
Parohia Poiana Botizii face parte din Protopopiatul Ortodox Lăpuș și până în anul 2000 a fost filie a Parohiei Băiuț. Satul este atestat documentar la anul 1344, sub denumirea de Batiz și s-a format dintr-un „roi” (grup mare) de oameni al localității Botiza, plecați în căutarea unui alt loc pentru a întemeia o nouă așezare. S-a mai numit: Pojana Zseler (1750), Batspojana (1830), Batiz Polyan (1853), Poiana Botizului (1854) dar și Rakosfalva ( Satul Racilor).
Geografic, localitatea este situată la o distanță de 75 km N-E de municipiul Baia Mare, la 27 km de Târgu Lăpuș și 11 km de comuna Băiuț. Ca evoluție istorică, într-un document din 1588, așezarea este donată de Sigismund Bathory nobilului maghiar Ferencz Eisenhut și apoi stăpânită, secătuită și epuizată de resurse, de către grofii maghiari interesați de exploatările miniere de la Băiuț. Vatra satului a fost în trecut mult mai jos pe aceeași vale, dar datorită inundațiilor frecvente, precum și a unor episoade pandemice de ciumă și holeră, ce au afectat de altfel mare parte din județul Maramureș ( sec. XVII – XVIII), satul a fost mutat mai sus, la trei „cruci” de ape (trei intersectări de pâraie și văi), unde se află situat și astăzi. Locuitorii au fost întotdeauna români și s-au ocupat cu valorificarea lemnului, cu mineritul și creșterea animalelor. Demografic, în 1753 satul avea 23 de familii in 1830 erau 160 de suflete, în 1891 – 249, 1992 – 374, 2002 – 265 și în 2011 număra 237 de persoane.
Aici se găsește un izvor de apă minerală (borcut) unic în țară, prin modul în care apa „bolborosește” ( țâșnește) la intervale fixe datorită gazelor subterane. La intrarea în sat se poate vedea „Peștera cu Oase”, numită așa datorită fosilelor Ursului de Caverna (Ursus Spaeleus) găsite aici. A fost cercetată în 1862, de geologul austriac Franz Posepny care a descoperit aici fosilele acestui urs ce trăia în peşteră în perioada glaciară. Peştera cu Oase a făcut subiectul primei lucrări de speologie referitoare la o peşteră din judeţul Maramureş, cea redactată de Primics Gy în anul 1986.
Din datele de care dispunem, rezultă existența unei biserici mici de lemn pe fosta vatră a satului, care acum nu se mai păstrează, fiind mistuită de un incendiu. Crescând numărul credincioșilor, în anul 1809, se începe construirea bisericii care primește hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Lucrările s-au încheiat în anul 1819, an în care a și fost sfințit acest lăcaș de cult. După alte surse biserica a fost sfințită abia în 1836. Dovedindu-se neîncăpătoare, în anul 1920 bisericii i s-a mai adăugat o tindă.
Bisericuța, azi monument istoric, este construită din lemn de brad, cu „tălpi” din lemn de ulm, pe temelie de piatră, după plan tip navă, cu dimensiunile de : L = 17 m și l = 5 m. Absida altarului este poligonală decroșată. Pronaosul și trei sferturi din naos sunt acoperite cu boltă tăvănită, doar spre catapeteasmă fiind semicirculară. Pe latura vestică este amplasat turnul-clopotniță angajat navei, a cărui șarpantă este în formă de coif, acoperită cu tablă, restul învelitorii fiind de șindrilă. Lângă biserică se află „ masa moșilor”, de dimensiuni generoase construită în totalitate din lemn, în formă de sală.
În anul 1906, pe vremea slujirii preoților Nemeș Iosif și Victor Pașca, a fost pictat interiorul, cheltuielile în valoare de 200 de coroane, fiind suportate doar de familia Mîț Găvrilă și Varvara. Pictura, realizată pe pânză aplicată pe perete, se păstrează destul de bine în naos, pe catapeteasmă și în Sfântul Altar și impresionează prin culori, claritate și prin explicarea medalioanelor într-o limbă arhaică dar autentic românească, ca de exemplu : Sf. Vațilie ( Sf. Vasile), Paviel ( Pavel), Ioanu (Ioan), Limeon (Simeon).
În 1970 au loc lucrări de consolidare a lăcașului de cult și la 1974 în biserică se introduce curentul electric. Pe un Apostol din 1911 stau scrise spre mărturie următoarele: „ De ne uitat – În anul Domnului 1984 luna noiembrie ziua II- a s-a terminat de drănițit acest sfânt locaș cu hramul Sf. Petru din Poiana Botizii de către maiștri din Libotin cu numele: Perhaiță Aurel – Făt, Perța Șofron – Cantor, Boga Ioan – Corator, Perța Ioan și Boga Augustin. Toți membri din Libotin a Sf. Locaș cu hramul Cuvioasa Parascheva. Ca și conducător fiind Coratoru prim Pașca Todor din Poiana Botizii. Dumnezeu să ne ajute”.
În vecinătatea bisericuței monument s-a înălțat o nouă biserică de lemn, de o frumusețe aparte, în stil autentic maramureșan. Piatra de temelie a fost pusă în 24 iunie 2011, ziua sărbătorii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” de către PS Sa Dr. Iustin Sigheteanul, pe atunci arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului. Este construită din lemn, pe fundație de beton, după un plan trilobat, cu dimensiunile de: L = 19 m( cu tot cu pridvor) și l = 10 m. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară traversată de brâie sculptate. Pe latura vestică este amplasat turnul-clopotniță (cu două clopote) angajat navei, a cărui șarpantă este în formă de coif, acoperită cu dranițe. Pridvorul exterior este susținut de 10 stâlpi sculptați. Acest sfânt locaș a fost construit prin implicarea activă (financiară și muncă fizică) a locuitorilor din acest sat, dar și a fiilor satului, dintre care un aport financiar extrem de consistent a fost adus de către domnul doctor Ilieș Augustin. Meșterul edificiului este Vasile Petreuș din Botiza. Catapeteasma a fost executată de Pr. Bârsan Teodor din Bârsana, iar icoanele de pe ea au fost realizate de pictorul Negrea Adrian din Sighetu Marmației.
La data de 11 sept. 2016, Biserica a fost târnosită de către PS Sa Dr. Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureșului și Sătmarului, primind hramul „Nașterea Maicii Domnului” iar al doilea hram „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești”. PS Sa a fost înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi și s-a bucurat de prezența unui mare număr de credincioși, preot paroh fiind Cupșe Dănuț Bogdan.
În noiembrie 2019, s-a turnat fundația unei porți de lemn , scupltată pe parcursul anului 2020, de către meșterul Vasile Petreuș din Botiza (meșterul bisericii) într-un stil autentic, propriu Maramureșului, care completează, într-un mod armonios bisericuța de lemn. Ulterior, pe parcursul anului 2022, această poartă monumentală, a fost încadrată de un gard de lemn, acoperit cu dranițe, realizat în întregime de locuitorii satului.
În anul 2021, biserica a fost împodobită cu o frumoasă pictură în tehnica al secco, realizată de către pictorul Filip Macarie din localitatea Lucăceni, județul Satu Mare.
Biserica păstrează următoarele cărți vechi: Liturghier (1765-chirilică), Carte de Rugăciuni (1814-chirilică), Psaltire ( 1835-chirilică), Minei ( 1838-chirilică), Octoih (1875-chirilică), Pentecostariu (1878-chirilică), Molitfelnic ( an lipsă-chirilică), Euchologiu ( 1895), Sfânta Evanghelie ( ediții din 1918, 1928, 1941) și Molitfelnic (1965).
Au slujit aici preoții:
Parohia are un singur cimitir amplasat lângă biserica monument istoric, dar care s-a extins și în apropierea bisericii noi.
În Poiana Botizii școala s-a construit între anii 1933-1937. În această perioadă se înființează cercurile învățătorești care organizau concursuri școlare și întrețineau o bogată activitate culturală în localitate . Din punct de vedere social lângă izvorul de borcut funcționa o cantină a minei la care muncitorii puteau servi gratuit o masă caldă.
Parohia are un număr de 149 de credincioși dintre care 119 locuiesc efectiv în localitate, restul fiind plecați în străinătate sau în alte localități. Preot paroh este Dascălu
Daniel Lucian, cântăreț Tuliciu Sorin, paraclisier Podină Cristian și epitrop Ilieș Florian. În Biserică se desfășoară în fiecare zi din Postul Adormirii Maicii Domnului un program de cateheze. De asemenea, în luna august, se derulează Proiectul „Fiii Maicii Domnului”, dar și alte activități cu tinerii (întâlniri, școli de vară, etc., în colaborare cu preoții din localitățile învecinate.
Preotul paroh, alături de întreaga comunitate, participă activ la organizarea colectelor naționale și locale ( în bani sau alimente) pentru cei nevoiași și aflați în lipsuri și suferințe.
Bibliografie
1.Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Situația confesională a populației din Protopopiatul Ortodox Român Lăpuș, conform I.N.S
2.Pr. Ivanciuc Nuțu , Istoricul Bisericii, Arhiva Bisericii Poiana Botizii.
3.Idem, Scurt istoric al satului Poiana Botizii și al Bisericii, Arhiva Bisericii Poiana Botizii
4.Primăria Comunei Băiuț, coordonator Victor Vaum, Comuna Băiuț-Schiță monografică, Tipografia Marinex Print, Baia Mare, 2003.
5.Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol. II, Ed. Academiei, București, 1968