

Despre vechimea mănăstirii de la Ieud există două teorii:
1709 – Familia Nobilă Balea din Ieud construiește o mică mănăstire cu hramul Sfinților Trei Ierarhi pe un platou de lângă izvorul Recea. Între ctitori sunt pomeniți Lazăr, Nicolae și alții din familia Balea.
1733 – Mănăstirea este trecută sub jurisdicția episcopiei de Muncaci și notată în inventarul mănăstirilor din Maramureș.
1749 – Mănăstirea este consemnată în Vizitația mănăstirilor din Maramureș a egumenului mănăstirii din Bedevlea – Manase Puskas, care inventariază bunurile locașului monahal. Aflăm că există o biserică în stare bună cu un antimis de la episcopul Ioanichie, două case și o gospodărie destul de mare. În mănăstire locuiește din 1742 un ieromonah pe nume Serafion, hirotonit în Moldova împreună cu mama lui și un alt călugăr al cărui nume nu este amintit. Prezența antimisului episcopului Ioanichie Zeikan (1652 – 1686) ridică însă o întrebare: Cunoscând faptul că antimisele se dăruiesc la sfințirea bisericii, nu cumva biserica era din sec XVII, iar familia Balea a făcut de fapt o renovare/restaurare a mănăstirii ?
1755 – Mănăstirea este vizitată din nou de egumenul mănăstirii din Bedevlea, Manase Puskas.
1781 – Mănăstirea este desființată în urma edictului împăratului Iosif al II-lea, care desființează mănăstirile, secularizîndu-le averile. În Maramureș procesul de închidere și lichidare a bunurilor mănăstirilor a durat aproape 10 ani. Unele mănăstiri au continuat să funcționeze și după desființarea oficială sau au fost transformate în parohii sau filii.
1782 – 1785 – Mănăstirea este marcată pe harta Iosefina a Maramureșului. Pe hartă se vede clădirea bisericii și încă 5 construcții, menționate în inventarul din 1749.
1788 – Mănăstirea este închisă în mod oficial, deși se pare că era nelocuită încă din 1777. Deși Tid Bud menționează că de la mănăstire s-au dus foarte mulți bani și vase de aur și argint în visteria statului, ne îndoim de veridicitatea informației, având în vedere inventarul din 1749 care nu pomenește de asemenea odoare.
1886/89 – Mănăstirea este demolată. Tradiția populară vorbește de alungarea a trei călugări, ceea ce înseamnă că mănăstirea devenise din nou funcțională. Interesant e că Tit Bud, contemporan cu evenimentele, nu pomenește nimic în istoricul mănăstirii Ieud nici de prezența călugărilor, nici de alungarea lor. Din lemnele mănăstirii s-a construit un magazin și o mică casă parohială după cum își amintea preotul Ioan Bîrlea, cel care a locuit în acea casă parohială.
1965 – Ruinele mănăstirii sunt cercetate de istoricul și arheologul Radu Popa. Acesta a descoperit temelia de piatră a unei biserici de lemn dreptunghiulare, cu dimensiunile aproximative de 10 m lungime și 5 m lățime, terminată la răsărit cu un altar ce pare a fi fost pentagonal.
1966 – Preotul satului, Ioan Marcu, a înălțat pe locul altarului o troiță, marcând astfel locul mănăstirii.
1993 – Preotul paroh Brici Alexandru face demersurile necesare pentru (re)înființarea mănăstirii. Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, aprobă înființarea așezământului monahal cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, cu destinația de mănăstire de maici.
În 4 septembrie, Preasfințitul Părinte Justinian Chira sfințește locul pentru noua mănăstire.
1994 – Preotul Brici Alexandru pune piatra de temelie a bisericii.
2000 – Biserica din lemn de brad a fost ridicată de o echipă de meșteri din Ieud condusă de Hotico Grigore – Hodâșa.
2003 – Se montează iconostasul bisericii, sculptat în localitatea Grumăzești, de lângă Târgu Neamț.
2013 – 2015 – Sub coordonarea stavroforei Filofteia Oltean, stareță a mănăstirii Bârsana și administrator al mănăstirii Ieud, se construiește o casă monahală cu turn clopotniță și poartă de acces.
Se construiește altarul de vară din lemn.
Starețe
Preoți slujitori