Activități la Centrul Rezidențial „Bunul Samarinean” Coroieni

• Activități la Centrul Rezidențial „Bunul Samarinean” Coroieni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în contextul Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, miercuri, 31 mai 2023, preacuviosul părinte arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ împreună cu preacucernicul părinte Andrei Pop, consilier al sectorului social-filantropic și misionar, au efectuat o vizită la Centrul Rezidențial „Bunul Samarinean” din localitatea Coroieni, județul Maramureș.

Cu acest prilej, beneficiarii acestui centru au fost vizitați de elevii de la Liceul Tehnologic „G. Moisil” din Târgu Lăpuș, care le-au prezentat un obicei străvechi al locului intitulat „măsurișul oilor”. Astfel, pe lângă vizitele celor bătrâni și comuniunea între cei tineri și vârstnici, s-a urmărit o cunoaștere a valorilor trecutului prin schimbul de experiență, generație pentru generație.

Evenimentul de astăzi a coincis cu vizita în teritoriu a doamnei Dr. Anca Hendea, secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care a vizitat Centrul și a discutat cu cei prezenți despre activitățile desfășurate aici, apreciind astfel lucrarea Bisericii.

În acest context, au fost prezenți domnul Gavril Ropan, primarul localității Coroieni, domnul Călin Bud, director economic, părintele Claudiu Tuns, asistent social. Precizăm faptul că începând cu data de 1 iunie a anului curent, părintele arhimandrit Casian Filip va prelua atribuțiile de director al Centrului. Foto.