Paroh
Pr. Dumitru Giurgiu
Data nașterii: 01.05.1961
Telefon: 0742898615
E-mail: luciagiurgiu2@gmail.com
Parohia Ortodoxă Ulmeni face parte integrantă din Protopiatul Ortodox Chioar din anul 1994, anterior aparținând Protopopiatului Baia Mare. Anterior anului1870 aparținea de Protopopiatul Notingul, apoi de Protopopiatul Năprezii, până în 1936, când intră sub jurisdicția Protopopiatului Jibou.
Am putea spune că vechimea localității se peierde în epoca dacică, fiindcă așezarea face parte atât din arealul numit ”Bodava”, cât și din complexul arheologic Oarța – Bicaz, deși documentele o atestă abia din 1405, într-o scrisoare a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei adresată Conventului de la Leles din Slovacia Orientală. În mentalitatea colectivă, chiar și actuală, numele satului Sulimediu, regăsit și pe o Evanghelie din 1765, ar însemna ”solul mediu”.
În 1409, localitatea era proprietatea lui Sandrin, fiul lui Drag Belteki, și-a lui George și Ștefan, fiii lui Jakcs Kusalyi. Apoi în 1450 aparținea de domeniul cetății Aranyosmezo (Cetatea Aurie) localizată pe malul drept al Someșului între Chelința și Cheud, în proprietatea ”nobilor de Coșei”, respectiv Gheorghe Jaksi și-a fratelui său Kemeri Nicolae, pentru ca pentru scurt timp, în 1460 să aparțină de domeniul Cetății de Piatră, fiind acordată de regele Matei Corvin familiei Dragffy pentru fidelitatea serviciilor militate. Însă, în 1471, localitatea redevine proprietatea familiei nobiliare Jacksi ” de Coșei”, fiind unul dintre cele 83 de sate populate ale Solnocului de Mijloc.
Ca atare, localitatea aparținea de domeniului Cehului Silvaniei din Solnocul de Mijloc, potrivit și conscripțiilor încă din 1543, iar în 1646 este proprietatea contesei Iudita Bartsai.
Prin pacea de la Karlowitz, în Transilvania începe stăpânirea habsburgică, inițial Comitatul Solnocului de Mijloc făcând parte din Partium, pentru ca apoi să depindă de coroana imperială austriacă. Pentru serviciile aduse Imperiului Habsburgic, împăratul Iosif al II-lea oferă ca danie localitatea grofilorLászló Toldalagi, Bethlen Gergely, Iosif Bornemissza, Iosif Gyulai, Paul Toroszkai și Iosif Naláczi, potrivit documentelor din 1797.
Sub aspect geografic, localitatea este așezată în extremitatea sud-vestică a Depresiunii Baia Mare, la interferența dintre Dealurile Sălajului, Masivul Dealul Mare-Țicău, Piemontul Iadăra și defileul Benesat-Țicău, nu departe de Strâmtorile Țicăului, într-o zonă de deal,pe malul stâng al râului Someș, cu o climă temperat-continentală cu influență mediteraneană.
Prima informație indirectă despre viața religioasă a localității se regăsește în Urbariile din 1566 și 1569, care înregistrează obligațiile preoților de pe domeniul Cehul Silvaniei ”singuli presbiteri debentunammagnamlodicem”.
Secolul al XVIII-lea oferă informații mai exacte despre organizarea religioasă, căci Cancelaria aulică a realizat Conscripția din 1760 – 1762, nu pe protopopiate, ci pe comitate, dezvăluind că în localitate era biserică, preot și casă parohială ortodoxă era pentru cele 51 de familii, însă consemnează și existența preotului greco-catolic pentru cele 3 familii. Și Conscripția din 1829 – 1831 realizată de Exactoratul Provincial a Guberniului Principatului Transilvania, pentru a repartiza obligațiile fiscale, atestă existența locașului de cult.
Biserica veche din lemn, datează de prin 1700 sau 1720, însă a fost adusă aici din Șomcuta Mare, în anul 1895, pe cheltuiala lui Maftei Covaciu, potrivit inscripției de pe o troiță din fața edificiului, „ născ. 1844 care spre marirea lui Dumnezeu o zidit biserica aceasta din averea sa proprie la an 1895…”.
Însă, documentele confirmă că, în sat a existat o altă biserică mai veche, din jurul anului 1500, ce era situată în țințirim și a fost demolată după ridicarea noii biserici din lemn.
Biserica este construită din lemn, fiind tencuită atât interior, cât și exterior, are un plan de tip sală, cu dimensiunile de 20 m x 9 m, remarcându-se și pridvorul mic cu o fațadă. Absida altarului este poligonal nedecroșat. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar pe latura vestica a navei, este amplasat turnul-clopotniță angajat, a cărui șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu draniță.
Pictura, se pare că, este opera unui anonim italian, fiindcă pot fi identificate influențele occidentale. Din pictura de interior se păstrează doar Sfânta Treime de pe bolta naosului și scenele biblice de pe iconostas. De asemenea, icoanele iconostasului sunt identificate cu scriere chirilică. Ușile împărătești sunt brodate cu motivul viței-de-vie în vrejuri urcătoare. Pot fi remarcate două obiecte din secolul al XVIII-lea, respectiv chivotul aurit cu reliefuri florale de pe altar și o cădelniță gravată cu motive vegetale, dar și o Evanghelia din 1765.
Construcția actualei biserici a început în 1997-2015, pe vremea pastoriri parintelui paroh Giurgiu Dumitru, iar în anul 2016. a fost tarnosita de Preasfintitul Parinte Iustin, arhiereu vicar al Maramuresului si Satmarului, impreuna cu sobosr de preoti si diaconi, alaturi de foarte multi credinciosi..
Biserica este construită din cărămidă, pe fundatie de beton armat, după un plan de tip trilobat, cu dimensiunile de 26 m x 14 m. Absida altarului este poligonal nedecroșat, iar naosul este cu turlă centrală. Pe latura sudică a navei, sunt amplasate turnurile-clopotniță angajate, a căror șarpantă este în formă de coif (piramidală), acoperită cu tablă de inox și parțial de aluminiu. Biserica a fost pictat de Marcel Pop, lucrărea fiind finalizat în anul 2015.
Slujitorii sfântului altar sunt cunoscuți, răzleț, nominal abia din secolul al XVIII-lea, respectiv pr. Toader(1733), pr. Mihai (1797) și abia din secolul al XIX-lea, putem stabili șirul preoților, Anania Pop (1867 – 1896 ), pr. Ioan Pașca (1897 – 1914), pr. Ioan Andreica (1914 – 1930), pr. Emil F. Negruțiu (1931 – 1971), pr. Pop Damian (1972-1974) pr.Alexandru Savu (1975-1992), pr. Giurgiu Dumitru din 1993 pana in prezent
Parohia are 3 cimitire
Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, este consemnată în localitate o școală de stat, însă pentru români, școală confesională este din 1826 având învățător calificat, respectiv Constantin Surduc (1867), Vasile Sas ce era și cantor (1877 – 1902), și Nicolae Moga, învățător și cantor (1904 – 1920).
În 1933, Societatea Cultul Eroilor din București, cu sprijinul generalului Manolescu și l-a intervenția dr. Florian Ulmeanu, a inaugurat la Ulmeni, Monumentul eroilor căzuți în Primul Război Mondial, ce însă a fost distrus, în 1942, în timpul ocupației horthiste.
În prezent parohia ortodoxă Ulmeni însumează 1.204 de credincioși, ce sunt păstoriți de preotul paroh Dumitru Giurgiu, cântăreț al bisericii este Cormos Ioan , paraclisier Terhes Augustin, iar epitrop Covaciu Mircea
Programul slujbelor este unul zilnic, în parohie desfășurându-se programul catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”, iar credincioșii se implică în activitățile filantropice, atât la nivel local, cât și național.
Bibliografie
Wagner, Ernest, Aspecte din istoria cetății și a domeniului Cehu Silvaniei. Urbariul cetății Cehului din 1693, în ”Acta MvseiPorolissensis”, VIII, Zalău, 1984, p. 309 – 340.
