Istoria Parohiei Baba

Un rol foarte important în viața băbenilor, din cele mai vechi timpuri, l-a avut credința religioasă, suport de menținere a identității naționale în vremuri vitrege pentru românismul din aceste timpuri. 

Din documentele raionale redate de istoricul maghiar Josef Kadar în Monografia Comitatului Solnoc-Dăbâca-1901, reiese că de la început, locuitorii satului Baba au fost români, iar credința lor era greaca nu unită (kik gor, nem egzesult), adică ortodoxă.

Menținerea și întărirea acestei credințe a fost influențată de faptul că în vremea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și al urmașilor săi, satul Baba s-a aflat printre cele 63 localități aparținătoare domeniului Cetății Ciceului deținute de aceștia. Marele domnitor moldovean întemeiază la sfârșitul secolului al V-lea Episcopia Vadului. Cu siguranță vlădicii de aici cunoscuți: Ilarion, Varlaam, Anastastie, Eftimie I, Spiridon, Augustin, Dosoftei, Eftimie II și Sava care au vizitat până cel puțin în anul 1680 au făcut în satul Baba vizite pastorale, au săvârșit slujbe, au pregătit și rânduit preoți slujitori și au alinat suferințele prilejuite de vitregia istoriei unui neam care a fost nevoit să trăiască ca slugă pe pământul strămoșilor săi.

Anul  1700 aduce în viața românilor transilvăneni o mare dezbinare. Împăratul austriac Leopold I îl învinge pe principele Mihail Apafi, luând Ardealul sub stăpânirea sa și începând să-și pună în aplicare planul de a atrage pe românii ardeleni sau să treacă la religia romano-catolică sau să se unească cu aceasta. Ademenit de multe favoruri și promisiuni, mitropolitul Atanastie Anghel și protopopii din sinodul de la Alba Iulia semnează actul de unire cu biserica catolică, act primit cu multă amărăciune și împotrivire de majoritatea românilor ardeleni.

Din anul 1700 până în 1761, românilor ortodocși nu li s-a îngăduit să aibă episcop, drept urmare nu era cine să le hirotonească preoți și astfel erau siliți să îmbrățișeze uniația. Totuși, rezistența a fost peste așteptările autorităților. În cele mai multe sate, relatează protopopul Dejului Teodor Herman în Monografia Protopopiatului din 1925 – murind preotul, credincioșii ortodocși rămâneau câte 20-40 de ani fără preot și trebuințele lor sufletești le ajutau cu preoții din satele vecine ori mai îndepărtate, iar când aceștia încetau din viață își îngropau morții fără preot și apoi alergau în mari departări la câte un preot ortodox să le facă acolo prohodul celor morți și să-i dezlege. 

În aceste condiții vitrege ale istoriei s-a întâmplat ca pe la mijlocul veacului al VIII-lea o parte din locuitorii satului Baba să accepte credința greco-catolică. Între cele două confesiuni – relatează istoricul Josef Kadar în lucrarea amintită – a fost o permanentă vrajbă, culminând cu incidente foarte violente petrecute în anul 1780 șa înmormântarea preotului greco-catolic din sat. Violențele au fost atât de puternice încât s-au cerut întăriri de la stăpânire, iar forțele de ordine care au intervenit s-au dovedit a fi necruțătoare. Nu avem informații despre urmările acestei intervenții brutale însă ne putem da seama comparând incidentul cu unul asemănător petrecut în anul 1760 în Cuzdrioara când forțele de ordine au spânzurat pe fiul birăului din localitate de lemnului din fața casei sale, pe flăcăii tineri i-au luat cu forța la oaste, iar pe bărbații bătrâni i-au dus în Alba Iulia, condamnându-i la muncă silnică pe viață.

Una din urmările pozitive ale incidentului din 1780 a fost că toți băbenii au revenit la credința ortodoxă. Din acest an e pomenit primul preot ortodox cu numele Avram.

După numele preoților ce i-au urmat cel puțin până la începutul secolului al XX-lea, ne dăm seama că au fost localnici, ceea ce a contribuit la păstrarea credinței ortodoxe curate în comparație cu celelalte sate vecine. 

Preoții care au slujit biserica din Baba după popa Avram au fost, în ordine cronologică, Ghiran Teodor (1975-1810), Bot Grigore (1811-1843), Mada Grigore (1843-1845) fiind preoțit încă din 1830, Mada Gavriil (1845-1876), acesta renunță în favoarea fiului său Mada Ioan (1876-1910) – un preot zelos și ascultător. Înaintea bisericii de zid, documentele arată că au mai existat două biserici de lemn, cea veche – consemnează protopopul Teodor Herman – s-a aflat în locul numit „Balta” în tabla „Dumbrava”, unde era atunci satul (Balta Șesului)

Mutându-se satul pe amplasamentul actual, în anul 1651, s-a construit o altă biserică de lemn, astăzi păstrându-se din ea doar prestolul în cimitirul „De sub Dos”.

Anul construirii acestei biserici era incrustat printr-o inscripție în lemnul ei. Din anul 1670 biserica este înzestrată cu un clopot, după cum reiese din inscripția de pe el „1670 alni akra gyin Baba”, iar în 1704 este pictată pe cheltuiala unei credincioase, Mihiș Maria și a fratelui ei, Onuț. Cu timpul, a fost nevoie de reparații, așa că în 1798 are loc renovarea bisericii cu contribuția sătenilor, dar mai ales a familiilor Mihiș și Stan care dețineau câte o moară lângă valea satului. În urma renovării, biserica a fost sfințită și a primit hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și de biserica de zid care i-a urmat.

Mada Ioan (1876-1910) termină gimnaziul la Baia Mare apoi Institutul Teologic Andreian din Sibiu, fiind hirotonit pe 10 aprilie 1876 de mitropolitul Andrei Șaguna la Sibiu. Între anii 1890-1891 au fost și în timpul căruia s-au cumpărat grădinile de sub școală și biserică, s-a clădit școala de lemn în anul 1903-1905.

Au urmat preoții: Dr. Ciupe Gheorghe (1911-1920), Săvan Isidor (1920-1925) – din Gostila, Tira Augustin (1925-1960) – este nepotul preotului Mada Ion. Este arestat politic în vremea ocupației hortiste, dar și în perioada comunistă, timp în care e înlocuit de pr Micu Gavril din Poiana Blenchii. Preoții Micu Gavril și Munteanu Gheorghe din Poiana Blenchii ne-au ajutat întotdeauna în vremuri de necaz. În timpul părintelui Tira Augustin s-a constituit un valoros cor bisericesc.

Man Neofit (1960-1966), fost călugăr la Mănăstirea Rohia, un preot iubit de credincioși, ctitorul mănăstirii Sfânta Maria din Rus, Butur Octavian (1963-1965), pr. Măciucă (1965-1966, 197- – 1972), Nanu Costache (1966-1970) – un preot harnic și energic în timpul căruia s-a pictat interiorul bisericii. În timpul păstoririi lui, în 1968 a fost resfințită biserica de către episcopul Teofil Herineanu.

Petrenciuc Valentin (1+973-1976) – a slujit puțin mutându-se în localitatea Copalnic, Man Dorel (1976-1990) – preot cu studii universitare, s-a implicat în problemele credincioșilor, fiind un preot foarte bun, în timpul lui s-a construit pridvorul bisericii, s-a renovat exteriorul și s-a ridicat monumentul eroilor. 

Man Radu (1990-2024) – preot harnic și sârguincios, a dat startul lucrărilor de renovare totală și datorită lui s-a reușit să se aducă biserica în starea actuală – o adevărată bijuterie. 

Marchis Ioan (2024 – prezent) – fost slujitor al Mănăstirii Rohia, preia parohia în urma pensionării părintelui Man și continuă lucrările administrative și edilitar-gospodărești.

Menționăm epitropii de după revoluție: Bot Ion, foarte harnic și sufletist, a depus mult zel pentru biserică implicându-se în renovare exterioară, monumentul eroilor etc., Mada Ion – în timpul lui Parohia Bisericii din Baba a fost implicată într-un proces de judecată pentru un drum de acces la cimitirul Colnici, proces care a durat 7 ani (1990-1997) comunitatea fiind reprezentată prin prof. Mada Valer, Bot Ioan, Mada Dumitru, Blenche Ion, Dreșan Ion proces care a ajuns la Curtea de Apel Cluj, proces câștigat de comunitate, Lazar Vasile – în timpul lui ca epitrop au început lucrările de renovare totală a bisericii înlocuind acoperișul, tencuiala totală a pereților, pictura interioară etc. A întreprins acțiuni printre credincioși pentru a duce o viață creștinească. 

Mihiș Voirel – actual epitrop. În acest timp s-au finalizat lucrările de renovare totală a bisericii, confecționând iconostasul, iar mobilierul fiind donație din partea lui, ajungând astfel biserica o adevărată bijuterie așa cum îi stă bine Casei Domnului.