, Zubașcu Lupu a Florii, Zubașcu Gavrilă Costeanu și Cherheș Ioan – grefier la judecătoria Dragomirești.
1951 – 1954 – În 23 iulie 1951 demarează lucrările de construcție, finalizându-se biserica și casa monahală în anul 1954.
1958 – 1959 – Sub păstorirea ieromonahului Dometie Manolache biserica este zugrăvită și s-au mai construit câteva chilii și o clopotniță.
1959 – La 1 noiembrie, prin Decretul 410, mănăstirea este desființată. Se dispune ca biserica să fie demolată și mutată la parohia Baia Borșa. Hotărârea demolării nu a mai fost pusă în practică și biserica a rămas pe loc în așteptarea unor vremuri mai bune.
1959 – 1990 – Parohia din Dragomirești are în grijă biserica mănăstirii, slujbe religioase săvârșindu-se doar ocazional.
1976 – 1978 – Prin purtarea de grijă a parohului din Dragomirești – Constantin Negoiță, deși închisă slujbelor, biserica este renovată.
1990 – Se reînființează mănăstirea Dragomirești cu hramul Sf Prooroc Ilie Tesviteanul, ieromonahul Sofronie Perța fiind numit stareț.
1992 – 1994 – Se construiește o clădire având rol de stăreție.
2008 – Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pune piatra de temelie la noua biserică în data de 20 iulie. Biserica de lemn, proiectată de arhitectul Dorel Cordoș, e un ansamblu ecleziastic: la demisol se află un paraclis îmbrăcat în cărămidă, diaconicon, spațiu pentru aprins lumânări, cameră pentru spovedanie, iar sus se află o impresionantă biserică de lemn având înălțimea de 60 m, legată de un altar de vară
2012 – 2014 – Lucrările la demisolul bisericii durează doi ani, după care începe construcția bisericii mari.
2014 – 2016 – Biserica din lemn de brad a fost ridicată de către echipa meșterului Boris Petru din Bârsana.
2020 – 2021 – Paraclisul de la demisol a fost finalizat și pregătit pentru sfințire, sfânta masă și iconostasul fiind executate de preotul Tămaș Adrian, slujitor la mănăstire.
În 20 iulie 2021 paraclisul este târnosit de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, primind hramul Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, episcopul Maramureșului.
Stareții mănăstirii: