Stareț
Spiridon Belei
Arhimandrit
Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă s-a născut din lacrimile, întristarea și durerea pribegiei românilor ortodocși moți, plecați în anul 1924 din Scărișoara Apusenilor spre a se așeza drept pavăză și scut pe granița de vest a României. Ea este un vis care a devenit realitate. Încă din anul 1985, moții stabiliți în satul Scărișoara Nouă și-au exprimat dorința, episcopului Vasile Coman al Oradiei, de a construi o mănăstire. Episcopul nevrând să-i întristeze le-a spus: „Nu-i momentul, dragii mei! Dar, va veni și vremea aceea…!”
După căderea regimului comunist, Biserica Ortodoxă Româna s-a reorganizat, reînființându-se astfel și Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care cuprinde județele Maramureș și Satu Mare.
Preasfințitul Justinian, pe atunci, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului și locotenent al noii eparhii, într-una din dimineți, deșteptându-se din somn, a pus mâna pe atlasul pe care în avea la îndemână și, uitându-se peste harta județului Satu Mare, a însemnat cu pixul, făcând o cruce peste numele localității Scărișoara Nouă, și a gândit: Aici trebuie să se zidească o mănăstire”, neștiind de dorința credincioșilor și de discuțiile avute anterior cu Episcopul Vasile Coman al Oradiei.
Făcând o vizită în zona Careiului, Preasfințitul Justinian a intrat și pe la Scărișoara Nouă. Credincioșii l-au întâmpinat și i-au spus despre dorința lor de a se zidi o mănăstire în hotarul satului. Locul dorit de credincioși era în partea vestică a localității, dar venind într-o zi, la solicitarea unei delegații din partea credincioșilor, în frunte cu procurorul Ioan Bâtea – fiu al satului și sufletul acestor demersuri, Episcopul Justinian, întorcându-se cu mașina de la locul arătat de credincioși, care îl nemulțumea, a observat din mașină colina de la marginea pădurii de salcâm. Îndată mașina s-a oprit și, împreună cu însoțitorii, au venit din șoseaua principală pe jos până la locul în care se află astăzi mănăstirea, sărutând pământul și făcând semnul Sfintei Cruci pe el, zicând: „Acesta este locul, aici trebuie să se zidească mănăstirea.” Terenul pe care s-a zidit vatra monahală, în suprafață de 2,90 ha, a fost donat de către familia Bortaș Dumitru, care își are originile în localitatea Scărișoara Nouă, iar acum este stabilit în localitatea Recaș, județul Timiș.
Prin Decizia nr. 389 din 18 martie 1991 a luat ființă Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” cu destinația de călugări. În urma propunerii Episcopului Justinian, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea Schitului Scărișoara Nouă la statutul de mănăstire, prin Decizia nr. 228 din 18 februarie 1994.
Locul de mănăstire a fost sfințit la data de 24 iunie 1991, cu prilejul sărbătorii nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care a devenit hramul mănăstirii. Slujba a fost oficiată de către Episcopul Justinian Chira, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Odată cu acest moment a fost adus la Scărișoara Nouă primul viețuitor al nou-înființatului așezământ monahal, monahul Serapion Nădejde, care la data de 1 octombrie 1991 a fost hirotonit întru ieromonah și numit stareț al Schitului de la Scărișoara Nouă.
În toamna aceluiași an au început săpăturile la fundația și subsolul chiliilor și al paraclisului, lucrări care au continuat în cursul anului 1992, toamna fiind deja ridicată clădirea, acoperită și tencuită în interior. S-a reușit amenajarea interioară a două chilii, precum și a paraclisului. În anul 1993, casa monahală a fost mărită, prin adăugarea la construcția existentă a unei bucătării și a unui garaj.
La începutul toamnei anului 1993 s-a decopertat porțiunea de deal, amenajându-se astfel locul pentru construcția bisericii. În primăvara anului 1994 a început lucrarea de zidire a bisericii mănăstirești. În anul 1997 s-a acoperit biserica cu tablă de aluminiu, plătită de două familii din Scărișoara.
Cu ocazia hramului din anul 1999, a fost binecuvântată biserica și sfințit un clopot de 500 kg de către Preasfințitul Iustin, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Ioan al Oradiei. La hramul din anul 2000, biserica mănăstirii a fost târnosită de o troiță de arhierei: Preasfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Sofronie, pe atunci, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Preasfințitul Iustin Sigheteanuș, pe atunci, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Cu prilejul târnosirii bisericii, starețul Teofil Pop a fost hirotesit protosinghel.
În anul 2000 au început lucrările la fundația noii case monahale, turnându-se fundația pentru primul corp al clădirii. În anul 2002 au început lucrările de construcție a porții-clopotniță de la intrarea în incinta mănăstirii.
În anul 2007, după venirea la conducerea mănăstirii a părintelui Timotei Bel, în prezent arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, au fost reluate lucrările la stăreție, precum și la poarta clopotniță.
Între anii 2008-2010 a fost construit altarul de vară, în stil maramureșean, din lemn de stejar acoperit cu draniță de către o echipă de meșteri din Ieud, județul Maramureș.
În anul 2014 au început lucrările de zidire a noii biserici a mănăstirii, iar la data de 24 iunie 2015 paraclisul de la demisolul bisericii a fost târnosit de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul, pe atunci, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Astfel, paraclisul de la demisolul bisericii a primit ca ocrotitori pe: Sfinții Martiri Brâncoveni (16 august), Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) și pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului (24 aprilie). În prezent biserica de la primul nivel se află în stadiul de pictură, fiind pictată aproximativ 75% din totalul suprafeței.
Din punct de vedere cultural, mănăstirea adăpostește o bibliotecă care însumează aproximativ 8.000 de volume de carte, reviste teologice, precum și de cultură profană. Totodată în cadrul mănăstirii există un muzeu care poartă numele lui Aram Iancu. Muzeul adăpostește icoane vechi pe sticlă și pe lemn, precum și obiecte folosite în viața de zi cu zi atât în gospodărie, cât și la muncile câmpului, specifice Țării Moților. De asemenea, se găsesc obiecte de patrimoniu, precum și 150 de volume de carte bisericească și 16 icoane de la bisericile din județul Satu Mare. Muzeul Avram Iancu a fost inaugurat și binecuvântat la data de 24 iunie 2011 de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.
Din 10 ianuarie 1994 până în luna mai 1995, mănăstirea a fost administrată de către ieromonahul Sebastian Rus.
În prezent obștea mănăstirii numără 6 viețuitori, avându-l în frunte pe Preacuviosul Arhim. Spiridon Belei.
