Paroh
Pr. Marius Mureșan
Data nașterii: 11.03.1993
Telefon: 0755967766
E-mail: marius_muresan2009@yahoo.com
Parohia Ortodoxă Buteasa face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, aparținând Protopopiatului Baia Mare. Potrivit documentelor, înainte de 1867 aparținea de Protopopiatul Șomcutei / Nagy-Somkutiensis până în 1936, când intră sub jurisdicția Protopopiatului Chioar până a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Aparţinând domeniului Cetăţii de Piatră, localitatea este consemnată pentru prima dată în conscripţia Conventului din Leles, din 1424, când potrivit actelor de donaţie regală, revine fiilor lui Sandrin, respectiv Ioan şi Vasile, adică nepoţilor lui Balc. Ea s-a format la bifurcația drumului care pornea din Cetate și ducea fie spre nord, spre Baia Mare, fie spre sud către Cetatea Ciceului și apoi spre centrul Transilvaniei. Dacă în secolele XV – XVI, existenţa localităţii se leagă de posesiunile familiei Dragffi, în Urbariul din 1544 revine unuia dintre cei patru voievozi ai Districtului, respectiv voievodului Dan Buteanu din Şomcuta, iar din secolul al XVIII-lea, satul intră în proprietatea familiei Teleki. Un statut aparte îl are localitatea în 1566, Urbariul precizând că este scutită de obligațiile feudale, fiindcă în cea mai mare parte pustiită de turci, iar cele 2 – 3 familii care s-au reîntors în vechea vatră deserveau Cetatea Chioarului. A urmat o perioadă de prosperitate în secolul al XVII-lea, care a culminat cu un val de înnobilări în perioada 1666-1689. Cu toate acestea, anul 1718 a adus, o dată cu decăderea Cetății Chioarului, și o schimbare drastică în viața satului Buteasa. Rămasă fără domeniul principal de activitate, văduvită de protecția Cetății și plasată într-o poziție extrem de vulnerabilă pe dealul Costii, “în Pustă”, populația a luat decizia de a căuta un loc mai ferit, pe care l-au găsit în imediata apropiere, într-o zonă bine împădurită, în preajma unui izvor, numită ,,în Poiană la Alunaș”.
Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a intrat în componența plășii Boiu Mare a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Buteasa a făcut parte din comitatul Satu Mare.
Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.
Dovadă a viații religioase este consemnarea în Urbariul din 1719, a faptului că preotul a transformat pământul arendat de la Fisc în sesie bisericească pentru a fi scutit de dijmă și alte dări.
Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, documentele oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că localitatea aparținea de districtul Cetatea de Piatră, având biserică ortodoxă pentru cele 38 de familii, se pare că parohia era vacantă, însă consemnează și existența preotului greco-catolic chiar dacă în sat nu era nicio familie de această confesiune. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.
Biserica veche a localităţii îşi pierde originea în negura secolelor al XVII-lea sau al XVIII-lea. Astfel, în unele documente este datată din anul 1680, având hramul Adormirea Maicii Domnului, iar altele o consemnează din 1751. Este cert că prima datare are o legătură strânsă cu perioada de prosperitate de care s-a bucurat satul în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.Probabil aceasta se explică prin faptul că vatra satului şi implicit biserica era “la Pustă”, mutarea în actuala vatră având loc după războiul curuţilor din 1711. De altfel, însăși ideea mutării vatrei satului și demersurile realizate în vederea modificării statutului terenurilor sugerează nevoia comunității de a avea o biserică în noua vatră. Deși nu există dovezi care să ateste mutarea integrală a bisericii din Pustă în noua locație, se poate afirma că sătenii au folosit cel puțin elemente structurale ale acesteia.
Biserica este construită din lemn, după un plan tip sală, cu dimensiunile de 19 m și 6 m. Absida altarului este pentagonal nedecroșat. Naosul este acoperit cu o boltă simplă semicirculară, iar pe latura de nord-est a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu șindrilă. Acesta are un parapet scândurit, traforat la bază cu modele geometrice și cu balcon închis.
Cu toate că a fost construită din lemn de stejar din pădurile înconjurătoare şi acoperită cu şindrilă, odată cu strămutarea acesteia a fost tencuită. Renovări ale bisericii au avut loc în 1886, respectiv în 1898, dar în prezent este într-o stare avansată a degradare.
Pictura a fost executată pe pânză şi apoi lipită pe perete, păstrându-se urme pe bârne şi pe arcade, iar în corul bisericii pe o pânză pictată se păstrează pe verso, probabil, numele pictorului Kapka. Icoanele împărătești sunt deosebite și se remarcă prin monumentalitatea ramelor ornate cu frunze de stejar, mărginite de o torsadă discretă, precum și prin mesajele transmise, după cum se poate observa în icoana Sfântului Nicolae, reprezentat ținând în mâna stângă un tricolor.
Biserica nouă a fost construită între 1992 – 2014 și este închinată Adormirea Maicii Domnului. Este construită din cărămidă și piatră, după un plan tip trilobat, cu dimensiunile de 27 m și 11 m. Absida altarului este poligonal decroșat. Naosul este acoperit cu o boltă de tip calotă, iar pe latura nord a navei, sunt amplasate turnurile laterale angajate, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă.
Pictura bisericii este realizată în stil neobizantin de către pictorii Ștefan Teodor și Andonaș Nicolae în perioada 2006-2009. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc în data de 24 august 2014, fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin Sigheteanul, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, în prezența unui mare sobor de preoți.
Documentele istorice dezvăluie slujitorii sfintelor altare abia din secolul al XVIII-lea, respectiv preoții Teodor și Vasile (1733) , iar după Revoluţia Burgheză remarcându-se activitatea preoţilor – Matei Pop, Iuliu Botha, Ioan Alunaş şi Alexandru Florian, pr. Petru Spiridon 1925, pr. Valer Moiș 1930 , ce au menţinut vie credinţa, dar mai ales au motivat năzuinţa în vremuri mai bune. Apoi șirul preoților continuă, din 1936 cu pr. Vasile Marinca, pr. Liviu Lazăr (1954 – 1961), pr. Petru Brumă (1962 – 1967), pr. Gheorghe Muscalu (1968 – 1969), pr. Cornel Longin (1970 – 1971), pr. Dumitru Pintilie (1971 – 1989), pr. Moisa Lazăr (1989-2019), iar din 2019 până în prezent pr. Mureșan Marius.
Localitatea are șase cimitire: un țințirim la biserica veche și cinci cimitire funcționale în diferite locații: ”la Deluț”, ”la Ogor”, ”pe Dâmbuț”, ”pe Dosuri” și ”la Râu”.
Un rol important în comunitate l-a avut învățătorul, deschizând porțile fie spre o viață mai bună, fie spre conștiința națională. Se remarcă activitatea învățătorilor Laurenţiu Chifor (1867 – 1879), Teodor Ilie (1880 – 1894), Simeon Ciurtea (1895 – 1904), Teofil Avram (1905 – 1910). Fiind o școală confesională veche din 1850, atunci când dascălul lipsea din sat, rolul său revenea preotului, dovadă fiind situaţia din 1914, când slujitorul bisericii deschidea şi lumea buchiilor pentru cei 45 de şcolari.
În prezent Parohia Ortodoxă Buteasa însumează 418 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Mureșan Marius, cântăreț al bisericii este Ioan Naghi, parclisier Dorin Nechita, iar epitrop Ioan Dragoș.
Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie se desfășoară programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, comunitatea implicându-se în diferite activități filantropice, atât la nivel local, cât și național.
Bibliografie
