
Satul Cărășeu (Comuna Culciu Mare) este așezat pe șoseaua județeană care leagă orașul Satu Mare de orașul Baia Mare, construită pe malul stâng al Someșului, la o distanță de 17 km de Satu Mare, având spre Nord Someșul și fiind așezat în lunca acestui râu istoric. La Sud se mărginește cu satul Lipău, la Vest cu Culciu Mare, iar la Răsărit satul Potău așezat peste râul Someș, pe malul drept. Ocupația de bază a locuitorilor satului Cărășeu a fost agricultura. După numele satului și anumite tradiții culturale proprii locuitorilor, ocupația lor la început (de prin sec. al XIII-lea), a fost transportul de lemne și de sare astfel rămânându-le numele de cărăuși, precum și numele localității de Cărășeu. Acest sat a fost colonizat cu maghiari de către contele Vasile Bogosi, care până la urmă, a devenit națiune privilegiată și clasa conducătoare, prin oprimarea a tot ce era românesc. Biserica românilor a avut un rol important; prin ea s-a păstrat limba și tradiția și tot tezaurul național al poporului, în cele mai vitrege vremuri. Parohia are și o casă parohială, clădire din piatră, datând din anul 1860. În trecut a avut și o casă cantorală zidită din vaiog (pământ nears). Actele parohiei datează dinainte de anul 1780.
Înainte de actuala biserică, la Cărășeu a fost o biserică de lemn, care a fost nimicită de incendiu, în timpul ultimei năvăliri tătare (1717), din care biserică a rămas doar fundația altarului sub forma unui picior de piatra și lespedea care servea de masa a altarului. Se găsesc în spatele actualei biserici. Actuala biserică se găsește la 300 metri de șosea, pe așa numita „uliță românescă”. Este o clădire din piatră, construită la anul 1896 pe același loc pe care a fost cândva biserica de lemn, și după ea, o altă biserică mai modestă, care a fost dărâmată. Biserica este înzestrată cu un iconostas, alcătuit din doar doua rânduri de icoane. A fost renovată o dată după zidire în anul 1927, atât la exterior cât și la interior, iar mai pe urmă în anul 1952. Ultimele reparații capitale la care a fost supusă, au avut loc în anul 2002 la exterior, iar în anul 2003 fiind repictată și resfințită. În anul 1962 a fost supusă unor reparații capitale la exterior.
Nu se știe cine au fost proiectanții și constructorii ei. Stilul în care este construită ne face să credem că meșterii au fost italieni, care apar peste tot în Nordul Transilvaniei, ca meșteri constructori de biserici, începând cu anul 1885 și până la începerea primului război mondial, în anul 1914. Biserica a fost pictată într-un stil neo-bizantin, în 1949 de către pictori din județul Satu-Mare, printre care este amintit prof. Schnell. Biserica are plan dreptunghiular cu dimensiunile 22 m / 10 m. Absida altarului este semicirculară decroșată. Naosul este acoperit cu o 3 unități de bolte boeme. Pe latura vestică a bisericii este situat turnul clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de bulb.
Din actele parohiale se cunosc nume de preoți slujitori încă din anul 1785:
În ultimii ani au fost efectuate mai multe lucrări de renovare și de înfrumusețare a sfintei biserici:
La casa parohială s-a înființat o bibliotecă ce cuprinde peste 800 de volume.
De asemenea s-au înălțat patru Sfinte Cruci: la casa parohială în 2006, la biserică în 2009 și 2022 și la cimitir în 2019.
Este situat la 400 m de biserică pe o stradă lateral dreapta.
În prezent parohia are un număr de 270 credincioși.
Surse bibliografice: