„Postul cel Mare în Biserica Ortodoxă a început anul acest duminică, 22 februarie, și se va termina peste șapte săptămâni, adică șase săptămâni, postul Păresimilor, plus săptămâna Sfintelor Pătimiri, până pe 12 aprilie. În perioada Postului cel Mare, în toate bisericile ortodoxe, în Ortodoxia universală, stă rânduială de o intensă trăire duhovnicească unică, pe care o datorăm Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, care la bază au fost monahi înainte de a ajunge în ierarhia Bisericii și care au alcătuit imnografia Bisericii, iconografia Bisericii, dogmele și învățătura de credință a Bisericii, luptându-se cu toate eresurile. În prima săptămână a postului se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un mare Părinte al Bisericii, care a păstorit, din cei 80 de ani de viață, 48 de ani ca Arhiereu al Cretei și care a văzut că lipsește din imnografia ortodoxă și din slujbele Bisericii o rânduială de mai intensă trăire duhovnicească în perioada Postului Mare. Așa Dumnezeu l-a inspirat, pentru că a fost de neam creștin și pentru că a crescut și s-a format la Sfântul Mormânt, la Constantinopol și apoi ca și arhipăstor misionar și mult iubitor de popor, a alcătuit această slujbă care este o capodoperă a imnografiei și a poeziei creștine ortodoxe. Este un tezaur al creștinătății întregi, până la urmă. De asemenea, în aceeași perioadă a postului, începând cu ziua de astăzi, adică de miercuri, în a treia zi de post, se săvârșește pentru prima dată Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, care, în tradiția Bisericii, se săvârșea seara și era în completarea pavecerniței această Sfântă Liturghie, de o frumusețe unică, alcătuită de un alt mare părinte al Bisericii, Grigorie Dialogul, episcopul Romei, care s-a îndrăgostit de această slujbă pe care a văzut-o și a ascultat-o și a participat la ea la Constantinopol, unde a fost trimis de către Papa Romei ca și ambasador și a luat-o de la Constantinopol, a îmbunătățit-o, a diortosit-o și ne-a dăruit-o nouă și o avem până astăzi. Azi, citind în viața Sfântului Grigorie Dialogul, care și-a încheiat viața în 12 martie, viața pământească, m-am gândit că Înaltpreasfințitul Justinian, care a intrat în 12 martie 1941 la Mănăstirea Rohia, tocmai de aceea a iubit această liturghie atât de mult și ne-a învățat și ne-a îndemnat să o săvârșim așa cum se săvârșea ea în primele secole, la ceas de seară. A săvârșit-o toată slujirea dânsului arhierească, atât cât puterile l-au ajutat și așa ne-a învățat și pe noi. Revenind la perioada postului, este o perioadă în care ne facem un examen profund de conștiință. Canonul cel Mare, cu cele 271 de tropare, traversează întreaga istorie a mântuirii, a zidirii, a creației oamenilor, a parcursului omenității, a întrupării, pătimirii, răstignirii, morții, învierii și înălțării Domnului la cer. Accentul cade pe nădejdea neclintită că toate păcatele pe care, ca și cei din Vechiul Testament, ca și oamenii care sunt predispuși spre cădere, având în vedere că viețuiesc în trup, așa cum aceia s-au mântuit prin pocăință și noi ne mântuim. Accentul nu cade pe durerea neizbăvit, ci pe nădejdea mântuirii. Aceasta este taina și cheia în care trebuie să înțelegem slujba Canonului Cel Mare. Este o frumoasă rânduială în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”, am adus-o de la Rohia, după același mod de a cânta și de a ne ruga și participă foarte mulți credincioși, așa precum se poate vedea. Rugăm pe Dumnezeu, pe Sfinții mari ai acestei perioade cu care debutăm, pe Sfântul Andrei Criteanul, pe Sfântul Efrem Sirul, pe Sfântul Teodor Studitul, pe Sfântul Ioan Damaschinul, îi rugăm pe toți să ne întărească, să urmăm pilda lor. Ei, prin multă căință, rugăciune neîncetată și liniștire sau isihie, au reușit să câștige, să dobândească neprețuita vederea a lui Dumnezeu, să câștige, să dobândească virtuțile creștine, cele necesare și apoi să vorbească cu Dumnezeu în permanență, prin rugăciunea neîncetată, „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, pentru că înainte au rostit această rugăciune puternică, „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Liceal Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Ionuț Pleș, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile au fost date de diaconi și strana Catedralei, ajutați de teologi și seminariști, sub coordonarea diaconului Ioan Hotico.

După slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Preasfințitul Părinte Iustin a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor Înaintesfințite, la sfârșitul căreia a rostit o scurtă meditație despre post și perioada lui, despre războiul nevăzut și faptul că slujba Canonului cel Mare este o stare de război cu cel nevăzut, o armă împotriva celui rău aflată în mâna creștinului:

„În perioada postului, Biserica lui Hristos declară stare de război. Punct. De război nevăzut, se înțelege. Cu vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Dar e stare de război. Știți, starea de urgență ne închide în casă. Am trăit în pandemie. Starea de război este mult mai cumplită. Când e stare de război nu se mai mișcă nimeni nici într-o parte, totul este închis, totul este izolat, totul este sub control. De ce zic că Biserica declară stare de război? Pentru că întreaga Biserică intră în această stare de post și declară război Biserica, în sensul că proclamă postul. Începem postul în 22 februarie, proclamă Postul cel Mare. E scris în calendar și dacă nu mergem la Biserică tot știm. Se spune prin mijloacele de astăzi care le avem, prin tehnologia de astăzi, toți avem cunoștință că începe postul. Și că Biserica declară această stare de veche, de luptă, toți suntem chemați la război. Biserica întreagă, Biserica ortodoxă. Apusenii au altfel de post, nu ca al nostru, nu e atât de auster. De aceea și zice Postul Mare, că e și cel mai lung, și cel mai istovitor sau mai aspru post. Și suntem chemați toți. Suntem înrolați la război. Nu-i frumos? Toți suntem chemați la luptă. Apoi în luptă, în armată, sunt soldați de diferite grade. În primul rând, păstorii trebuie să se înroleze în linia întâi. Nu-i ca în armată, că soldații mor și generalii se decorează. Sfinții au fost în linia întâi. Păstorii în linia întâi. Și credincioșii după ei. Marea oaste a Bisericii lui Iisus. Aceasta se întâmplă apoi la nivel local, în fiecare comunitate. Se proclamă Postul cel Mare. Face rugăciune, vecernia iertării. Credincioșii, preoții își cer iertare credincioșilor. Și trebuie să o facă. Că dacă nu o fac, calcă rânduiala. Că greșesc și ei timpul unui an, destul de mult. Voit sau nevoit. Că sunt oameni. Și să-și ceară iertare credincioșilor. Să dovedească că sunt smeriți. Și că așa e rânduiala la noi. Și credincioșii își cer iertare preotului. Că poate l-au clevetit”.