Istoricul Parohiei

Istoria localităţii Odoreu se pierde în trecutul îndepărtat, firul istoriei ducând până la dacii liberi din afara graniţelor Imperiului Roman.

Viaţa locuitorilor din localitatea Odoreu, majoritatea români, deveniţi iobagi, era strâns legată de cetatea voivodului român Menumorut, numită castrum Zotmar de pe malul râului Someş, care cetate, cu teritoriul aferent, a ajuns, apoi, în stăpânirea regilor Ungariei şi a marilor moşieri şi nobili  ca administratori ai acestor teritorii.

Împrejurul  zidurilor acestei mari cetăţi a Sătmarului s-au înjghebat aşezări boiereşti, conace sau “curţi” numite “dvor”-curte (în slavonă) de unde “udvar”-curte (în maghiară) şi apoi românescul Odoreu.

Prima atestare documentară a localităţii Odoreu datează din anul 1169,  într-un document de danie  a regelui maghiar Ştefan al III-lea apoi în alte documente din anii 1216, 1335, 1382, etc, localitatea aparţinând în decursul anilor mai multor moşieri maghiari, fie ca proprietari sau ca arendaşi ai pământului luate de la românii care astfel au ajuns în stare de iobăgie, aceşti moşieri au fost grofii Bathory, Bethlen, Rakocsi, Teleki, Wesselemy, ş.a.

Asupra localităţii Odoreu şi a locuitorilor săi, în majoritate români, s-au abătut în decursul veacurilor mai multe calamnităţi şi nenorociri ca: inundaţii din partea râului Someş, incendii: 1880 şi 1907, epidemii, invazii: tătarii 1241, corvozi istovitoare pentru”cetate”şi pentru moşieri.

Cu toate grelele încercări ce s-au abătut peste populaţia românească din localitatea Odoreu şi nu numai de aici, sentimentul şi conştinţa românească au rămas vii, populaţia românească de pe aceste meleaguri arătându-se sensibilă şi receptivă la marile evenimente ale maselor româneşti din anii: 1784, 1848, 1918 etc. 

Momentele de grea încercare pentru populaţia românească din localitatea Odoreu şi din împrejurimi nu s-au manifestat numai pe plan material ci şi pe plan spiritual, religios.

Multă durere şi mare frământare în sufletele credincioşilor, aparţinând cultului greco catolic, deci uniţi cu Roma papală, a produs acţiunea  perfidă, din anul 1912 ca să amintim numai de cea mai recentă de ”dislocare’’ a unui număr de 83 de parohii cu 7225 de suflete de la Eparhiile Gherla şi Oradea şi alipirii lor episcopiei maghiare de la Haidudorog (Ungaria) cu scopul evident de a rupe unitatea românească de a o deznaţionaliza prin introducerea limbii magiare în biserici şi în şcolile confesionale româneşti.

Pentru ai face pe români să înţeleagă marea primejdie, marele patriot şi preot român dr. Vasile Lucaciu, la 2 septembrie 1912, la invitaţia preotului paroh Victor Anderco, a ţinut un înflăcărat discurs în prezenţa subprefectului şi a jandarmilor unguri.

Anul 1918 a fost pentru poporul român anul marilor impliniri a năzuinţelor de veacuri. Reîntregirea Patriei prin refacerea unităţii teritoriale a tuturor provinciilor româneşti. Mai rămânea un mare deziderat: refacerea unităţii religioase. Acest lucru s-a înfăptuit prin voia lui Dumnezeu şi prin dorinţa de unire cu Biserica Mamă Ortodoxă în anul 1948.

În Parohia Odoreu, revenirea în sânul Bisericii Ortodoxe s-a făcut în mod paşnic, firesc, preotul paroh Dumitru Bandiciu, pe care evenimentul reîntregirii Bisericii la găsit în mijlocul credincioşilor săi, şi-a continuat mai departe activitatea sa  pastorală.

Biserica – locaş de închinare şi centru al vieţii spiritual –religioase, nu a lipsit niciodată din mijlocul poporului român.

Biserica parohială din Odoreu, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, este situată în centrul comunei, lângă şoseaua principală care leagă municipiul Satu Mare de Baia Mare prin localitatea Medieşu Aurit. Biserica a fost construită între anii 1818-1823, în timpul pastoraţiei preotului paroh Simion Ştefan (1816-1828), este din cărămidă pe fundaţie de piatră, în plan dreptunghiular, 11/23m, cu plafon orizontal din grinzi şi scânduri, cu altarul – absidă semicirculară spre est.

Turnul situat deasupra intrării principale a fost terminat în anul 1880 conform inscripţiei de deasupra intrării principale, în timpul pastoraţiei preotului Ioan Pop (1845 – 1888).                                          

În turnul bisericii iniţial au existat patru clopote, două mari şi două mici dintre care trei clopote au fost scoase şi duse în timpul primului război mondial. În prezent în turn sunt trei clopote .

Biserica, în decursul timpului , a fost supusă mai multor lucrări de reparare şi împodobire. Menţionăm cele mai importante: Iconostas şi Amvon din lemn cu icoane pictate pe lemn şi pe tablă în timpul pastoraţiei pr. Vasile Anderco (1910), electrificarea bisericii – pr. Vasile Jude (1950-1966). În timpul pastoraţiei aceluiaşi preot s-au construit şi bisericile din filiile Mărtineşti (1956) şi Cucu (1957) şi s-au pus bănci de stejar în biserica parohială din Odoreu şi în biserica filiei Berindan.

În timpul pastoraţiei preotului Dragomir Gheorghe (1967-2001) s-au făcut deasemenea o serie de lucrări importante: s-au adus doua clopote noi (de 500 şi 400 de kilograme), s-a realizat pictură interioară în frescă (1989) pictor Gheorghe Bondoc, a fost retencuită biserica exterior şi dată în terasit (1989), s-a consruit casa parohială (1972) pe locul casei parohiale vechi (1823), s-a construit o capelă în cimitir cu o arhitectură deosebită şi ctitorită de credinciosul Hereş Valentin (1994) şi multe altele.

Lucrările de întreţinere şi înnoire continua si după anul 2001 sub pastoraţia preotului Meghişan Flaviu Gheorghe. Astfel, este realizat sistemul de iluminat arhitectural al Bisericii (2002), se introduce încălzirea în biserică (2003), sistem de încălzire schimbat complet în anul 2021 în cadrul unor ample lucrări de renovare; este curăţat, revizuit şi revopsit acoperişul (2004, 2013, 2023).

Între anii 2006-2009 se construieşte în curtea Bisericii un Altar de vară cu clopotniţă în care este aşezat un clopot nou de 210 kg şi se realizează împrejmuire cu un gard zidit, placat cu piatră şi care are spaţii ce sunt pictate şi iluminate pe timpul nopţii. Lucrarea este sfinţită în anul 2009, luna iulie ziua 12 de către Preasfinţitul Justin, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. 

Este restaurat iconostasul şi amvonul de o echipă din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare (2013-2014), sunt înlocuite ferestrele cu unele noi ce au sticlă imprimată cu chipuri de arhangheli iar mai apoi securizată, sticlă realizată în Odoreu la firma Real Glass (2014), este realizat sistemul de drenaj (2016), este reorganizat  Sfântul Altar  prin reconstruirea Sfintei Mese, reorganizarea Proscomidiarului şi înlocuirea mobilierului (2022), se schimbă integral mobilierul din biserică printr-un proiect cu finanţare europeană şi  se realizează sistemul de încălzire prin pardoseală şi se plachează pardoseala cu granit (2022). Este pus şi un policandru nou alături de alte corpuri de iluminat potrivite în Biserică (2023) iar în exterior,  construit un gard împrejmuitor nou, spre Strada Republicii, gard placat cu piatră iar în stâlpi având inserate icoane imprimate pe sticlă, reprezentând Arhangheli.  În curtea Bisericii se construiesc alei noi placate cu piatră (peste 350 mp) (2023). 

În toată această perioadă s-au facut şi alte lucrări de întreţinere curentă a Bisericii dar şi lucrări de înnoire şi întreţinere la casa parohială şi la celelalte dependinţe. 

Prin dăruirea credincioşilor, Sfânta Biserică este constant şi periodic împodobită cu odăjdii noi (veşminte, covoare şi toate cele trebuitoare) precum şi cu toate cele necesare săvârşirii Sfintelor Slujbe: Sfinte vase, obiecte liturgice, veşminte preoţeşti, cărţi de cult, etc. 

Lucrările realizate până în anul 2023, an în care s-au implinit 200 de ani de la zidirea Sfintei Biserici, au fost sfințite și binecuvântate la data de 03 septembrie 2023 de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul când a fost târnosită și noua Sfântă Masă.

În anul 2024, cu binecuvântarea Preasfintitului Părinte IUSTIN, Biserica a fost împodobită cu un clopot nou de 800 kg, clopot donat de către credinciosul Țiplea Sorin și sfințit la data de 11 august 2024 de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul. 

Anul 2025 aduce finalizarea amenajării curții Sfintei Biserici, loc important in special când se slujește pe Altarul de Vară, prin ridicarea terenului la nivel, realizarea sistemului automat de irigare și montarea a 950 mp de gazon.