Biserica Spitalului Municipal Sighetu Marmației

Hramul: Sf. Evanghelist Luca
Adresa: Str. Avram Iancu, Nr. 25 Mun. Sighetu Marmației Cod 435500 Jud. Maramureș
Protopopiatul Sighet
Preot Slujitor
Pr. Mihai Ierima
Data nașterii: 22.12.1960
Telefon: 0744403138

Piatra de temelie a fost sfințită și pusă de către Prea Sfințitul Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului înconjurat de un distins sobor de preoți și diaconi, duminică 8 decembrie 1996, slujitor fiind preotul Ierima Pavel, iar director al spitalului Dr. Fenechiu Gheorghe. Apoi s-a ridicat biserica din lemn de către și sub îndrumarea P.C. Preot Ierima Pavel împreună cu conducerea spitalului, director fiind Dr. Fenechiu Gheorghe, ajutat și de mai mulți binefăcători credincioși.

În ziua de 14 septembrie 1998, cu ocazia sărbătorii „Înălțarea Sfintei Cruci”, s-a târnosit biserica de către Prea Sfințitul Părinte Episcop Justinian Chira, Episcop al Maramureșului și Sătmarului înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi.

O dată însemnată în istoricul bisericii este luni, 18 octombrie 2004, în ziua de pomenire a Sfântului Evanghelist Luca, hramul acestui sfânt locaș, când Preasfinția Sa Iustin Sigheteanul, înconjurat de sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și a sfințit un clopot ce a fost așezat în turnul bisericii. Slujitorul bisericii din spital este preotul Ierima Mihai din 01.02.1999.