Miercuri, 16 octombrie 2024, la finalul conferinței preoțești cu preoții din Protopopiatele Satu Mare, Carei și Oaș, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a instalat pe preacucernicul părinte Gabriel Gorgan în funcția de protopop al Sătmarului.
Părintele Gabriel – care succede protopopului Ioan Socolan, ieșit la pensie și care a ocupat această funcție timp de 20 de ani – este slujitor la biserica cu hramul „Sfinții împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, o biserică nouă, monumentală, ridicată pe malul Someșului de părintele Ioan Socolan dimpreună cu credincioșii. Foto.