Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Ciolt face parte din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Însă, potrivit documentelor, înainte de 1867 aparținea de protopopiatul Șomcutei / Nagy-Somkutiensis până în 1936, când ajunge sub jurisdicția protopopiatului Chioar până a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Cioltul unul dintre cele 43 de sate apărute pe domeniul Chioarului între 1544 – 1603 și se pare că localitatea a fost întemeiată de fiii voievodului Dan Buteanu din Șomcuta, fiindcă în Urbariul din 1603 sunt menționate dările pentru curte. Un statut aparte îl are localitatea în 1566, Urbariul precizând că este scutită de obligațiile feudale, deoarece în cea mai mare parte pustiită de turci, iar cele 2, 3 familii care s-au reântors în vechea vatră deserveau Cetatea Chioarului.

Pentru sprijinul acordat lui Gabriel Báthory în campania din 1611, au primit ”armales”, adică blazon nobiliar, cu condiția de a îndeplinii serviciul militar la cetatea, Grigore Vaida din Ciolt, Grigore Monay și frații Mihai și Ștefan Menyhárd din Berchez și Agoșton Bălaș din Berchezoaia.

Ca atare, satul a aparținut de Districtul Cetatea de Piatră, iar de la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în componența plășii Șomcuta a acestui district, până la noua împărțire administrativ teritorială din 1876, când satele Districtului Chioar au fost distribuite între comitatul Satu Mare și Solnok-Dobâca, iar localitatea Ciolt a făcut parte din comitatul Satu Mare.

Sub aspect geografic, localitatea este situată în partea sudică a Depresiunii Baia Mare, într-o zonă colinară, având un relief variat și un contur răsfirat, bucurându-se de o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.

Istoricul bisericii parohiale

Cu toate că, documentele timpului sunt evazive, în secolul al XVIII-lea descoperim diferite informații despre organizarea religioasă. Astfel, în Urbariul din 1719, este consemnat faptul că preotul a transformat pământul arendat de la Fisc în sesie bisericească pentru a fi scutit de dijmă și alte dări. Apoi Cancelaria aulică realizează Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, care atestă locașul de cult.  Însă această biserică veche, cu hramul Sfântul Nicolae, are ca datare anul 1671, reparaţii survenind în 1868 şi 1898. Existența locașului de cult este confirmată, pe de-o parte de Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, iar pe de altă parte de cărţile liturgice vechi datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, adică din 1743 – Apostolul, Evanghelia şi Minologhionul.

Biserica actuală datează din 1907, fiind construită în timpul preotului Iuliu Bota, având hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cu toate că iniţial acesta a fost Sfânta Treime. Iconostasul este din lemn, cu icoane pe pânză, ce au fost pictate de firma ”Retay” din Budapesta în 1905. 

Locașul de cult a suferit diferite reparații, reprezentativă fiind cea din timpul preotului Simion Voicu, când biserica a fost consolidată prin stâlpi exteriori și refacerea bolții. În aceste condiții, biserica a fost resfințită în 1987 de catre Preasfintitul Parinte Justinian Chira, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului

Biserica este construită din cărămidă, după un plan de tip sală, cu dimensiunile de 28 m x 13 m. Absida altarului este poligonal nedecroșat, iar naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura de nord a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărei șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă. Biserica a fost pictată în ulei, în 1986, de către Teodor Ștefan din Șomcuta Mare și Victor Tistu din Buhuș, ajutați de Radu Dod din Ciolt.

Documentele timpului dezvăluie nominal slujitorii sfântului altar abia din  1733, Conscripția menționându-i pe preoții neuniți Vasile și Ioan. Un document din 1784, îl consemnează pe pr. Ilie. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cronica parohială menționează șirul preoților, astfel,  pr. Simion Surduc (1848 – 1860), pr. Gavril Frâncu (1867 – 1899), iar în intervalul 1900 – 1931 este amintit preotul Iuliu Bota, ce era și notar districtual al tractului Șomcuta  Mare, apoi pr. Valeriu Sabău (1931 – 1939), pr. Vasile Bota și Augustin Buteanu (1939 – 1940), pr. Ioan Filip (1940 – 1943), pr. Ioan Mădăras (1943), pr. Augustin Babici (1944), pr. Gheorghe Onisim (1944 – 1948), pr. Octavian Dragoș (1948 – 1972), pr. Ioan Mariș (1972 – 1976), pr. Simion Voicu (1976 – 1994), pr. Virgil Mărieș (1994 – 2002), pr. Adrian Roșca (2002), pr. Vasile Daniel Giurge (2002 – 2007),  pr. Florin Florea (2007 – aug. 2016), iar din septembrie 2016 pr. Ionuț Pop.

Cimitirele

Localitatea are 6 cimitire, în țințirimul bisericii existând o cruce din secolul al XIX-lea.

Activități culturale și filantropice în trecut

Vechimea şcolii confesionale se leagă de anul 1810, iar frecvenţa elevilor ilustrează ideea emancipării, prin acţiunile învăţătorilor Paul Anca (1867 – 1894), Atanasie Cândea (1877), Ioan Vaida (1900 – 1906) şi Dumitru Rakolcza (1914). 

Profilul actual al parohiei

În prezent parohia ortodoxă Ciolt însumează 202 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Ionuț Pop, cântăreț al bisericii este Hosu Nicolae, paraclisier Ioan Ciolte, iar epitrop Valentin Ciolte.

Programul slujbelor este unul zilnic, credincioșii implicându-se în diferite activități filantropice, iar prin interesul acordat vieții religioase transmit și copiilor valorile sacre străbune.

Bibliografie

1. Arhivele Episcopiei Ortodoxe Cluj-Napoca, Monografiile localităţilor – 1972.
2. Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Districtul Chioar.
3. Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Teleki de Satulung.
4. Ciobanu, Virgil, Statistica românilor din Ardeal făcută de administrația austriacă în anul 1760 – 1762, copiată din arhiva de războiu din Viena, în ”Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj-Napoca, 1926, p. 3 – 61.
5. Crăciun, Bogdan și Bolovan, Ioan, Consignatio statistico topographica singulorum in Magno Principatu Transylvaniae (Transilvania la 1829 – 1831), Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003.
6. Dörner, Anton, Administraţia Transilvaniei în perioada anilor 1867-1876, în ”Anuarul Institutului de Istorie <George Bariţiu> din Cluj-Napoca”, anul XL, 2001, p. 105 – 122.
7. Edroiu, Nicolae şi Gyémánt, Ladislau, Comitatul Solnocului Mijlociu unit cu Crasna şi Chioar în vremea răscoalei lui Horea (1784), în ”Acta Mvsei Porolissensis”, VIII, Zalău, 1984, p. 345 – 406.
8. Maksai, Ferenc, Urbariumok  XVI-XVII század, Budapest, 1959.
9. Meruţiu, V., Judeţe din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială, Institutul de Arte Geografice ”Ardealul”, Cluj, 1929.
10. Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, vol. III, 1986.
11. Prodan, David, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.
12. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localtăților din Transilvania, vol. I, Ed. Academiei, București, 1968.
13. Tagányi, Károly, dr. Réthy, László şi Kádár, Jószef, Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, IV, Kötet, Deésen, 1905.
14. Togan, Nicolau, Statistica românilor din Transilvania în 1733, în rev. ”Transilvania”, an XXIX, nr. IX-X, nov.-dec., 1898, Sibiu, p. 169 – 213.
15. xxx, Istoria României. Transilvania , vol. I (coord. dr. Anton Drăgoescu), Ed. George Bariţiu, Cluj-Napoca, 1997.