Paroh
Pr. Virgil Mărieș
Data nașterii: 04.08.1971
Telefon: 0766654344
E-mail: mariesvirgil71@gmail.com
Parohia Ortodoxă Asuaju de Sus face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul anul 2014, anterior aparținând Protopiatului Baia Mare, încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Urmărind documentele descoperim că, în 1936, parohia era sub jurisdicția Protopopiatului Silvaniei, iar anterior acestui an, încă din 1835 aparținea de Protopopiatul Băsești/ Illyésfalvensis al Vicariatului Silvaniei.
Prima atestare datează din 1391, când cele două sate erau unite și abia din 1424 este consemnat Asuaju de Sus. Din culmile Codrului se formează cele două văi – Asuaj și Urmeniș, care străbat satul, unindu-se spre ieșire, vechea vatră a satului fiind în vale, adică în Asuaju de Jos, remarcându-se tendința satului de extindere spre culmile Codrului.
Se pare că, toposul inițial al satului a fost între cele două văi Asuaj și Urmeniș, mai exact Asuaju de Jos, însă din dorința de a se proteja în fața situațiilor naturale și ale năvălitorilor, unii locuitori s-au așezat pe deal, luând ființă Asuaju de Sus. Tendința de urcare poate fi identificată și-n faptul că vechiul cimitir era în mijlocul comunei și nu la marginea satului.
Din secolul al XV-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, devine proprietatea familiei nobiliară Gaspar Dragffy (descendenții lui Drag), intrând sub jurisdicția-administrativ teritorială a comitatului Solnocul de Mijloc, mai exact aparținea plasei Cehu Silvaniei. Urbariul domeniului Cehului din 1566 atestă că localitatea îl avea ca voievod pe Damian Pap.
În 1797, localitatea era proprietatea baronului Iosif Bornemisz, această familie fiind emblematică pentru sat, baronul Elemer Bornemisza construind castelul, cunoscut ca ”cetatea baronului”, urmele acestuia sfidând timpul.
Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea de sud – vest a Depresiunii Baia Mare, mai exact la poalele Culmii Codrului (o ramură în prelungirea Dealurilor Meseșului), fiind străbătută de pârâul Asuaj. Este o zonă colinară, ca atare, are un relief variat, cu un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.
Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debent unam magnam lodicem”.
Prima biserică veche din lemn atestată trimite la anul 1720 fiind situată în mijlocul cimitirului străvechi din vale, iar în decursul timpului s-a încercat strămutarea ei. Potrivit relatării bătrânilor, a fost făcut un postament din lemn cu roata din stejar, pe care a fost pusă bisericuța fiind transportată de 16 boi din proprietatea lui Budea Gheorghe. Dar în timp ce se urca dealul, s-au rupt lanțurile cu care era legată și în aceste condiții locașul a fost așezat pe locul numit “Cimitirul de la Lica”.
Acest edificiu este consemnat în Conscripția din 1760 – 1762 și cea din – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale.
Actuala biserica, închinată Sfințiilor Apostoli Petru și Pavel, a fost construită între anii 1898-1900, prin contribuția credincioșilor. A fost sfințită în 1902, sub păstoria pr. Alexiu Varna.
Biserica este construită din cărămidă pe fundație din blocuri de piatră, după un plan tip sală, cu dimensiunile 30m și 14 m. Absida altarului este semicirculară decroșată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura vestică a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.
În decursul timpului, locașul a suferit diferite renovări, sub îndrumarea pr. Ciprian Suhărășan și coordonarea curatorului Aurel Boitor, între 1967 – 1968, biserica a fost zugrăvită, apoi sfințită de Î. P. S. Teofil Herineanu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Altă renovare, a fost între 1974 – 1975, sub păstoria pr. Augustin Iuga și a curatorului Dumitru Achim, când biserica a fost din nou zugrăvită, lucrările fiind sfințite în 1976, de Preasfintitul Iustinian Chira, episcop-vicar al Vadului, Feleacului și Clujului.
De asemenea, scenele biblice pictate a fost renovate între anii 1967-1968, însă biserica a fost pictată integral abia între 1997-1998, de către pictorii Ioan și Iulia Mihăilescu, în timpul pr. Petre Bele, pictura bisericii fiind sfințită în iunie 1998 de către Preasfintitul Parinte Justinian Chira, episcop al Maramureșului și Sătmarului. Ce trebuie remarcat este iconostasul deosebit, la care nu s-a intervenit în nici o etapă a diferitelor renovări, păstrându-se scena Cinei de Taină în mărime naturală și icoanele împărătești.
Lucrările nu s-au oprit aici, iar sub păstoria pr. Dorel Virgil Mărieș și a curatorului Vasile Dulf, începând cu anul 2002, a fost refăcut acoperișul și pereții exteriori, iar în anul 2003, biserica a fost resfințiră de Preasfintitul Parinte Justinian Chira, episcop al Maramureșului și Sătmarului.
Primii preoți atestat documentar sunt din secolul al XVIII-lea, respectiv pr. Toma (1733), pr. Gabor (1797). Apoi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cronologia este unitară, astfel putem să-i amintim pe pr. Ioan Pap Vitez (1867), pr. Aureliu Pop 1877, pr. Alexandru Barna / Varna (1882-1914), ce era și protopop al tractului din 1890, pr. Alexiu Varna (1912-1925), fiind și protopopul tractului în 1922, pr. Vasile Buda (1922-1930), pr. Aurel Drăgan (1930-1963), pr. Ciprian Suhărășan (1963-1970), pr. Augustin Iuga (1970-1977), pr. Vasile Pop (1977-1991), urmat de pr. Petre Bele (1991-1999), iar din 1999 până în prezent paroh este pr. Virgil Dorel Mărieș.
Localitatea are 11 cimitire, trei dintre acestea fiind familiale.
Școală confesională este de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, având învățător calificat, matricolele consemnând în medie 100 elevi. S-au remarcat învățătorul Ioan Surducu (1867), învățătorul George Achim (1877), învățătorul George Simonca (1882 – 1906), iar în 1914 învățătorul Valeriu Ile.
De asemenea, trebuie menționat faptul că, preotul din Asuaju de Sus, alături de cel din Bârsău de Sus, a participat la Adunarea Națională de la Blaj, din mai 1848.
În amintirea eroilor care au luptat și s-au jertfit în cel de-al Doilea Război Mondial, în localitate, în 1992, a fost ridicat monumentul Eroului necunoscut.
În prezent parohia ortodoxă Asuaju de Sus însumează 895 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Virgil-Dorel Mărieș, cântăreți ai bisericii sunt Vasile Pop si Cupse Vasile, parclisier este Horotan Emil, iar epitrop Vasile Dulf.
Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se diferite programe catehetice, dar și activitățile filantropice, iar în colaborare cu școala din localitate se organizează Concertul de colinde și spectacolul ”Irodul”. De asemenea, trebuie amintite ieșirea în țarină și înconjurarea bisericii, procesiunea, ce este motivată de icoana specială (cu pictură dublă) a Maicii Domnului Împărăteasă, datând din aceeași perioadă cu catapeteasma.
Implicarea credicioșilor se remarcă atât în prin activități filantropice, la nivel local și național, cât mai ales în susținerea manifestărilor folclorice din cadrul Târgului Cepelor, sărbătoare tradițională din zona Codrului.
Bibliografie
